După evenimente-le din decembrie 1989, viaţa bisericească de la Dunărea de Jos – ca de altfel din întreaga Patriarhie Română – a cunoscut, aşa cum era şi firesc în condiţii de deplină libertate, un adevărat reviriment în toate laturile sale de activitate: liturgică-duhovnicească, cultural-misionară, educaţională, social-filantropică şi edilitară.
La vasta experienţă, înţelepciunea, duhul echilibrat şi proeminenta personalitate a Arhiepiscopului Antim Nica, titularul la acea vreme a scaunului Tomisului şi Dunării de Jos (divizat ulterior în două noi unităţi administrative: Arhiepiscopia Tomisului, cu sediul la Constanţa şi respectiv Episcopia Dunării de Jos, cu sediul la Galaţi), s-a adăugat dinamismul, entuziasmul şi slujirea liturgică şi misionară ale tânărului arhiereu-vicar Casian Gălăţeanul, chemat la această slujire prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 12 februarie 1990. La acea dată, Eparhia Dunării de Jos, cuprinzând judeţele Galaţi şi Brăila, deţinea 278 de parohii, subdivizate în trei protoierii (Galaţi, Tecuci şi Brăila), cu un număr total de 335 de lăcaşuri de cult în care deserveau 291 de clerici (preoţi şi diaconi) şi 152 de cântăreţi. Datorită opresiunii, cenzurii şi politicii regimului totalitar vreme de aproape jumătate de veac, în anul 1990 pe teritoriul Eparhiei nu funcţiona niciun aşezământ monahal, şcoală teologică sau instituţie cu caracter social-filantropic.
În scurt timp însă, având temei şi imbold hotărârile înţelepte şi inspirate ale Sfântului Sinod, sub preşedinţia vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, lucrarea liturgică şi duhovnicească, pastoral-misionară, cultural – educaţională, social-filantropică şi, nu în ultimul rând, edilitar-patrimonială a luat o amploare deosebită şi la Dunărea de Jos. Prioritare pentru acele zile au fost înfiinţarea de noi parohii, punerea de pietre de temelie pentru biserici, capele de slujire în spitale, penitenciare şi armată, introducerea educaţiei religioase în şcoli, reînfiinţarea Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei” – Galaţi, reorganizarea vieţii monahale prin redeschiderea mănăstirilor Măxineni (jud. Brăila), Buciumeni, Gologanu şi Tudor Vladimirescu (jud. Galaţi), înfiinţarea periodicului eparhial „Călăuză Ortodoxă” etc.
Slujirea cu timp şi fără timp, în duh de jertfă şi dragoste pentru Biserică şi neam a actualului chiriarh, Preasfinţitul Casian, ales de către Sfântul Sinod ca ierarh titular în data de 12 iulie 1994, s-a constituit într-o nedezminţită împlinire a „crezului” formulat către Preasfinţia Sa în cuvântul rostit în Catedrala Episcopală din Galaţi, cu ocazia ceremoniei de întronizare ca episcop al Dunării de Jos din ziua de duminică, 24 iulie 1994: „La slujirea idealului slujirii străbune şi al unităţii neamului, toţi episcopii Dunării de Jos şi-au adus obolul lor, împreună cu slujitorii altarelor şi dreptmăritorii creştini. De aceea, astăzi, ca şi atunci, ne stă înainte aceeaşi chemare ca şi a lor şi cerem Domnului să ne ajute să împlinim, nu după făgăduinţă, ci prin faptă şi pildă autentică slujirea la care am fost chemat (…) Aşa voi încerca, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi aşa se va plini, dacă veţi veni cu aceeaşi credinţă şi jertfelnicie să slujim împreună spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea tuturor.”
Astfel, istoria ultimelor două decenii consemnează şi păstrează mărturiile vii ale unei renaşteri spirituale fără precedent. Râvna şi lucrarea ierarhului, dimpreună cu harnicii preoţi şi cu cinul monahal, de a aduce cuvântul şi învăţătura Mântuitorului Hristos în viaţa şi în inimile evlavioşilor şi jertfelnicilor credincioşi de la Dunăre a dat roade bogate, dintre care amintim: ctitorirea a 135 de noi sfinte lăcaşe de închinare; sfinţirea sau resfinţirea a 200 de biserici şi capele; înfiinţarea a încă 5 protopopiate; ridicarea numărului de unităţi bisericeşti la 473, în cadrul cărora slujesc în prezent 450 de preoţi şi diaconi; hirotonirea şi trimiterea la misiune, în parohii, a peste 300 de preoţi; fondarea şi reînfiinţarea a 12 aşezăminte monahale; or-ganizarea şi reactivarea a şase instituţii de învăţământ teologic; susţinerea şi promovarea orei de religie în şcoală; tipărirea a peste 150 de titluri de carte teologică în cadrul editurii eparhiale; iniţierea şi dezvoltarea reţelei de aşezăminte filantropice reprezentată astăzi de peste 35 de instituţii cu caracter social, dintre care menţionăm: trei mari aşezăminte pastoral-misionare şi social-filantropice (două în municipiul Galaţi şi unul lângă municipiul Brăila, în localitatea Lacu Sărat), 20 de cantine sociale, 4 cabinete medicale şi o mini-clinică cu laborator de analize, 2 grădiniţe parohiale şi, în curs de organizare, 4 centre multifuncţionale de servicii sociale.
