Hramul Mănăstirii ,,Sf. Mc. Trifon” din judeţul Galaţi

Asta-i
1 februarie 2011: Agheasmă de Sfântul Trifon, în livada Sfintei Arhiepiscopii a Dunării de Jos, de la Şendreni

În fiecare an, la data de 1 februarie, creştinii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Mucenic Trifon, sfânt considerat şi intrat în evlavia creştinilor ca fiind ocrotitor al viilor, livezilor şi al păsărilor. Cu prilejul acestei sărbători, în Eparhia Dunării de Jos a avut loc hramul mănăstirii care poartă numele sfântului, aflată în apropierea Municipiului Galaţi într-o zonă agricolă frumoasă şi binecuvântată de Dumnezeu.

Ca şi în anii anteriori, după săvârşirea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhi-episcop dr. Casian al Dunării de Jos, prezent în această oază a naturii creată de Dumnezeu spre folosul oamenilor a săvârşit slujba agheamei şi, împreună cu slujitorii şi ostenitorii mănăstirii au rugat, prin Sfântul Mucenic Trifon, pe milostivul Dumnezeu, să ocrotească roadele pământului de boli şi dăunători, să întărească şi să înmulţească lucrul bun al oamenilor binecredincioşi.

Cuvântul rostit către Înalt-preasfinţia Sa a potenţat importanţa rugăciunii în viaţa oamenilor care Îl au pe Dumnezeu ca „Începător” al lucrului lor şi „Speranţă” a reuşitei lor, căci „…rugăciunea şi binecuvântarea este ca o ploaie bună pentru pământ, ceea ce sunt ca ploaia sau zăpada pentru pământ, este binecuvântarea şi rugăciunea pentru suflet. S-a spus că rugăciunea este «plugăria sufletului», iar plugarii, adică agricultorii, au avut din totdeauna un calendar, altul decât calendarul civil. Mă gândesc care, din neam în neam, din familie în familie au fost agricultori. Tot românul era agricultor, ştia lucrarea aceasta din moşi-strămoşi şi avea, în ritmul lui biologic, grija pentru grădină, grija pentru pomi, grija pentru culturi şi grija pentru animale. Sigur că a trecut perioada aceea şi acum, datorită industrializării, a apărut hrana artificială şi viaţa artificială.Dar tot acum ştim că a apărut şi nevoia de hrană naturală. Tocmai când e mai multă artificialitate, e nevoie de mai multă naturaleţe!…”.

Îndemnul la credinţă şi nădejde în Dumnezeu a încheiat cuvântul plin de învăţătură al Înaltpreasfinţiei Sale şi, încredinţaţi astfel de ajutorul lui Dumnezeu, avem perspectiva unui an călăuzit spre „cele bune şi de folos sufletelor şi trupurilor noastre” şi prin lucrarea noastră bună sperăm să ne bucurăm în anul 2011 de „toată darea ce bună şi tot darul desăvârşit”, care vin de la Tatăl nostru Cel Ceresc.

Rareş Bucur