Comuniune în parohia „Sfânta Ana“ din Galaţi

Hram în parohia „Sf. Ana“

La o zi după slăvitul praznic al Naşterii Maicii Domnului, când Biserica Ortodoxă cinsteşte pe Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana, parohia „Sfânta Ana“ din municipiul Galaţi a îmbrăcat din nou haina de sărbătoare, la cinstirea hramului bisericii.

Manifestările pastoral‑misio­nare şi social‑filantropice au debutat încă din săptămâna premergătoare sărbătorii Sfinţilor Părinţi, iar în ajun, la biserica parohială, a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litie şi Acatistul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, la eveniment participând foarte mulţi credincioşi din parohie.

Atmosfera duhovnicească a sporit mult în evlavie când, în ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa evlavioasă a tinerilor şi copiilor participanţi la programele catehetice ale Bisericii, precum şi a bunilor credincioşi din parohie, şi nu numai.

Deoarece sărbătoarea Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana se prăznuieşte mereu în apropierea începutului de an şcolar, în baza parteneriatului încheiat cu Şcoala Gimnazială nr. 17 „Nichita Stănescu“, în consultare cu direcţiunea şcolii şi cu profesoara de Religie, au fost selectaţi 20 de elevi proveniţi din familii cu situaţie materială modestă. Pentru aceştia, din fondurile parohiei, s‑au achiziţionat ghiozdane şi rechizite şcolare, specifice nivelului de clasă al fiecărui elev, în valoare totală de 1.300 lei. Acestea s‑au constituit într‑un binevenit ajutor, pentru ca dorinţa copiilor de a urma cursurile şcolii să nu fie condiţionată de lipsurile materiale.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a oferit ghiozdanele şi rechizitele şcolare pentru cei 20 de elevi, a vizitat atelierele de creaţie şi expoziţia cu realizările copiilor, cărora le‑a oferit diplome şi daruri, a săvârşit o ectenie pentru ctitorii bisericii trecuţi la Domnul şi a binecuvântat masa oferită copiilor şi tinerilor participanţi la programul catehetic, precum şi cele şapte sute de pachete, oferite credincioşilor.

Icoană şi copilărie autentică

O caracteristică inedită a amplasării bisericii parohiei „Sfânta Ana“ din Galaţi este aceea că ea nu are în vecinătate doar blocurile de locuinţe din cartierul Micro 19, ci şi şapte unităţi şcolare: un colegiu economic, trei şcoli gimnaziale şi trei grădiniţe. Astfel, în mod evident, la slujbele din duminici şi sărbători participă un număr mare de copii, însoţiţi de parinţii sau bunicii lor, iar curtea bisericii răsună de glasurile lor voioase. Copiii participă la slujbă sau se joacă împreună şi, la momentul potrivit, se împărtăşesc cu Sfintele Taine.

De aceea şi programele desfăşurate la biserică cu ocazia hramului şi nu numai, au în multe cazuri drept destinatari micuţii şcolari.

În perioada vacanţei de vară, copiii de la grupul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ au participat cu entuziasm la un complex program intitulat „Icoană şi copilărie autentică“. În cadrul acestui proiect, sub îndrumarea inimoasei educatoare Ramona Anton, micuţii au desluşit tainele picturii de imagini şi simboluri religioase pe lemn, sticlă, vase de lut, pânză sau hârtie. Toate lucrările realizate în perioada iunie – septembrie 2017 exprimă inocenţa şi autenticitatea credinţei copiilor şi s‑au constituit, alături de exponate de artă şi meşteşuguri tradiţionale, într‑o frumoasă expoziţie amenajată în curtea bisericii. La acestea s‑au adăugat şi materialele realizate la ora de cateheză săptămânală la care micuţii participă sub îndrumarea preoţilor şi a domnişoarei profesoare Simona Dogaru.

Alături de ghiozdane, la începutul noului an şcolar, având în vedere lipsa manualelor la toate disciplinele şcolare, biserica a venit în sprijinul celor mai mici şcolari, cei de la clasa pregătitoare, oferindu‑le gratuit, din partea parohiei, un util instrument de lucru la ora de Religie. Astfel, pentru toţi aceşti micuţi din toate cele trei şcoli gimnaziale, aparţinătoare parohiei, creştinii de la biserica noastră au dăruit manualul „Fişa de lucru pentru clasa pregătitoare“, în total 253 de exemplare, în valoare de 890 lei.

În fiecare an, parohia gălăţeană doreşte să sprijine un elev de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu“ să îşi finalizeze cursurile liceale. Pentru aceasta parohia oferă o bursă de 100 lei lunar (1.200 lei pe an, în două tranşe). Anul acesta beneficiara acestei burse este eleva Georgiana Nănău din clasa a XII‑a.

Pentru că Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana sunt bunicii după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos, activităţile Comitetului filantropic al parohiei au avut în vedere douăzeci şi cinci de familii de bătrâni singuri sau suferinzi. Pentru fiecare în parte s‑a realizat o anchetă socială, iar tinerii din parohie le‑au făcut o vizită, dăruindu‑le pachete de hrană şi alimente de strictă necesitate, dar şi un zâmbet, un cuvânt bun care au mai înseninat frunţile acestor semeni ai noştri.

Pr. Daniel Zlate