Arhimandritul Epifanie Bulancea, duhovnicul Mănăstirii Măgura Ocnei – Bacău, a trecut la Domnul

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa“ (Evrei XIII, 7)

În 28 aprilie 2018, la Mănăstirea Măgura Ocnei, judeţul Bacău, în atmosferă de tristă reculegere şi profundă durere a avut loc ‑ în prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Ioachim, al Romanului şi Bacăului ‑ a cuvioşilor stareţi, monahi şi monahii din mănăstirile Arhiepiscopiei, a unui număr mare de preoţi şi credincioşi slujba de înmormântare a părintelui duhovnic al mănăstirii, arhimandritul Epifanie Bulancea. Obştea mănăstirii cu sufletele greu încercate, adunată în slujbă de prohodire, a cerut ca sufletul părintelui duhovnic să fie aşezat acolo „unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit“.

Părintele de vrednică pomenire s‑a născut la 30 octombrie 1929, în localitatea Corod, judeţul Galaţi, din părinţii Ioan şi Alexandra Bulancea, care erau binecuvântaţi de Domnul cu naşterea celui de al treilea copil din cei 13. A primit la botez numele de Dumitru. Primul copil al familiei Ion şi Alexandra Bulancea a fost Ioana, în 1926, şi a avut şase copii. Al doilea a fost Pavel, născut în 1927. La fel şi el, tot şase copii a avut. Lucreţia, a patra, născută în 1932, a plecat la Mănstirea Vladimireşti, actualmente fiind proestareţă la Mănăstirea Măgura. Au urmat o pereche de gemeni în 1936, Vasile şi Grigorie. Grigorie a murit de mic. A şaptea a fost Niculina, născut în 1938 şi ea cu cinci copii. Al optulea copil a fost Panait, a noua Marghioala, născută în 1942, având doi copii şi decedând la vârsta de 49 de ani. A urmat apoi (încă) o pereche de gemeni, fete pe care le‑a botezat Ioana şi Maria, dar la un an şi jumătate au murit. Apoi, Andrei şi Maranda, în 1945, tot gemeni. Dar Maranda, după botez, la doi ani a murit şi a rămas Andrei.

După concentrarea tatălui său în al Doilea Război Mondial, tânărul Dumitru şi fratele său mai mare Pavel au purtat de grijă familiei numeroase.

Cu binecuvântarea părinţilor, la 3 martie 1950, pe când avea 21 de ani, tânărul Dumitru a ales calea nevoinţelor monahale la Mănăstirea Bogdana, primind numele Epifanie. În 1952, este hirotonit ieromonah la aceeaşi mănăstire, iar în 1955 este chemat la Episcopia Romanului şi Huşilor de Preasfinţitul Teofil Herineanu, primind slujirea ca ieromonah în 1958, an în care se înscrie la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamţ, absolvit în 1963.

Între 1963-1968, urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În administraţia Eparhiei Romanului şi Huşilor a ostenit 35 de ani, ca ecleziarh al Catedralei Episcopale, administrator şi exarh al Eparhiei Romanului şi Huşilor. În 1986 cu aprobarea Înaltpreasfinţitului Mi­­tro­polit Teoctist al Moldovei este transferat la Mănăstirea Durău, iar din 1990 va ajunge, prin de­cizie chiriarhală, duhovnicul Mănăstirii Măgura Ocnei, trăind bucuria de a construi biserica principală a Mănăstirii „Înălţarea Domnului“, sfinţită la 15 septembrie 2001.

A trecut cu multe încercări şi ispite interdicţiile decretului 410/1959.

În calitatea de exarh al Eparhiei Romanului a cunoscut mulţi părinţi slujitori, preoţi de mir, ieromonahi şi intelectuali, cu profundă viaţă creştină (Valeriu Gafencu – întemniţat la Târgu Ocna, Nil Dorobanţu şi alţii). Cu mult drag, revenea în zona natală la bisericile şi rudele din Corod, dar mai ales la Mănăstirea Cârlomăneşti din judeţul Galaţi,  unde, în fiecare an la hramul mănăstirii, 16 august, era primit în soborul de slujitori cu mult drag şi cu binecuvântarea părintească a Înaltpreasfinţitului Părinte Casian.

