† Casian,
din darul lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Dunării de Jos,
Preacuvioşilor şi preacucernicilor slujitori ai sfintelor altare,
cinului monahal şi tuturor drept-măritorilor creştini din eparhia noastră,
har, pace, sănătate şi bucurie deplină,
cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Bobotezei şi Anului Nou,
iar de la smerenia noastră, arhierească binecuvântare.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul, Sărbătoarea la care participăm astăzi este o revărsare de har şi o întâlnire cu Dumnezeu în forma cea mai accesibilă nouă, oamenilor, sub chipul copilului, al Pruncului dumnezeiesc; este sărbătoarea Naşterii Domnului, iar în limbajul bisericesc şi românesc, sărbătoarea Crăciunului. Spre deosebire de alte sărbători ale Mântuitorului Hristos, aceasta este mult mai apropiată chiar de sensibilităţile noastre umane, până la percepţia unei întâlniri de familie împreună cu Dumnezeu. Sfântul Grigorie Teologul afirmă cu tărie posibilitatea acestei întâlniri prin puterea harului lui Dumnezeu, Care aduce cu Sine în noi curăţia minţii noastre, căreia îi dă chip dumnezeiesc, ca astfel să ni Se adreseze El, precum unor casnici, prieteni, ca unor înrudiţi cu El.
În acest sens, Sfântul Grigorie ne învaţă: „Cuvântul (Logosul) lui Dumnezeu vine şi Se cuprinde de însuşi chipul Său, şi
pentru trup, cu trupul meu Se îmbracă, şi ia suflet înţelegător pentru sufletul meu, curăţind astfel pe cel asemenea, prin cele asemenea nouă. Şi în toate Se face om asemenea nouă, afară de păcat; zămislit şi purtat în pântecele Fecioarei Preacurate, cea curăţită mai dinainte în Duhul la suflet şi la trup (căci se cuvenea să fie cinstite şi fecioria şi naşterea), rămânând Dumnezeu şi după ce Şi‑a asumat sau Şi‑a unit Sieşi firea omenească“1 . Este de nepătruns cu mintea noastră această mare taină a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, dar prin dumnezeiasca Sa iconomie şi prin dragostea cea fără de margini a Părintelui ceresc faţă de neamul omenesc, toate sunt cu putinţă, „căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său cel Unul‑Născut L‑a dat, ca şi oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3, 16).
Şi mai minunată este însă calea prin care Domnul alege să vină la noi: smerenia. El Se micşorează pentru a ne ridica la măreţia dumnezeiască a fiilor adunaţi în dragostea Sa, Părintele iubitor, jertfelnic şi mângâietor. Această mare şi negrăită taină o pregustăm la praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, la 21 noiembrie, la sfârşitul primei săptămâni a Postului Crăciunului, atunci când întâia oară cântăm, la catavasii, cu bucurie, venirea Domnului la noi şi în noi:
„Hristos Se naşte, măriţi‑L!
Hristos din ceruri, întâmpinaţi‑L!
Hristos pe pământ, înălţaţi‑vă!“ .
Acest înălţător imn aparţine tot
Sfântului Grigorie Teologul, prin care ni se arată apropierea cea de negrăit a Domnului faţă de fiecare dintre noi, pământenii, care suntem chemaţi să urcăm la înţelesurile duhovniceşti alechemării noastre, la demnitatea cerească
de care El ne împărtăşeşte, îmbogăţindu‑ne cu dumnezeirea Lui. Drept-măritori creştini, „Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută“3 ni se descoperă nouă cu scopul ridicării noastre de la sensul prea omenesc al existenţei la cel spiritual, căci adesea interpretăm prezenţa Fiului lui Dumnezeu în lume mai mult omeneşte, limitându‑ne la mulţimea grijilor pentru o sărbătoare îmbelşugată în cele materiale sau în cele tradiţionale omeneşti, moştenite de la înaintaşi, fără nicio legătură cu bogăţia cea nesfârşită a darurilor cereşti, îndumnezeitoare şi mai
presus de lume.
De aceea, să cutezăm împreună la acest mare praznic a ne îndrepta îndeosebi spre darurile bogate ale Mântuitorului, Care S‑a întrupat spre a ne împărtăşi din lumina învăţăturii Sale sfinte, pentru a dobândi viaţa de veci, dar şi din plinătatea Sfintelor Sale Taine, „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci“ 4 . În acest sens, cea mai mare binecuvântare pe care ne‑o oferă Hristos Domnul în lume este darul de prunci, în familie. El Însuşi devine, în timp, pentru noi, Prunc dumnezeiesc şi Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, în acelaşi timp. Prunc şi Dumnezeu, Dumnezeu atât de aproape, precum apropiat este de oricare dintre noi pruncul! Sensul acestei binecuvântări esteridicarea noastră, ca oameni greşelnici, la demnitatea dumnezeiască a purităţii copilului, în care se văd mai bine
bunătatea, frumuseţea şi sfinţenia.
În Sfânta Sa Evanghelie, Mântuitorul confirmă aceasta arătându‑Se solidar cu pruncii. Ne arată cum Se regăseşte El Însuşi în viaţa lor curată şi nevinovată: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Matei 18, 3). Chemarea pe care El ne‑o adresează este o mărturie a puterii exemplului curat şi sincer al copilului, ca mărturie a bunătăţii care se revarsă din bunătatea nesfârşită a Tatălui ceresc asupra Fiului şi de la El, la toţi cei ce‑L urmează şi‑L ascultă. De aceea, El ne cheamă să‑L primim, iar această poftire nu este doar pentru aici, ci mai ales pentru Împărăţia cerurilor: „Cine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va putea intra în ea“ (Marcu 10, 15).
Din această perspectivă, a Împărăţiei lui Dumnezeu, intrăm în duhul sărbătorii Naşterii Mântuitorului şi gustăm duhovniceşte din bogăţia de daruri spirituale, începând cu manifestările copiilor, primii şi cei mai aşteptaţi vestitori ai măreţei bucurii a Naşterii Domnului. Preaiubiţi părinţi, bunici, dascăli şi duhovnici ai copiilor, Cine ne‑ar oferi melodioasă glăsuire cerească a îngerilor vestitori de la Betleem ai veştii celei minunate, în afară de cetele de colindători de pe uliţele satelor, de la ferestrele caselor şi chiar de pe scările blocurilor de la oraşe? Ce sens am da acestui unic şi sfânt moment ceresc, inexplicabil pentru raţiunea noastră, dar perceptibil pentru inimile noastre? Cine ar avea mai multă forţă convingătoare, mărturisitoare şi mângâietoare pentru deschiderea „uşilor“ sufletelor noastre şi a „ferestrelor“ inimilor noastre, ca să intre: „Dumnezeu cel mititel,/ În scutec de
bumbăcel“?
Am putea fi urmaşii reali, spirituali şi nu doar biologici ai strămoşilor noştri, fără a simţi vibraţia miraculosului imn dumnezeiesc din conţinutul colindelor noastre, atunci când auzim această mărturie: ,,Tot moş era şi în vremea lor/ Bătrânul Moş Crăciun“? Aşa răsuna şi în inimi mesajul sfânt din colindul „sfânt şi bun“:
„Iată, vin colindători,
florile dalbe,
Noaptea pe la cântători,
florile dalbe.
Şi ei vin mereu, mereu
florile dalbe,
Şi‑L aduc pe Dumnezeu,
florile dalbe,
Să vă mântuie de rău,
florile dalbe,
Inima să întărească,
florile dalbe,
Oamenii să înfrăţească,
florile dalbe“.
