,,Slujind lui Dumnezeu în Catedrala Patriarhală”, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2013

11184_p18820gfsd1p4bqro1dsv1ke6j1aaÎn cadrul sărbătoresc al cinstirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor şi al Catedralei Patriarhale, a apărut, la Editura Basilica, volumul „Slujind lui Dumnezeu în Catedrala Patriarhală”, avându-l ca autor pe pcuv. arhim. Timotei Aioanei, eclesiarhul Catedralei Patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Din prologul autorului aflăm că lucrarea nu se doreşte a fi exhaustivă, deşi este rodul unei strădanii cinci ani de căutare asiduă în arhive, documente vechi, discuţii cu unii slujitori mai vârstnici, dar şi cu unii mai tineri. „În unele cazuri informaţiile sunt sărace, fotogra­fiile lipsesc, iar datele parcă nu se leagă. Dincolo de unele aspecte pe care doar cunoscătorii şi ostenitorii unui astfel de demers le cunosc şi înţeleg, am reuşit totuşi, măcar în parte, să adun câteva date şi să le aşez în pagină” mărturiseşte pcuv. părinte arhim. Timotei.

Încă de la început aflăm că în Catedrala Patriarhală s-au petrecut cele mai importante evenimente bisericeşti ale ţării noastre: Sfinţirea Marelui Mir (începând cu 25 martie 1882), lecturarea Tomosului de recunoaştere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (25 aprilie 1885), solemnităţi de instalare a multor mitropoliţi, ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie (1925), iar din anul 1925, întronizarea patriarhilor României, hirotonii de arhierei şi numeroşi clerici, evenimente bisericeşti şi politice ale Ţării Româneşti şi mai târziu ale României.

Catedrala Patriarhală s-a bucurat de atenţia, purtarea de grijă şi binecuvântările întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe Române. Primul Patriarh, Miron Cristea, şi cel de-al şaselea, Daniel Ciobotea au fost preocupaţi în mod special de restaurarea ei. Dar se face foarte clar precizarea că sfântul locaş are încă titulatura de „Catedrală Patriarhală provizorie”, până când Dumnezeu va îngădui finalizarea noii catedrale a Mântuirii Neamului, a cărei piatră de temelie a fost aşezată în 2007.

Autorul consideră că această lucrare „este abia un început, un proiect care trebuie continuat şi aprofundat în viitor printr-o cercetare atentă. Paginile acestei cărţi se adaugă altora care au apărut în ultima vreme şi care încearcă să pună în lumină istoria Catedralei Patriarhale din Bucureşti.” De aceea, în această lucrare se vorbeşte mai puţin despre istoria zidirilor şi mai mult despre slujitorii care au însufleţit-o în decursul vremii.

Astfel, „istoria vie” a catedralei este exprimată prin cel 3 capitole tari: Patriarhi, Episcopi vicari, Eclesiarhi, întregite de câteva Portrete în cuvinte.

Ca „maică a tuturor bisericilor” Bisericii Ortodoxe Române, Catedrala Patriarhală din Bucureşti a adunat sub cupola sa, de-a lungul celor aproape 4 secole de existenţă, figuri ilustre de ierarhi şi slujitori evlavioşi, proveniţi din toate colţurile ţării, bineînţeles şi din zona Dunării de Jos.

Legătura Eparhiei noastre cu istoria catedralei bucureştene este reflectată prin chipurile vrednicilor ierarhi: Panoplia este deschisă cu Patriarhul Nicodim Munteanu (director al Seminarului Teologic din Galaţi şi vicar eparhial-1902) şi continuă cu Episcopii vicari Platon Ciosu Ploieşteanul (locţiitor între decembrie 1921-aprilie 1923, al eparhiei Dunării de Jos), Iosif Gafton Sinaitul (originar din localitatea gălăţeană Valea Mărului şi absolvent al Seminarului din Galaţi-1920), Antim Nica Târgovişteanul (viitorul arhiepiscop al Tomisului şi Dunării de Jos).

Redacţia