Agenda Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Casian

LITURGICE

17 aprilie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite, la Capela ,,Sf. Cuv. Casian“ din Reşedinţa arhiepiscopală.

20 aprilie – Sâmbăta lui Lazăr – participă, la Catedrala „Naşterea Domnului“ din Brăila, la Pelerinajul de Florii, după care rosteşte un cuvânt de învăţătură; participă, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, la Pelerinajul de Florii, întâmpină slujitorii şi credincioşii gălăţeni participanţi, sfinţeşte Litia şi rosteşte un cuvânt de învăţătură.

21 aprilieIntrarea Domnului în Ierusalim – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

21‑26 aprilie – participă, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, la slujba Deniilor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos, rostind cuvânt de învăţătură.

24 aprilie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite, la Capela ,,Sf. Cuv. Casian“ din Reşedinţa arhiepiscopală.

25 aprilieJoia Mare – slu­jeşte împreună cu ceilalţi ierarhi membri ai Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Catedrala Patriarhală, la slujbele Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare şi de sfinţire a Sfântului şi Marelui Mir prezidate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române; săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală, slujba Deniei celor 12 Evanghelii.

26 aprilie Vinerea Mare – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Vecerniei din Sâmbăta Mare şi ritualul scoaterii Sfântului Epitaf; săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Deniei Prohodului Domnului.

Binecuvântarea stâlpărilor în Catedrala Arhiepiscopală din Galați

27 aprilieSâmbăta Mare – întâmpină, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Lumina Sfântă de la Ierusalim, preluată de la Bucureşti de o delegaţie a Eparhiei Dunării de Jos, oferind‑o preoţilor din protopopiatele Galaţi şi Tg Bujor.

28 aprilie Sfintele Paşti – oficiază slujba Canonului Învierii şi Sfânta Liturghie pascală în Catedrala Arhiepiscopală; săvârşeşte, la Capela Penitenciarului din Galaţi şi, apoi, la Catedrala Arhiepiscopală, slujba Vecerniei speciale, a celei de‑a „a Doua Învieri“, rostind cuvânt de învăţătură.

29 aprilie – Sfintele Paşti (Sf. Mare Mc. Gheorghe) – săvârşeşte, la Catedrala „Sf. M. Mc. Gheorghe şi Sf. Iachint de Vicina“ din Tecuci, slujba Sfintei Liturghii, cu ocazia hramului catedralei şi al oraşului Tecuci şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

2 maiSfântul Ierarh Atanasie Patelarie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în biserica „Sfântul Ierarh Atanasie Patelarie“ din  municipiul Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură; săvârşeşte slujba Vecerniei cu Litia la biserica „Izvorul Tămăduirii“ din municipiul Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

3 mai –  Izvorul Tămăduirii – săvârşeşte, la biserica parohiei româno‑elene ,,Buna Vestire“ din municipiul Brăila, slujba Sf. Liturghii, precum şi slujba Aghesmei celei mici, rostind cuvânt de învăţătură, cu prilejul sărbătorii celui de‑al doilea hram al bisericii.

4  mai – participă, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, la slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu ocazia întrunirii Adunării de tineret pe ţară a membrilor Asociaţiei „Oastea Domnului“.

Denia din Sfânta și Marea Joi la Catedrala Arhiepiscopală

5 mai – Duminica a II‑a după Sfintele Paşti (a Sf. Ap. Toma) – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură; săvârşeşte slujba de pomenire pentru Arhiepiscopul Antim Nica, la 25 de ani de la trecerea la cele veşnice.

8 maiSf. Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul – săvârşeşte, la Capela ,,Sf. Ioan Gură de Aur şi Sf. Macrina cea Bătrână“ din cadrul Centrului pastoral‑misionar ,,Sf. Cuv. Ioan Casian“, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

12 mai – Duminica a III‑a după Sfintele Paşti (a Sfintelor Femei Mironosiţe) – slujeşte, împreună cu alţi ierarhi membri ai Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la invitaţia PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, la Sfânta Liturghie săvârşită la Mănăstirea Pantocrator, jud. Teleorman, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal.

13 mai – participă la Sfânta Liturghie şi săvârşeşte slujba de Tedeum, la Capela Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi, cu ocazia revederii după 10 de ani a promoţiei anului 2009 şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

14 mai participă, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, la slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de clerul din întreaga Eparhie a Dunării de Jos, întrunit cu prilejul Conferinţei pastoral‑misionare de primăvară, rostind cuvânt de învăţătură.

15 mai participă la Sfânta Liturghie şi săvârşeşte slujba de Tedeum, la Capela Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi, cu ocazia revederii după 20 de ani a promoţiei anului 1999 şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

19 mai – Duminica a IV‑a după Sfintele Paşti (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) – săvârşeşte slujba de sfinţire a bisericii „Adormirea Maicii Domnului şi Sf. Nectarie Taumaturgul“ din parohia Esna, Protopopiatul Făurei, judeţul Brăila, urmată de Sfânta Liturghie; hiroteseşte întru iconom pe pc. pr. paroh Marius Sinca şi pe pc. pr. Ciprian Duca şi întru sachelar pe pc. pr. Bogdan Ionescu, rostind cuvânt de învăţătură.

21 maiSfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – slujeşte, împreună cu ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Sfânta Liturghie, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi săvârşită la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală din Bucureşti, cu ocazia hramului istoric al acestui sfânt locaş.

23 mai – participă la Sfânta Liturghie şi săvârşeşte slujba de Tedeum, la Capela Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi, în prezenţa corpului profesoral şi a tuturor elevilor seminarişti, absolvenţi ai  claselor a XII‑a, secţiile Pastorală şi Patrimoniu, adresând cuvânt de învăţătură promoţiei 2019 a acestei şcoli teologice.

