De‑a lungul anilor petrecuţi în preajma ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian, am fost martorul „naşterii“ multor cărţi‑document – una dintre vocaţiile Ierarhului nostru! –, însă cea pe care o prezentăm acum are o „magnitudine“ aparte, o forţă de expresie pe care nu cred că am mai întâlnit‑o! Motivul? „Plămădirea“ acesteia într‑un timp de excepţie, perioada de maximă intensitate a pandemiei cu noul virus Corona, care a creat stări şi a provocat fapte de excepţie! O perioadă în care Biserica Ortodoxă Română a fost chemată, prin slujitorii şi credincioşii ei, la respectarea unor restricţii şi norme de distanţare care au condus până la inedita, dureroasa şi greu de acceptat situaţie în care credincioşii nu au putut fi prezenți fizic în sfintele lăcaşuri de închinare, însă au fost foarte activi spiritual prin rugăciune şi printr‑o mai mare apropiere și comuniune sufletească, dar și foarte generoși prin voluntariat și donațiile oferite semenilor aflați în suferință pe pat de spital și la casele lor! Meditând la această realitate, într‑unul dintre mesajele adresate în timp de pandemie slujitorilor din eparhie, Ierarhul nostru aprecia faptul că aceștia „au creat paraclise din casele enoriașilor“
În primul rând, volumul Rugăciune. Comuniune. Filantropie reprezintă o carte‑mărturie, un document‑referință, care nu s‑a născut din studii şi cercetări în biblioteci şi arhive, nici nu a fost scrisă citând din alte cărţi, ci a prins viaţă din multa rugăciune săvârşită în timpul celor 3 luni de izolare, din comuniunea şi comunicarea foarte profundă între Ierarh – preoţi – credincioşi şi, mai ales, din filantropia creştină – faptele generozităţii arătate spre semenii în suferinţă în această perioadă de boală molipsitoare. Cu prilejul lansării volumului joi, 1 octombrie 2020, la Centrul cultural‑filantropic „Sf. Ioan Gură de Aur“ al parohiei gălățene „Înălțarea Domnului“, chiriarhul Dunării de Jos afirma: „Aceasta nu este o carte de citit! Este o carte‑izvor, o sursă pentru cei ce vor cerceta peste 100 de ani ceea ce s‑a întâmplat în timpul pandemiei cu noul virus Corona… Așa cum, în urmă tot cu 100 de ani, episcopul Nifon Niculescu ne‑a lăsat în arhiva eparhială mărturii importante despre molima (gripa spaniolă – n. red.) din acea vreme. Nu eu sunt autorul acestei cărți, eu sunt doar inițiatorul și cel ce i‑am invitat pe slujitori, medici, tineri, profesori, deopotrivă, să aștearnă pe hârtie mărturii ale trăirilor lor din aceste vremuri cu totul speciale. Autori sunt oamenii lui Dumnezeu, prin iubirea lor sfântă față de semeni, creștinii din parohii, împreună cu preoții, care au dăruit de unde nu au avut, când nu au existat fonduri pentru salarii, timp de 3 luni, acceptând să fie apostolii filantropiei!“
Este vorba, în egală măsură, şi despre un autentic manual de pastoraţie în timp de criză/pandemie, care cuprinde, în prima parte texte‑reper biblice şi pericope evanghelice privitoare la vindecări de bolnavi şi învieri din morţi săvârşite de Mântuitorul (pp. 41‑62), precum şi remediile spirituale oferite de Sfinţii Părinţi în faţa bolii și a suferinței provocate de aceasta, prin alcătuiri de rugăciuni foarte frumoase şi de folos celor încercaţi de efectele molimei şi suferinţei (pp. 63‑78). Acestea continuă, în mod firesc, prin Cuvintele pastorale şi îndemnurile Părintelui Patriarh Daniel şi îndrumările primite prin Cancelaria Sfântului Sinod în timpul stării de urgenţă/alertă, cu privire la modul de săvârşire a slujbelor şi pentru prevenirea extinderii epidemiei (pp. 80‑102). Capitolul cel mai consistent, dar şi cel mai vibrant aş spune, intitulat „De la suflet la suflet, de la inimă la inimă“, cuprinde cele peste 30 de scrisori pastorale ale ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian, adresate preoţilor, tinerilor, elevilor şi profesorilor din Eparhie (pp. 107‑180), urmat imediat de răspunsurile unor slujitori şi credincioşi, tot de la suflet la suflet (pp. 181‑406), care au scris ierarhului lor şi au mărturisit despre experienţa trăită în perioada stării de urgență. Înaltpreafinţia Sa i‑a chemat, i‑a invitat pe părinţii slujitori să scrie despre experienţa lor în comunităţile unde păstoresc, despre modul cum au reuşit să fie prezenţi în viaţa păstoriţilor lor, dar şi despre faptele concrete de iubire şi jertfelnicie. De aceea, putem afirma că, nu în ultimul, este o carte‑dialog (a se vedea și volumul‑mamă: +Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Dar din dor de sfintele Paşti, editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2020), izvodită din frământările şi preocuparea, zi de zi şi clipă de clipă, ale Părintelui nostru pentru ca „turma cea duhovnicească“ să nu rămână fără sprijinul, rugăciunea şi comunicarea cu păstorii lor.
Mulţi s‑au întrebat, mai ales în presa laică, ce a făcut Biserica în pandemie? Ce a făcut clerul cât timp spitalele erau pline cu bolnavi şi bisericile închise? Multe instituţii de presă, televiziuni, ziare etc., ca să nu mai vorbim de presa on‑line, nu au dorit să preia şi să aducă la cunoştinţă opiniei publice faptele de milostenie, deloc puţine şi deloc nesemnificative, ale comunităţilor creştine, de la sate și orașe, din întreaga ţară.
Capitolul IV – conclusiv și emblematic ‑ al cărţii dă un răspuns foarte clar şi pragmatic la aceste întrebări, la această provocare: ce am făcut noi, credincioşii şi slujitorii, cum am reacţionat și care au fost soluțiile Eclesiei în faţa panicii și a disperării oamenilor afectați de boală și izolare: peste 20 milioane de lei investite în timpul pandemiei, de eparhiile şi parohiile din cuprinsul întregii Patriarhii Române, pentru aparatură medicală de specialitate, ajutoare materiale şi financiare pentru cei bolnavi şi lipsiţi de sprijin, pe perioada izolării la domiciliu sau a carantinării. La nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos au fost oferite ajutoare filantropice şi echipamente medicale (la secţiile ATI) şi de protecţie sanitară în valoare de peste 2.100.000 lei, beneficiare fiind aproximativ 42.000 de persoane. Dacă instituţiile reper ar fi avut inspiraţia sau înţelepciunea, precum a făcut Biserica Ortodoxă Română, de a înregistra „la firul ierbii“ modul cum au gestionat criza ‑ pentru că vorbim aici de o criză sub toate aspectele: sanitară, economică, administrativă, de comunicaţie şi, nu în ultimul rând, umană şi spirituală! ‑ atunci am fi avut o imagine mult mai fidelă a implicării fiecărei comunităţi în sprijinirea celor care au devenit victimele acestui „inamic“ invizibil, dar atât de periculos.
În concluzie, dacă ar fi să găsim un moto definitoriu pentru această carte‑mărturisire, el ar putea fi: „Gânduri și fapte bune în timpuri (g)rele!“, spre folosul și edificarea cititorului/cercetătorului de astăzi și de mâine.
Pr. Gelu Aron