Mesajul duhovnicesc al Naşterii Domnului, concretizat prin rostirea doxologică a copiilor, arată cât de apropiată este Evanghelia de viaţa noastră creştinească şi cât de puternică este mărturia apropierii dumnezeiescului Prunc de copii. Rolul copiilor în viaţa noastră spirituală, a tuturor, este copleşitor şi confirmă astfel toate aspectele pregătirii noastre prin rugăciune,post, participare la sfintele slujbe şi la lucrarea filantropică, cu scopul apropierii celor maturi de sensibilitatea aparte şi nevinovată a celor mici.
Acest demers misionar al copiilor este un fapt apostolesc de netăgăduit. Copiii sunt ,,apostolii“ cu chip de înger ai Naşterii Domnului şi, cu aceasta, ai naşterii unei noi atitudini în viaţa familiei şi a societăţii. Cum vom reuşi şi noi să păstrăm aceste mărturii şi cum vom contribui la aducerea unor noi mărturii despre o lume plină de bunătate şi de candoare spirituală, în faţa atâtor schimbări şi atâtor provocări ale lumii noastre tot mai înstrăinate de astfel de preocupări? Cum să cultivăm şi acolo unde încă nu este bunătatea prin copiii crescuţi creştineşte, în iubire, în siguranţă, în evlavie şi în curăţie, atâta timp cât ne aflăm într‑o permanentă invitaţie la nonconformism, la autonomia copiilor faţă de părinţi, de şcoală, de tradiţie, de cultura şi de frumuseţea angelică a colindătorilor? La aceste întrebări şi, mai ales, la priveliştea tristă a suferinţei, a sărăciei şi a abandonului copilului nu se răspunde cu resemnare sau cu acuzarea altora, ci mai cu seamăprin responsabilizarea tuturor celor ce doresc, pot, ştiu şi se luptă să fie părinţi, trupeşti şi spirituali, ai copiilor.
Şcoala copilăriei începe, de fapt, în mod firesc, în spaţiul sacru, în credinţa moştenită de la Betleem, Casa copilăriei binecuvântate, apoi se continuă cu leagănul cald şi cu braţele sfinte ale mamei, în familia creştină, unde zâmbetul ceresc al bunicilor şi binecuvântările binefăcătoare şi înălţătoare ale slujitorilor sfintelor altare devin centre ale educaţiei adevărate şi eficiente. Mai nou, Dumnezeu ne oferă o nouă poartă deschisă prin educaţia creştină a copiilor în şcoală. Scopul este creşterea sănătoasă, în duhul tradiţiei, a copilului integrat de mic în marea familie a Bisericii şi a neamului.
La şcoala din familie şi la şcoala dascălilor se adaugă acum o altă şansă a copilăriei fericite, atât spiritual‑educaţionale, cât şi sociale, uşă a comuniunii şi a apropierii sfinte a tuturor celor mici în familia parohială. Această şcoală, cu programul ei duhovnicesc, liturgic şi pastoralpărintesc, se numeşte „Hristos împărtăşit copiilor“. Sfânta noastră Biserică, prin hotărârea Sfântului Sinod, şi‑a asumat, întocmai mamei bune şi iubitoare, răspunderea ce a primit‑o de la Capul ei, Hristos Domnul, creşterea mlădiţelor ei tinere, copiii, în lumina şi în frumuseţea morală şi educaţională a Evangheliei.
Această lucrare sfântă şi atât de utilă are scopul aprofundării lecţiilor de la ora de religie din şcoală, pentru copii. Însoţiţi de părinţi, de bunici, de profesorii de religie, ei participă săptămânal, la oraşe şi sate, la întâlnirea din „Casa lui Hristos“ cu slujitorul Domnului, preotul, în postura sa de părinte spiritual, care l‑a primit prunc pe copil în apele Botezului şi acum îl iniţiază, îl întăreşte şi‑l bucură de tainele iubirii de oameni a Învăţătorului lumii şi Mântuitorului
nostru, „Lumina lumii şi sarea pământului“
(Matei 5, 13‑14).