26 mai – Duminica a V‑a după Sfintele Paşti (a Samarinencei) – săvârşeşte slujba de sfinţire a bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din parohia Poşta Berheci, Protopopiatul Nicoreşti, judeţul Galaţi, urmată de Sfânta Liturghie; hiroteseşte întru iconom pe pc. pr. Vasile Ariton şi pc. pr. Nicolae Țuchel şi întru sachelar pe: pc. pr. Cosmin Chijăr, pc. pr. Cătălin Tudose, pc. pr. Gabriel Spanache, pc. pr. Jan Popa, pc. pr. Mircea Pilaf, pc. pr. Iancu Mihoci, pc. pr. Dragoş Iordache, pc. pr. Mircea Cătălin Arghire, pc. pr. Ciprian Arghire, rostind cuvânt de învăţătură.

SOCIAL– CULTURALE

16 aprilie – prezidează, la Centrul Eparhial, Comisia de Evaluare la nivel eparhial a Concursului naţional cultural‑artistic „Hristos: sufletul satului meu.

20 aprilie – premiază, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi,  elevii câştigători la etapa judeţeană a Concursul interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească“, precum şi elevii câştigători la etapa eparhială a concursurilor: „Hristos: sufletul satului meu“, „Cultură şi spiritualitate românească“ şi „Tradiţie şi spiritualitate în satul românesc“, precum şi elevii calificaţi la etapa naţională a Olimpiadei de Religie, binecuvântându‑i şi oferindu‑le diplome şi daruri; participă, la Teatrul Na­ţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard“ din Galaţi, la Concertul vocal‑simfonic „Florilegiu“ dedicat Săptămânii Sf. Pătimiri ale Domnului, rostind cuvânt de binecuvântare.

28 aprilieÎnvierea Domnului – vizitează, cu prilejul Praznicului Învierii Domnului, creştinii privaţi de libertate de la Penitenciarul de maximă siguranţă din municipiul Galaţi; participă, la Centrul pastoral‑misionar „Sf. Cuv. Ioan Casian“ din Galaţi, la tradiţionala întâlnire de Sf. Paşti cu preoţii din municipiul Galaţi şi rosteşte un cuvânt de învăţătură.

Evaluarea Concursului „Hristos: sufletul satului meu“

29 aprilie – la finalul Sfintei Liturghii din Catedrala „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Tecuci, premiază 25 de elevi din protoierie participanţi la diverse concursuri, olimpiade judeţene şi naţionale, oferindu‑le diplome şi premii în bani; participă la sediul Protoieriei din Tecuci, la întâlnirea cu echipa de robotică „Thobor“ din cadrul Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş“ din Tecuci, care, în ultimii ani, cu susţinerea financiară din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos, a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale.

3 mai – participă, la Teatrul „Maria Filotti“ din Brăila, la vernisajul expoziţiei „Lumină din Lumină“ şi rosteşte cuvânt de binecuvântare.

13 mai ‑ participă, la sediul central al Asociaţiei Studenţilor Creştini-Ortodocşi „Sf. Ap. Andrei“ – Galaţi, la Adunarea Generală a filialei gălăţene A.S.C.O.R.

16 mai – în Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos“ – Galaţi, prezidează Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice susţinută de studenţi şi masteranzi din cadrul Departamentului Teologic; participă, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, la seara cultural‑spirituală în cadrul căreia a fost lansată cartea „Părinţii mei duhovniceşti – mărturii şi trăiri, scrisă de preacuviosul părinte ierodiacon Iustinian Stoica, vieţuitor în Sfântul Munte Athos, rostind cuvânt de binecuvântare.

17 mai – participă, în Sala Senatului a Rectoratului Universi­tăţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, la Conferinţa Internaţională „Cultura şi presa în spaţiul european“, rostind o alocuţiune.

18 mai – participă la evenimentul „Noaptea europeană a muzeelor“, desfăşurat la Palatul Episcopal – Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos.

25 mai participă, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, la Cercul metodic al învăţătorilor din ciclul primar din şcolile municipiului Galaţi, rostind cuvânt de binecuvântare.

28‑29 mai – participă, la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, la Simpozionul Internaţional dedicat Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) şi rosteşte o alocuţiune.

28 mai – prezidează, în Sala „Chesarie Episcopul“ a Centrului Eparhial, întrunirea de lucru cu ppcc. pr. protoierei şi cu reprezentanţii liceelor din municipiile Galaţi, Brăila şi Tecuci, în vederea stabilirii strategiei de organizare a ediţiei a XXIV‑a a pelerinajului tinerilor la Mănăstirea Buciumeni.

ADMINISTRATIV– SINODALE

Cerc metodic al învățătorilor din Galați

15 aprilie – prezidează, la Cen­trul Eparhial, şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial.

8 mai – prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial.

14 mai – prezidează, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi,  lucrările şi dezbaterile Conferinţei pastoral‑misionare de primăvară, cu tema  „2019  – Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)“.

15 mai – prezidează, la Sala ,,Episcop Chesarie Păunescu“ din cadrul Centrului Eparhial ‑ Galaţi, întrunirea cu tinerii teologi şi viitoarele lor soţii, însoţiţi de părinţii acestora, acordându‑le arhierească binecuvântare, în vederea căsătoriei.

20 mai – participă, la sediul Patriarhiei Române din Bucureşti, la lucrările Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.

22 mai – prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial.

30 mai – prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial.

Pr. Gabriel Mungiu, secretar eparhial