La toate acestea – sau mai presus de ele! – adăugăm mărturia dragostei şi evlaviei credincioşilor şi ale slujitorilor de la Dunărea de Jos, în frunte cu ierarhul lor, rugăciunile acestora către sfinţii lui Dumnezeu, care s-au făcut auzite şi împlinite prin venirea în Eparhie a numeroase relicve sfinte: aducerea, din Sf. Munte Athos, a unei părticele din Sfânta Cruce a Mântuitorului (8-9 iulie 1992), aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei de la Patras (Grecia) la Galaţi, în octombrie 1996, crucea Sfântului Apostol Andrei (16-17 octombrie 1997), brâul Maicii Domnului (30 noiembrie 2000), moaştele Sfântului Apostol Andrei de la Viena (17 aprilie 2001 şi respectiv 28-30 noiembrie 2002), veşmântul Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi (30 noiembrie 2001), moaştele Sf. Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei (28-30 no-iembrie 2002), ale Sf. Cuv. Ioan Casian de la Marsilia, Franţa (17-18 octombrie 2002), ale Sf. Atanasie – Patriarhul Constantinopolului de la Harkov, Ucraina (octombrie 2004), ale Sf. Mc. Dasie şi Emilian de Durostor de la Silistra, Bulgaria (11 iunie 2005), moaştele Sf. Mc. Anastasie diaconul şi veşmântul Sf. Ierarh Efrem de la Lavra Pecerska-Kiev, Ucraina (noiembrie 2005), moaştele Sf. M. Mc. Gheorghe din Grecia (28-30 noiembrie 2005), ale Sf. Ierarh Nectarie din Eghina, Grecia (16-17 octombrie 2006), ale Sf. Sofronie al Ierusalimului de la Corint, Grecia (28-30 noiembrie 2008), moaştele Sf. Vasile cel Mare şi veşmântul Sf. Cuv. Patapie de la Corint, Grecia (16-19 martie 2009), moaştele Sfinţilor Neo-martiri din Samotracia de la Alexandroupolis, Grecia (17-18 mar-tie 2009), ale Sf. Grigorie Palama de la Veria, Grecia (30 aprilie – 5 mai 2009), moaştele Sfinţilor martiri de la Niculiţel (25 – 28 septembrie 2009). Bogăţia şi darurile spirituale revărsate asupra poporului drept-măritor prin sfinţii ale căror sfinte moaşte au fost şi sunt venerate la Catedrala Dunării de Jos sunt nemăsurate, ultima mărturie în acest sens fiind şi proclamarea la Galaţi, în zilele de 2-3 mai a.c., a cinstirii în întreaga Patriarhie Română a Sfântului Atanasie – Patriahul Constantinopolului, sfânt care a vieţuit şi a slujit timp de 12 ani (1642-1653), la Mănăstirea „Sf. Nicolae” din Galaţi, în vremea domnitorului Vasile Lupu şi a Sf. Ierarh Varlaam.
Cele de mai sus, cât şi permanenta preocupare pentru îmbunătăţirea vieţii duhovniceşti a credincioşilor încredinţaţi, grija pentru buna chivernisire a sfintelor lăcaşuri de închinare şi, mai ales, pentru slujirea în conformitate cu sfintele aşezăminte liturgice şi canonice, dezvoltarea şi încurajarea educaţiei religioase a tinerei generaţii, amplificarea reţelei de şcoli teologice şi instituţii social-filantropice, bogata şi diversa paletă de publicaţii religioase, reprezintă tot atâtea cărămizi aşezate la edificiul unei eparhii înfloritoare, de care ne simţim ataşaţi sufleteşte şi al cărei prestigiu a depăşit de mult graniţele ei geografice. Ele se adaugă, din contemporaneitate, la argumentele de ordin istoric, pastoral şi cultural-patrimonial care au determinat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin iniţiativa şi ca urmare a propunerii Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, să hotărască în şedinţa din 18-19 iunie 2009, ridicarea în rang de Arhiepiscopie a Eparhiei Dunării de Jos, alături de Episcopia Râmnicului, Episcopia Romanului şi Bacăului, Episcopia Buzăului şi Vrancei, Episcopia Argeşului şi Muscelului şi Episcopia Aradului.
Pr. Gelu Aron