De curând. s-a mutat din lumea trecătoare o creștină harnică, evlavioasă, misionară și jertfelnică, doamna Lidia Popița Stoicescu. Binecunoscută fiică de preot, cineast de vocație, sfetnic de savant istoric, ministru și ambasador și neobosită „albină“ în câmpia sufletească a poeziei, prozei și comunicării, îndeosebi la Centrul de presă „Basilica“ (Radio Trinias, Trinitas Tv și Ziarul Lumina), pelerin frecvent și entuziast la Dunărea de Jos, rămâne, prin credință, dragoste de Biserică și de Neam, vie în sufletele noastre.
La trecerea sa la Domnul, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a transmis următorul mesaj:
ÎÎn prelungirea praznicului împărătesc al Sfintei și de viață dătătoarei Cruci, Mântuitorul și‑a întins sfintele Sale mângâieri spre suferințele pământești ale unei fiice devotate Bisericii Sale, doamna Lidia Popița Stoicescu, ridicându‑i sufletul sensibil din amorțeala ultimelor zbateri de „pe cale“ înspre Dincolo, „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit“. Astfel, a încetat purtarea crucii proprii, în familie și în viețuirea cu sens și rost, îngreuiată în ultima parte a vieții și de numărul anilor, dar și de nemiloasa boală a singurătății, doar omenește, deoarece prin nepătrunsele taine ale comunicării lăntrunice, prin rugăciune, credință și nădejde în neîncetata prezență a Domnului va fi fost tot în comuniunea de dincolo de înțelesurile noastre omenești.
Doamna Lidia provine dintr‑o viguroasă familie preoțească transilvană, în care s‑a înrădăcinat nu doar biologic, dar mai cu seamă spiritual, cultural și tradițional, unind pasiunea pentru cultivarea înțelepciunii într‑o manieră plastică, poetică și artistică, într‑un tot organic și creator, cu viața liturgică, personal și comunitar, până la măsurile ctitoricești, întrucât la momentul redeșteptării înnoitoare, în libertatea asumată înțelept și demn alături de neuitatul și vrednicul ei soț, profesorul academician, ministru al cultelor și ambasador Nicolae Stoicescu, l‑au ajutat pe evlaviosul pr. Ioan Popița în ridicarea măreței și impunătoarei biserici din parohia Noua‑Brașov.
Dar latura cea mai reprezentativă a vieții doamnei Lidia, rămâne pasiunea sa pentru cultura creștină, în duhul curat al dreptei credințe, în mare respect față de sfințiții slujitori, și cu o energie revărsată din inima „de mironosiță“, pentru vestirea în lume a frumuseților credinței, exprimate în dulcele grai românesc, pe vers sensibil poetic și‑n haină artistică asemenea frescelor mereu bătrâne și mereu tinere, prin prospețimea suavă a luminii nepătrunse!
În partea finală a dăinuirii umane, după ce a pus umărul cu credincioșie și devotament la suferințele soțului, și‑a dedicat toată priceperea și lucrarea misiunii, împreună cu prietenele din Asociația Femeilor Ortodoxe de la București, de la Brașov și din alte zone binecuvântate, între care și la noi, la Dunărea de Jos.
S‑a integrat atât de firesc în lucrarea creștină din parohii, de la centrele culturale și, mai ales, în ultima parte a vieții, a respirat aerul vital al existenței spirituale la cele trei centre luminoase către suflete: „Ziarul Lumina“, Radio Trinitas și TV Trinitas. A fost și rămâne o fiică demnă de casa spirituală a Bisericii, „Basilica“!
Prin opera sa, prin misiunea și voluntariatul creștin, rămâne și dăinuie spiritual și cultural, iar sufletește urcă spre cereștile lăcașuri, ale căror temelii creștine și iubitoare de semeni le‑a început încă de aici.
Nu voi uita exprimarea filocalică, lângă Domnul ministru Stoicescu, în ziua hirotoniei arhierești, la Galați și, mai ales, prezența sa la căminele de bătrâni din oraș cu ajutoare, nu doar materiale, din Grecia, mângâind suflete singure, chiar în „Vinerea Mare“, când s‑a auzit pentru prima dată, pe calea undelor Radioului Trinitas de la Iași, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel veșnicul adevăr: „În mormânt, Viață“!
Fie ca trecerea sa în mormântul pe care și l‑a pregătit din timp, la Noua, la ctitorie, alături de familia pe care a astrucat‑o în cel mai pur duh și sens al tradiției, să‑i fie în sfârșit „loc de odihnă“.
„Acum m‑am odihnit și am aflat ușurare multă“ să‑i fie însoțire prin iubirea Domnului pentru toți „care în viață Crucea au luat și Lui au urmat cu credință“ întrucât „ori de murim sau ori de trăim ai Domnului suntem“.
Dumnezeu să‑i ierte omeneștile greșeli și s‑o cheme în ceata celor aleși!
Veșnica ei pomenire!
† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos
COMUNIUNE
de Lidia Popița Stoicescu
Uneori, aș vrea să fiu
un bob de grâu, singur…!
Să‑mi amintesc
cum am devenit ceea ce sunt,
după ce‑am murit
cea care‑am fost…
Să uit că fac parte
dintr‑un spic, cu zeci de boabe,
care prea‑mi seamănă…!
Să uit și de paiul care țin spicul
și‑l leagănă în bătaia vântului,
făcându‑mă să fiu una
cu toate boabele din spic…
Să uit
că mă vor strivi,
între pietrele morii
și mă vor amesteca,
– până la uitarea de sine –
în aceeași făină…
Și‑atunci,
– trezită ca dintr‑un vis urât –
n‑am mai vrut să fiu
un bob de grâu, singur,
fără bucuria de‑a deveni
Pâine euharistică…!