Influenţa tehnologiei şi contribuţia acesteia la viaţa modernă este imensă. Fiecare detaliu şi minut al vieţii noastre confirmă dominanţa sa covârşitoare. Nu numai că tehnologia a acaparat controlul a ceea ce facem, dar urmăreşte să îşi împroprieze autoritatea asupra a ceea ce suntem. Sub forma maşinilor, a abolit forma naturală de vieţuire; ca tehnologie spaţială, ne-a dus departe de pământ şi ne-a lansat în spaţiul cosmic; ca inteligenţă artificială, a eliminat sensul monopolist şi indispensabilitatea capacităţilor noastre umane, idiomatice. Sub forma tehnologiei medicale ne-a străpuns până şi pielea şi ne-a afectat intimitatea psihică; finalmente, sub forma biotehnologiei şi a ingineriei genetice, ne-a pătruns genele şi ne-a violat unicitatea identităţii biologice.
Cu precădere, în medicină şi ştiinţele umaniste, relaţia dintre om şi tehnologie nu se limitează la simplul contact şi interacţiuni reciproce; este, mai degrabă, o relaţie de inter-locuire şi de asimilare. În plus, recursul la tehnologia medicală survine în vremuri de boală, momente de sensibilitate specială şi nesiguranţă; astfel, relaţia devine mai intensă şi afectează însuşi sufletul. Tehnologia în medicină nu reprezintă un lux ci, mai degrabă, serveşte nevoii de supravieţuire. Cu toate acestea, ne întrebăm: Este deformarea propriei identităţi şi persoane preţul pe care îl plătim pentru sănătate?
Intruziunea tehnologiei
Intruziunea tehnologiei în medicină a limitat semnificativ mortalitatea şi a sporit durata medie a vieţii; a deschis calea pentru noi intervenţii chirurgicale, mult mai semnificative şi complicate dar, în acelaşi timp, mai eficiente şi mai puţin periculoase; a creat tehnici mai sigure şi mai precise de diagnostic non-invaziv, a oferit o mai bună recuperare post-operatorie şi o şansă la o viaţă sănătoasă milioanelor de oameni care, în lipsa ei, reprezentau cazuri pierdute.
Tehnologia a oferit un rol şi o funcţie totalmente noi spitalelor, prin transformarea acestora din azile ale tămăduirii şi îngrijirii pacienţilor săraci, în locaşuri de diagnostic şi tratament farmaceutic şi chirurgical de elită. Mai mult, ideea şi funcţionarea unităţilor de terapie intensivă, întregul sistem contemporan de sănătate şi binefacere, precum şi cererea medicală, astfel cum se prezintă la ora actuală, sunt rezultatul fertilizării dintre ovulul medicinei şi sămânţa tehnologiei.
,,Diluarea” medicinei
Medicul zilei de azi se simte mult mai încrezător în sine însuşi. Cunoaşte puterea şi eficienţa metodelor de care dispune. Orizontul opţiunilor sale a fost extins. Poate face multe, dar nu singur; în acelaşi timp, s-a convertit gradual în ceva apropiat de un mecanic sau tehnician. Ritmurile ameţitoare ale dezvoltării, precum şi nevoia constantă de adaptare la noi cunoştinţe şi echipamente l-au determinat, totuşi, să gândească mai puţin şi să depindă mai mult de factori externi. Dacă nu poate ţine pasul cu dezvoltarea tehnologică, este foarte probabil ca medicul să se simtă neadaptat şi depăşit. Medicina suportă riscul de a deveni mai mult o medicină a cunoaşterii şi învăţării, decât o medicină a inteligenţei şi gândirii; a ceea ce spun cărţile sau „terţe persoane”, mai degrabă decât a ceea ce medicul însuşi simte sau percepe.
Implicarea pacientului în procedura de diagnostic a fost limitată. Chiar şi percepţia sa că medicul participă în mod activ la acest proces a fost afectată. Obiectivitatea indeniabilă a analizelor de laborator a abolit evaluarea personală a medicului şi a diminuat gravitatea opiniei personale a pacientului. Evaluarea corectă în medicină tinde să devină una de laborator, mai degrabă decât una personală, deoarece maşinile decid ceea ce este corect, iar oamenii numai aprobă un astfel de rezultat. Se pare că, în diagnosticul medical, maşinile sunt dominante, medicii sunt observatori, iar pacienţii sunt absenţi. Cu toate acestea, comunicarea personală este cea care subliniază unicitatea persoanei, în timp ce uniformitatea procedurilor tehnice o subminează.
Tehnologia funcţionează ca un strat interpus între pacient şi medic şi, prin urmare, afectează natura interacţiunii umane. Din acest motiv, cu toate că interesul public pentru progresul medical nu a fost niciodată mai mare, încrederea oamenilor în medicină este în continuă scădere (între 1966 şi 1982, de la 73% la 32%). Potrivit unor statistici recente, jumătate din populaţie consideră că cercetarea medicală este orientată cu precădere înspre interesele medicului mai degrabă, decât înspre nevoile pacientului. Oamenii cred că medicii sunt preocupaţi mai curând de suferinţele fizice, decât de persoanele care le suportă. Contactul uman este înlocuit de dependenţa de maşini. Drept rezultat, medicul se simte mai mult mediator şi mai puţin responsabil.
