,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena în bisericile din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei” (Album), Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2013

10296_p185dcl5m915bvebu1vt11u3p1jk1aLa Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut de curând o lucrare monumentală şi deosebit de importantă, atât prin prisma informaţiilor pe care le cuprinde, cât şi prin ilustraţiile deosebit de frumoase.

Este vorba de albumul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena în bisericile din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei”, lucrare care se înscrie în seria activităţilor editoriale ale Patriarhiei Române, cu prilejul sărbătoririi anului 2013 ca ,,An Omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în Biserica Ortodoxă Română”.

Pe parcursul a 732 de pagini, cititorul avizat şi nu numai descoperă o pleiadă de lăcaşuri sfinte închinate Sfinţilor Împăraţi, mai vechi sau mai noi, mai impunătoare sau modeste, dar toate atestă un singur lucru: evlavia poporului nostru faţă de aceşti sfinţi. Unele dintre acestea sunt „adevărate monumente de artă şi arhitectură românească”, după cum ne „avertizează” editorii săi.

Sunt prezentate, în ordinea canonică a eparhiilor, cele 226 de biserici din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei care poartă hramul Sfinţilor Împăraţi, cele mai multe dintre acestea situându-se în Arhiepiscopia Bucureştilor (50). Tot de la editori mai aflăm că „în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, lăcaşurile de cult prezentate în album, se întind pe o perioadă de trei secole, începând cu veacul al XVIII-lea”.

Bineînţeles, aşa cum era firesc, albumul se deschide cu „maica bisericilor constantiniene româneşti”, care este Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

Arhiepiscopia Dunării de Jos este prezentă în album prin cele 21 de lăcaşuri sfinte, 10 în judeţul Galaţi şi 11 în judeţul Brăila, rânduite alfabetic: Băleni (protoieria Tg. Bujor), Băndoiu (protoieria Însurăţei), Brăila (protoieria Brăila), Brătuleşti (protoieria Tecuci), Constantin Gabrielescu (protoieria Făurei), Galaţi  (protoieria  Galaţi), Ghidigeni (protoieria Nicoreşti), Gulianca (protoieria Făurei), Însurăţei (protoieria Însurăţei), Jorăşti (protoieria Tg. Bujor), Latinu (protoieria Brăila), Lişcoteanca (protoieria Făurei), Pechea II (protoieria Covurlui), Sihleanu (protoieria Brăila), Slobozia Corni (protoieria Nicoreşti), Spiru Haret (protoieria Însurăţei), Suceveni (protoieria Tg. Bujor), Suţeşti (protoieria Făurei), Tecuci (protoieria Tecuci), Ţibăneşti (protoieria Însurăţei), Ventura (protoieria Covurlui).

Cititorul este familiarizat cu aceste biserici, ele făcând şi obiectul unor scurte monografii care au fost prezentate în paginile revistei eparhiale pe parcursul acestui an şi, de asemenea, au fost relatate reportaje de la momentele de sfinţire ale unora dintre ele: ex. Parohia Constantin Gabrielescu şi Parohia Pechea II.

„Din exteriorul şi interiorul acestor lăcaşuri sfinte, cititorii pot găsi câteva informaţii despre istoria lor, dar şi despre darnicii ziditori (ctitori) ai acestora, care, de multe ori, purtau la rându-le numele Sfinţilor Împăraţi.” Astfel, albumul reprezintă şi un omagiu adus atât Sfinţilor Împăraţi, cât şi acestor ctitori, care „prin dragostea lor jertfelnică au menţinut vie flacăra credinţei în Hristos-Domnul cel Înviat, aici, în spaţiul acesta binecuvântat de Dumnezeu cuprins între Dunăre şi Carpaţi”. (din Cuvântul înainte al cărţii).

Redacţia