Cât de mult se apropie această privelişte duhovnicească, lecţia de împărtăşire a copiilor din bogăţia darurilor lui Hristos, din programul nostru, „Hristos împărtăşit copiilor“ – de fapt, o nesfârşită sărbătoare a Naşterii Domnului în sufletele copiilor şi ale noastre! – cât de mult se aseamănă, aşadar, cu mărturiile bisericeşti din timpul Sfântului Ioan Gură de Aur, marele prieten, ca toţi sfinţii, al celor mici, în care se regăseşte marele dar al purităţii şi care ne învaţă cât de mult se cuvine să participăm la această lecţie sfântă de viaţă creştină, de la copii până la vârstnici.
Iată o relatare a Sfântului Ioan Gură de Aur: „Ne străduim să înveţe (copiii noştri) toată ştiinţa profană, să slujească
în armată; şi pentru aceasta cheltuim bani, ne rugăm de prieteni, umblăm la unul şi la altul; dar ca să ajungă slăvit în faţa Împăratului îngerilor, nu spunem un cuvânt! Îl lăsăm să se ducă des la teatru, dar nu‑l silim niciodată să vină la biserică. De vine o dată sau de două ori copilul la biserică, apoi vine aici de mântuială, la întâmplare şi în zadar, ca să se distreze. N‑ar trebui să fie aşa! Ci, după cum le cerem socoteală de lecţii când îi trimitem la şcoală, tot aşa şi când îi trimitem la biserică, dar, mai bine zis, când îi ducem la biserică. N‑ar trebui să‑i punem pe alţii să‑i ducă la biserică, ci noi înşine să‑i luăm de mână şi să-i aducem aici şi să le cerem să ţină minte predica şi învăţătura ce o aud. Aşa, da, aşa ne va fi mai uşoară îndreptarea copiilor noştri. Ci dacă ar auzi în casă vorbindu‑li‑se mereu de credinţă, dacă i‑am sfătui ce trebuie să facă, iar la acestea ar fi adăugate şi învăţăturile de aici, ar da repede roadă frumoasă aceste seminţe bune. Dar nimic
Copiii – vestitori ai Naşterii Domnului din toate acestea nu facem! Socotim de mică însemnătate cele de neapărată trebuinţă” .
Iată şi o mărturie a unui astfel de participant la lecţia înţelepciunii şi a bunătăţii, de la una dintre şcolile din parohiile noastre: ,,Sărbătoarea de Crăciun este o zi importantă în viaţa fiecărui om, fie adult, fie copil. Deşi majoritatea nu o priveşte din punct de vedere creştin, eu cred că ceea ce ne uneşte în ziua de Crăciun este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru mine este cea mai importantă zi a anului, nu numai pentru că am daruri, ci pentru că pot petrece Naşterea Mântuitorului alături de cei dragi. În această zi, pur şi simplu, nu ai voie să te cerţi! Îmi place foarte mult să mă duc la biserică în dimineaţa de Crăciun şi îmi pare rău că nu sunt înconjurat de mulţi copii. În orice direcţie mă îndrept, întâlnesc numai bătrâni. Copiii sunt prea fericiţi, datorită cadourilor pe care le găsesc sub brad, pentru a înţelege adevărata semnificaţie a Crăciunului. Dar poate că şi eu am fost aşa! Dar cel mai semnificativ lucru este acela că toţi avem o faţă veselă. Simţim cu toţii acea căldură din suflet de nedescris. Chiar şi acum, când înşir aceste cuvinte pe hârtie, mă apucă un dor de acea zi specială. Mi-e dor să mă trezesc în dimineaţa de Crăciun cu sufletul şi cu trupul odihnit şi să îmi sărut mama, urându-i «Crăciun fericit, mamă!». Mi-e dor să plec grăbit dimineaţa la biserică şi să devin una cu aceasta şi cu toate sufletele creştinilor care cântă şi vestesc Naşterea Domnului. În ziua de Crăciun, cu toţii primim un dar: darul familiei. De aceea trebuie să-l preţuim mult!”6.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Ce poate fi mai adevărat pentru noi toţi, decât înmulţirea acestor exemple, cu adevărat dumnezeieşti, din viaţa şi din experienţa celor mici în Biserică?
