Odrăslit în ţinutul Romanului, într‑o familie cu aşezare spirituală, culturală şi gospodărească, ce ni l‑a dat pe marele dirijor Sergiu Celibidache, unchiul lui Radu Macovei, ziaristul de vocaţie a urmat şcoli în zona natală şi în Iaşi, pentru formarea matură în domeniile ştiinţelor umane şi ale comunicaţiei.
Devenirea sa vocaţională s‑a împlinit, pe o perioadă de jumătate de secol, la Dunărea de Jos, în Galaţi, parcurgând treaptă cu treaptă etapele fireşti ale omului complet, atât profesional, cât şi moral, până la măsurile intelectualului exemplar, ascultat, iubit şi urmat nu pentru demnitatea socială a funcţiilor deţinute în presa locală şi cea zonală, a Moldovei, sau naţională, în cadrul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (printre ai cărei fondatori se număra), ci pentru capacitatea sa reală de model demn, competent şi acoperit în valoare intrinsecă.
Câteva repere socio‑umane, culturale şi spirituale ne‑ar putea ajuta să păstrăm adevărata faţă a personalităţii sale, menite a se „zidi“ continuu în forul interior al celor care doresc, pot, ştiu şi luptă pentru continuarea şi dezvoltarea proiectelor sale în presă, în cultură, în viaţa socială, acum şi în viitor, în zonă, în ţară şi în lume.
Omul complet, cum se exprima savantul filosof Constantin Noica, este un luptător cu sine însuşi, sub pronia lui Dumnezeu şi în permanentă tensiune creatoare, clipă de clipă, pentru slujirea semenilor şi a neamului, în ţară şi în lume. Un astfel de om nu a fost, ci este Radu Macovei!
La cumpăna dintre dictatură şi revenirea, prin sacrificii mari ale celor buni, la libertate, Radu Macovei s‑a aflat în linia întâi, nu din tendinţe şi ambiţii personale, ci din imbold lăuntric pentru identificarea celor mai bune proiecte şi a celor mai valoroşi şi jertfelnici slujitori ai cetăţii, chiar şi în timp de furtună, pentru temeluiri trainice şi statornice. A cerut, la Galaţi, noilor diriguitori ai vieţii socio‑politice un barem al valorii personale dovedite intelectual, moral şi administrativ. Toţi să fi absolvit măcar liceul, la bacalaureat cu nota peste 8,50. Aşa s‑a realizat concordia, mai presus de haosul improvizaţiilor emoţionale, sentimentale şi, uneori, irelevante. Suntem în oraşul cu peste 70.000 de muncitori la Combinatul Sidex, Şantierul Naval, ICMRSG ş.a.
Inteligenţa intransigentă, competenţa sa şi a echipei de ziarişti pe care i‑a şcolit şi i‑a acomodat, din mers, cu exigenţele timpului au contribuit la apărarea oamenilor de excesele violenţelor inutile şi îndrumarea celor responsabili spre programe şi proiecte ale căror urmări se constată astăzi, la tot pasul, la Dunărea de Jos.
De notat intuiţia sa pentru chemarea slujitorilor culturii, a universitarilor, a medicilor, a dascălilor şi, în special, a slujitorilor Bisericii într‑o familie echilibrată, cu scop bun şi creator. S‑a adăugat nouă, din prima zi, în viaţa reală a Bisericii de la Dunărea de Jos, fără a ezita să le amintească tuturor celor care răspund în educaţie şi în formarea oamenilor că fără Sfânta Scriptură nu există forţă credibilă şi mobilizatoare, ci doar iniţiative efemere, trecătoare.
Ne‑a fost sfetnic valoros în Consiliul şi Administraţia eparhială. Şi astăzi trăim ineditul prezenţei sale la momentul alegerii ierarhului Dunării de Jos în Colegiul Electoral Bisericesc, în calitate de director al celui mai valoros cotidian local din ţară, „Viaţa liberă“.
În paginile prestigiosului ziar a consemnat, prin jurnalişti consacraţi, săptămânal şi chiar mai frecvent, toate evenimentele bisericeşti din zonă. În memoria sa, se va alcătui un volum al imaginii faptelor credinţei dintr‑un ziar.
A sprijinit efectiv, de la început, revista eparhială „Călăuză ortodoxă“ în al cărei comitet de redacţie a fost membru încă de la înfiinţare şi a cărei redactare, machetare şi tipărire a sprijinit-o prin specialişti în aceste domenii de la „Viaţa liberă“.
A fondat o şcoală de tipografi, contribuind astfel la continuitatea celui mai credibil act cultural pentru eternitate, meşteşugul lui Gutenberg. Bornă în timpul proiectării virtuale a Cuvântului! Nu întâmplător, după o scurtă, dar grea suferinţă asumată creştineşte, demn şi exemplar, aşa cum i‑a fost toată viaţa, a fost prohodit în ziua de pomenire a ctitorului culturii cuvântului ziditor şi biruinţei limbii române în cult, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.
Şi Radu Macovei s‑a învrednicit a‑i urma sfântului unităţii dintre cultură şi cult, pentru care Domnul să‑l odihnească şi să‑i păstreze, în noi şi între noi, frumuseţea iubirii de omul bun şi altruist. Să‑i ierte toate păcatele, cu voie şi fără de voie, şi să‑l odihnească între drepţii iubitori de credinţă, de cultură şi de armonie frăţească şi pace sufletească.
Veşnica lui pomenire!
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos