Hramul Mănăstirii ,,Naşterea Maicii Domnului” din Câmpia Covurluiului

Biserica mănăstirii
Biserica mănăstirii

Şi în acest an, când întreaga creştinătate cinsteşte pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Mănăstirea Cudalbi din judeţul Galaţi, important centru de viaţă duhovnicească din Câmpia Covurluiului, şi-a sărbătorit hramul.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un impresionant sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în prezenţa autorităţilor judeţene şi locale, precum şi a credincioşilor eparhiei şi din ţară, care au putut admira frumuseţea sfântului lăcaş, în stil ştefanian, împodobit cu mozaicuri exterioare.

Grupuri de copii din parohiile învecinate, majoritatea participanţi la Programul catehetic naţional „Hristos împăr

tăşit copiilor“ au interpretat cântece şi au rostit poezii închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

La final a fost săvârşită slujba parastasului pentru ctitori şi pentru toţi binecredincioşii adormiţi întru Domnul.

Pelerini veniţi la sărbătoarea hramului
Pelerini veniţi la sărbătoarea hramului

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a mulţumit tuturor ctitorilor, donatorilor şi binefăcătorilor sfintei mănăstiri, arătând că „sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului la manăstirea cu acelaşi hram de la Cudalbi reprezintă un minunat prilej de a pronunţa însemnătatea începutului bun, creştinesc în familie, în parohie, în şcoală şi în mănăstire, mai ales în această mănăstire care este o autentică şcoală de rugăciune, de hărnicie, de artă, dar şi o şcoală catehetică şi filantropică pentru toate parohiile din Câmpia Covurluiului!“.

Toţi credincioşii prezenţi la eveniment au fost invitaţi să ia parte la agapa frăţească, organizată în cinstea acestui înălţător moment, mănăstirea pregătind pachete cu alimente pentru toţi pelerinii.

Participant