În cele din urmă, banii şi complexitatea au început să joace un rol decisiv în medicină. Progresul tehnologic rapid este extrem de greu de urmărit şi necesită echipamente scumpe. De multe ori, sănătatea şi viaţa noastră sunt evaluate numai pe temeiul criteriilor legal şi financiar. Echipamentele foarte costisitoare, taxele enorme şi cheltuielile medicale scandaloase îi conferă adesea medicinei un caracter financiar.
Terapia şi sănătatea pacientului nu depind de posibilitatea de tratament, ci de posibilitatea de a-i suporta costurile.
Deciziile privind şederea îndelungată în cadrul unităţilor de terapie intensivă, alocarea organelor pentru transplant, opţiunea între intervenţii chirurgicale mai mult sau mai puţin costisitoare etc., sunt, de multe ori, luate pe considerente financiare. Tehnologia este scumpă, la fel este şi sănătatea.
Prin urmare, tinde să devină un privilegiu exclusiv al celor înstăriţi.
Stare de confuzie personală?
Sănătatea reprezintă un factor extrem de important în economia fericirii personale, iar tehnologia medicală a contribuit semnificativ la dezvoltarea sa; a oferit alinare, a prelungit durata vieţii şi a adus bucurie, speranţă şi consolare, nu numai milioanelor de pacienţi, ci şi familiilor şi prietenilor acestora.
Sănătatea ultra – tehnologizată coincide cu slăbirea sentimentelor umane şi dezintegrarea calităţilor sale spirituale. Omul tehnologic are puteri excepţionale, dar nu şi rezistenţă; o multitudine de dorinţe, dar nu şi voinţă; are un mare potenţial, dar nu are tărie interioară. A creat mari aşteptări care sunt, de cele mai multe ori, disproporţionate în raport de realizări, precum şi de importanţa şi valoarea acestora. A devenit mai puţin omenos şi mai mult om; un simplu om.
Am trecut de la starea de om-persoană, la cea de om-maşină; la omul dezumanizat, care pare să fie mai mult o combinaţie de cifre şi parametri numerici incomprehensibili, un caz medical, un mijloc de aplicare a unui diagnostic sau proceduri terapeutice specifice, o factură. Pacientul obişnuit, care trece prin analize de rutină, îşi priveşte sănătatea în termenii unei valori numerice. Pe măsură ce numerele cresc, se poate simţi rău chiar înainte să se îmbolnăvească. Sprijinul mecanic poate crea o dependenţă nesănătoasă.
Originea unor speranţe, adesea nerealiste, şi tentaţia fără precedent de a se juca ,,de-a Dumnezeu” L-au înlăturat şi ne-au ofilit dorinţa de a ne depăşi existenţa prezentă şi gândirea limitată. Am creat un substitut neserios şi uman al lui Dumnezeu, substitut care este nevrednic de credinţa şi încrederea noastră. Prin umanizarea lui Dumnezeu, am pierdut viziunea omului îndumnezeit. Astfel, tehnologia avansează modelul omului limitat, care este numai om, care este ţinut de umanitatea sa, care supravieţuieşte, dar nu trăieşte; omul a cărui calitate de persoană a fost şubrezită şi a cărui dimensiune eternă, cerească şi divină a fost adormită.
Sclavia nevoilor, interesele egoiste, confortul şi efemerul par să inhibe posibilitatea de a transcende spaţiul, timpul şi propria noastră natură. Scopul nostru nu ar trebui să fie limitat la simpla prelungire a vieţii şi amânare a morţii; ar trebui să fie acela de a transcende viaţa şi de a învinge moartea. Viaţa, având moartea ca perspectivă, chiar dacă este una sănătoasă şi îndelungată, este mediocră calitativ şi scurtă cantitativ. Moartea, având viaţa veşnică drept reper, asigură o bună calitate şi o imensă cantitate, şi anume adevărata sănătate şi viaţa fără de sfârşit.
Tehnologia este un parametru care, pur şi simplu influenţează viaţa. Contribuţia sa la dimensionarea fizică a omului pare incomensurabilă, în acelaşi timp, totuşi, răspunderea sa pentru dezorientarea spirituală a omului este considerabilă.
Concluzie
Pe măsură ce ştiinţa forţează graniţele medicinei, pune presiune pe limitele moralităţii tradiţionale. Celebrul teoretician al eticii medicale, Willard Gaylin a avertizat la un moment dat: „pierderea valorilor umane ne va reduce pe toţi şi va fixa un preţ în metode pe care nu le cunoaştem încă şi la momente pe care nu le putem anticipa”. Demnitatea umană şi autonomia personală par a fi preţul ridicat al îmbunătăţirii stării de sănătate. Medicina tehnologică tinde să devină inumană în raportul cu interacţiunea socială, suportând riscul de a slăbi relaţiile interumane.
Fragmente din articolul cu acelaşi nume
preluat din revista Tabor, nr. 1/ aprilie 2012, p. 49-54