În 27 martie a.c., s‑a împlinit un secol de când Sfatul Țării, forul legislativ al Republicii Democrate Moldoveneşti, proaspăt ieşită de sub dominaţie rusească, declara unirea cu patria mamă, România.
La scurgerea unui veac de la acel eveniment măreţ, suntem datori să ne aducem aminte, cu recunoştinţă, de cei care au făcut posibilă ducerea la îndeplinire a acestui ideal naţional.
Urmare războiului ruso‑turc dintre anii 1806‑1812, în capitala Țării Româneşti, se încheia la 1812 o pace între cele două imperii, transpusă în documentul intrat în istorie sub denumirea de „Tratatul de la Bucureşti“.
Prin acest tratat, pământul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare şi Sfânt, era rupt în două prin mijloc, partea situată la răsărit de Prut, intrând în componenţa Imperiului Rusiei.
La mai mult de un secol de la acel dureros şi nedrept act, izbucneşte în Imperiul Țarist, mişcarea numită „Revoluţia din februarie“, care are ca finalitate prăbuşirea formei de conducere monarhice şi forţarea abdicării Țarului Nicolae al II‑lea. Odată cu izbucnirea acestei revoluţii are loc şi încetarea ostilităţilor dintre Rusia şi Puterile Centrale.
Haosul şi anarhia, provocate de revoluţia bolşevică, au fost imediat privite de românii de dincolo de Prut, ca o oportunitate de a reface unitatea cu Țara Mamă, deziderat la care au visat generaţii întregi.
Astfel, încep să fie convocate numeroase adunări şi congrese ale reprezentanţilor diferitelor clase sociale, pentru discutarea viitorului ţării. Preoţii, învăţătorii, studenţii, armata se vor întruni în diferite congrese, manifestând la unison dorinţa explicită de revenire în graniţele României.
La 3 şi 13 martie 1917, autorităţile din Bălţi, respectiv Soroca vor cere unirea cu regatul României.
Primul pas în înfăptuirea idealului istoric al basarabenilor a fost dobândirea autonomiei şi ieşirea de sub influenţa rusească. În aprilie 1917 este creat Partidul Naţional Moldovenesc, care milita, la începuturile sale, pentru autonomia Basarabiei şi care îi avea în conducere pe: Vasile Stroescu, Paul Gore, Vladimir Herţa, Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu şi Daniel Ciugureanu.
La 16 iulie 1917, Comitetul central ostăşesc din Chişinău hotărăşte crearea unui consiliu al provinciei, iar în scurt timp, la 27 octombrie 1917, acesta proclamă autonomia Basarabiei şi formarea „Sfatului Țării“ ca organ legislativ. În componenţa acestui for au fost aleşi 44 de deputaţi din rândurile soldaţilor, 36 de deputaţi din partea ţăranilor, 58 de deputaţi fiind aleşi de consiliile comunale şi ale ţinuturilor şi de asociaţiile profesionale.
La 21 noiembrie, Ion Ianculeţ este ales preşedinte al Sfatului Țării, tot atunci deputaţii moldoveni proclamând şi înfiinţarea Republicii Democrate Federative Moldovene, având ca graniţe la vest şi la est, râurile Prut, respectiv Nistru.
Odată cu prăbuşirea Imperiului Rus şi cu declanşarea anarhiei în rândurile armatei ruseşti, Sfatul Țării cheamă, la 13 ianuarie 1918, armata română în Basarabia. Acest act, determină Sovietul bolşevic din Chişinău să protesteze, ieşind de sub administraţia Sfatului Țării.
La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării declară independenţa Republicii Moldova, iar la 27 martie, acelaşi an, deputaţii moldoveni majoritari votează unirea cu România.
Preşedintele Sfatului Țării, Ion Ianculeţ, însoţit de Pantelimon Halippa şi de Daniel Ciugureanu, se deplasează la Iaşi, între 20-23 martie 1918, unde au o discuţie cu noul prim‑ministru al României, Alexandru Marghiloman. Apoi, între 24-26 martie întorşi la Chişinău se întâlnesc cu majoritatea membrilor Sfatului Ţării pro-unionişti pentru pregătirea votului din 27 martie 1918.
Cu doar o zi înaintea unirii, în 26 martie, premierul Marghiloman se deplasează la Chişinău, unde este primit cu onoruri. Este prezent la şedinţa solemnă a Sfatului Țării, ţinută în aceeaşi zi, unde rosteşte un discurs, în care reliefează necesitatea unirii. În numele Blocului Moldovenesc, deputatul Ion Buzdugan, a dat citire declaraţiei prin care se propunea unirea.
A doua zi, la 27 martie, Sfatul Țării votează prin vot nominal deschis, Unirea Basarabiei cu România, menţionând că: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să‑şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România!“.
Condiţiile unirii, puse de majoritatea românească, menţionate în declaraţia specifică a Sfatului Țării, au fost următoarele:
1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârşit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecţiuni de Guvernul român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor şi oraşelor şi avea să numească funcţionarii administraţiei locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;
5. Legile locale şi forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanţilor locali;
6. Drepturile minorităţilor urmau să fie garantate prin lege şi respectate în statul român;
7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlamentul României un număr de deputaţi proporţional cu populaţia regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret şi universal;
10. Noua Constituţie urma să garanteze libertatea cuvântului şi a religiei.
Actul istoric de la 27 martie 1918 a ferit Basarabia de toate tragediile prin care a trecut poporul rus, sub influenţă bolşevică, timp de 22 de ani.
Astăzi, la 100 de ani de la acel act, Basarabia suferă la fel de mult, fiind în continuare ruptă din trupul Patriei Mame, care îi poartă în rugăciuni, pe fiii ei vitregiţi de istorie.
Pr. drd. Alexandru Bulgaru