Toamna își lasă, odată cu frunzele ce cad peste pământul ars, și faptele credinței izvorâte din râvna credincioșilor din câmpia Bărăganului, cea atât de încercată de secetă în acest an. Și dacă roadele pământului sau lăsat așteptate, cele ale credincioșilor din parohia Ulmu au fost bogate. Ridicarea unei case praznicale în condițiile crizei economice actuale este cu adevărat un act de jertfă atunci când vine vorba de ajutorarea semenilor tăi. După o osteneală de aproape doi ani de zile, în data de 18 octombrie, de ziua Sf. Ap. și Ev. Luca a avut loc slujba de sfințire acesteia în prezența preoților din cadrul Protoieriei Făurei și a multor credincioși din parohie. Am ales această zi deoarece milostivul apostol a organizat o colectă filantropică în Corint pentru credincioșii necăjiți din Palestina, împletind astfel Liturghia cu filantropia. Așa s‑a întâmplat și la parohia Ulmu, unde mai întâi, am săvârșit Sf. Liturghie în sobor, mulțumind pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu, după care peste 100 de credincioși au primit alimente în valoare de 3.500 lei, bucurându‑se astfel de grija pe care Biserica o arată față de fii săi. Alături de jerfa credincioșilor, un aport deosebit l‑a avut și Consiliul Local care a oferit un sprijin financiar în valoare de 230.000 lei la ridicarea edificiului. Prezența preoților și a autorităților locale în mijlocul credincioșilor a constituit pentru aceștia o mare mângâiere în aceste vremuri atât de tulburi.
După agapa frățească, am avut parte de o mare mângâiere sufletească prin cuvântul de învățătură al ierahului nostru care, în ciuda distanței, a dorit să fie alături de preoții și credincioșii de aici. Locul epistolelelor apostolice, l‑a luat de această dată telefonia mobilă, grație căreia prezența Înaltprteasfințitul a fost atât de aprope de inimile noastre. Dintr‑o dată catedra a devenit amvon; a vorbit deopotrivă și studenților și nouă despre actualitatea Tainei Spovedaniei, taină care ne împacă cu Dumnezeu, cu aproapele și mai ales, cu noi înșine; aceasta deoarece ea trebuie receptată nu ca tribunal, ci ca spital duhovnicesc în care rănile păcatelor sunt unse cu harul iertării și iubirii care sunt revărsate în sufletul penitentului numai prin vasul ales care este preotul. Pentru aceasta este nevoie ca duhovnicul să simtă el mai întâi iertarea care vine de Hristos, ca expresie a dragostei pentru făptura creată după chipul Său. Acesta a fost și îndemnul cu care s‑a încheiat intervenția ÎPS Sale: mai multă dragoste și sinceritate.
Pr. dr. Mihăiță Cocîrlea