A ajutat multe biserici la zidirea şi rezidirea lor sau la consolidare; a sprijinit dotarea unor aşezăminte, cu clopote şi, în mod special, cu catapetesme din stejar sculptat. Din evidenţele obştii Mănăstirii Măgura Ocnei sunt în jur de 115 catapetesme donate tot atâtor biserici din judeţele: Bacău, Vrancea, Buzău, Mureş, Tulcea, Neamţ şi multe peste hotare (Cipru, Italia).

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, pentru dragostea şi ajuto­rul oferit, cu binecuvântarea Înalt­preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian este socotit ca donator şi ctitor la parohiile: Cuca, Pechea, Frumuşiţa, Beteştii‑Rediu, Tudor Vladimirescu, Plevna, Fundeni, Înălţarea Domnului – Tecuci, Ere­mia Grigorescu, Umbrăreşti I, Umbrăreşti II, Iveşti II şi Mănăstirea Cârlomăneşti.

La ceasul plecării sale, ca slujitor în Sfântă Liturghie cerească, sâmbătă, 28 aprilie a.c., Înaltpreasfinţitul Părinte Arhie­piscop al Dunării de Jos a binecuvântat o delegaţie de preoţi de la Protoieria Tecuci, care a participat la slujba de înmormântare a părintelui Epifanie.

„Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău“ (Matei XXV, 21).

Pr. Gheorghe Joghiu, Protoiereu de Tecuci

 

Mesajul de condoleanţe, adresat de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, obştii Mănăstirii Măgura Ocnei din judeţul Bacău:

Am aflat cu multă întristare vestea plecării dintre noi a Preacuviosului Părinte Epifanie, venerabilul, milostivul şi harnicul duhovnic slujitor şi restaurator al vechii şi frumoasei mănăstiri de la Măgura Ocnei.

Personalitate monahală, bine conturată în duhul statornic al tradiţiei noastre bisericeşti, strămoşeşti, părintele Arhimandrit Epifanie provine, în viaţa mirenească, dintr‑o familie de buni creştini şi harnici gospodari din comuna Corod, judeţul Galaţi.

Din copilărie a urmat şcoala bunei cuviinţe şi a nobleţei familiale, fiindu‑i imprimate în suflet cele mai profunde convingeri religioase, exprimate prin frecventarea sfintelor slujbe şi a datinilor culturale şi tradiţionale, în formele lor pure şi înălţătoare, izvorâtoare de conduită morală şi convieţuire socială armonioasă.

Cu această bază solidă de rugăciune şi muncă din familie, a continuat, de tânăr, pe treptele chemării monahale, ascultările din obştile unde a fost încredinţat, ca mai apoi să fie promovat, ca slujitor şi sfetnic, la Centrul Eparhial din Roman o lungă perioadă, mai ales în timpul arhipăstoririi Arhiepiscopului, de vie memorie, Eftimie. În zorii libertăţii anilor ’90, a pus umărul şi sufletul la refacerea mănăstirii şi a obştii de la Măgura Ocnei, fiind recunoscut şi apreciat atât pentru jertfelnica lucrare gospodărească, dar şi pentru disponibilitatea, cu totul aparte, în latura duhovnicească.

A fost duhovnic al multor preoţi, încurajându‑i, ajutându‑i şi răspunzând cu generozitate la solicitările multora aflaţi în situaţii economice critice, mai ales în legătură cu zidirea de noi biserici şi mănăstiri, de pictări de sfinte lăcaşuri ori înzestrări cu catapetesme şi obiecte de cult. De aceea a fost apreciat şi iubit şi, iată, acum este înconjurat cu respect şi cu pioase rugăciuni la momentul marii treceri. Dorim şi noi, slujitorii şi credincioşii din zona natală, împreună cu fraţii Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului să exprimăm sentimentele de adâncă preţuire faţă de Părintele Epifanie şi faţă de toată mărturia bună a slujirii sale „ca bun ostaş şi chivernisitor“  al lucrării Domnului, în Biserica Sa!

În timp de luminoasă perioadă primăvăratecă a Învierii Domnului ne rugăm să‑l primească între aleşii „care, în viaţă, crucea au luat şi Lui au urmat cu credinţă“. Bunul Dumnezeu să‑i ierte toate greşelile, iar pe cei din obştea monahală şi din familie să‑i mângâie cu iubirea Sa de oameni!

Dumnezeu să‑l odihnească cu drepţii!

Hristos a înviat!

Cu părinteşti condoleanţe,

† Casian,

Arhiepiscopul Dunării de Jos