În multe comunităţi parohiale, în multe şcoli, în multe familii există astfel de mărturii şi tocmai ele ne ajută să depăşim greutăţile şi dificultăţile prin
care trecem atunci când ignorăm lucrarea lui Dumnezeu pentru noi.
Fără educaţia prin exemple sfinte şi sfinţitoare, nu putem creşte nici duhovniceşte, dar nici uman şi social. Nu în zadar, Domnul ne cheamă să-i urmăm creştineşte pe copii în bunătate şi în generozitate. Acest îndemn este fapt real în multe cazuri. Le vedem! Le apreciem şi încercăm să le înmulţim!
Tocmai când sunt multe cazuri, ca şi cele relatate de Sfântul Ioan Gură de Aur, şi în familiile, şi în parohiile, şi în societatea noastră, Domnul ne arată o cale, o uşă deschisă şi inimi deschise celor neprimiţi, neiubiţi şi needucaţi creştineşte. Acesta este şi sensul adânc al Naşterii Sale! Să-i caute, să-i arate şi să-i adune cu noi, prin noi şi prin cei generoşi, milostivi şi darnici, pe toţi cei încă îndepărtaţi de la braţele iubirii şi de la masa căldurii sufleteşti şi a bogăţiei credinţei pline de Duhul Sfânt.
Aşa ne îndeamnă şi Sfântul Vasile cel Mare, dascăl al familiei creştine, al tinerilor şi al filantropiei, la care am reflectat anul acesta şi de la care am încercat să aflăm astfel de îndemnuri sfinte şi poate am şi împlinit ceva din ceea ce el ne arată! Copiii şi tinerii, spune Sfântul Vasile cel Mare, sunt „albinele” care ar trebui să viziteze doar florile din care să adune cele spre folosul lor. Aşa zice şi colindul, să culegem „florile dalbe, flori de măr!”.
Împreună cu părinţii copiilor, cu slujitorii sfinţiţi, cu dascălii de religie, să participăm şi noi, cu toţii, mai des la lecţia iubirii, atât prin programul „Hris-tos împărtăşit copiilor”, cât şi prin toate celelalte fapte bune ale educaţiei şi ale vieţii creştine. Aşa ne vom împărtăşi şi noi din „Sfintele, preacuratele şi de viaţă făcătoarele lui Hristos Taine”, de la tinereţe până la bătrâneţe!
Pentru toate semnele dragostei faţă de copii, mulţumim preacucernicilor părinţi, dar şi profesorilor de religie, precum şi părinţilor şi bunicilor copiilor. Mulţumim acelora care îi ajută pe copii şi îi aduc la Hristos, spre a intra cu ei Dumnezeu în viaţa şi în casele noastre! Iar acum, după datina străbună, dorindu-vă tuturor pace sfântă în inimi şi în viaţă bucurie din bucuria Domnului şi ajutor din milostivirea Părintelui ceresc, vă transmitem urarea strămoşească la toţi slujitorii sfinţiţi, cinului monahal, în mijlocul bunilor noştri creştini din Sfânta Arhiepiscopie, pe acordurile line şi binecuvântate ale colindului „sfânt şi bun”:
„Şi ne lasă gazdă-n casă, Că umblăm şi colindăm Şi pe Domnul lăudăm, Pe Domnul cel Preabunul, Că ne-o dat iarăşi Crăciunul”. Să rămână Domnul în noi şi în casele noastre, cu pacea Lui sfântă şi cu iubirea Lui, din care să ne împărtăşim! De Sfintele Sărbători ale Crăciunului, Bobotezei şi Anului Nou, să aveţi parte de pace, de sănătate şi de Hristos, neîncetat, în viaţă. La mulţi ani!
Cu părintească preţuire, al vostru de tot binele voitor şi către Domnul rugător,
t Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos