La data de 21 iulie, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Cuvios Rafail, vieţuitor la sfârşitul secolului al XVI-lea la Mănăstirea Agapia Veche din Munţii Neamţului.
El a fost canonizat anul trecut la Sărbătoarea Înălţării Domnului de la Mănăstirea Neamţ, alături de alţi opt sfinţi cuvioşi nemţeni: Cuvioşii Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, a căror zi de prăznuire este 7 septembrie, Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău, cu zi de pomenire la 9 septembrie, Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, a căror zi de prăznuire este 1 octombrie, Sfântul Cuvios Partenie de la Agapia Veche, care este sărbătorit în aceeaşi zi cu Sfântul Rafail – 21 iulie, Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic, cu zi de prăznuire pe 16 august, şi Sfântul Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu, care va fi prăznuit pe 30 august.
La sărbătorirea Sfântului Rafail, nu numai locurile vieţuirii sale monahiceşti se umplu de mireasma bucuriei duhovniceşti, ci şi ţinutul de baştină al sfântului, satul Bursucani, din nordul judeţului Galaţi, unde binecredincioşi creştini din zonă şi vecinătate îşi aduc prinosul de rugăciune şi cinstire către sfântul care se roagă pentru ei înaintea Sfintei Treimi şi pe care îl consideră „unul de-al lor”.
Sfântul Rafail – ocrotitor al creştinilor de la Dunărea de Jos
Odată cu oficializarea cinstirii sale în Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Cuvios Rafail a devenit unul dintre ocrotitorii Eparhiei Dunării de Jos, alături de Sfântul Apostol Andrei, cel ce a propovăduit Evanghelia mântuirii pe aceste meleaguri şi Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea al Constantinopolului, „păstor al creştinilor de la Dunăre”, canonizat anul acesta, pe data de 3 mai, la Catedrala Episcopală din Galaţi.
De fapt, Sfântul Rafail reprezintă o nouă mărturie a rodirii, de peste veacuri, a Cuvântului lui Dumnezeu binevestit strămoşilor noştri de către Întâiul chemat la Apostolat, Sfântul Andrei.
Viaţa Cuviosului Rafail
Sfântul Rafail s-a născut în anul 1560 în satul Bursucani (astăzi, în comuna Bălăbăneşti, jud. Galaţi) într-o zonă cu veche tradiţie monahală. În această parte a ţării, documentele vremii amintesc că, începând cu secolul al XVI-lea mulţi sihaştri s-au aşezat în codrii Adamului, vieţuind în asceză şi rugăciune. Probabil de la aceşti monahi, Sfântul Rafail s-a aprins de dorul de Dumnezeu, dorind a lua chipul îngeresc. De aceea, pleacă din tinereţe la mănăstirea nemţeană Agapia Veche, unde, după ce a fost ucenic al monahilor de aici, este călugărit primind numele de Rafail.
Sfântul Rafail a trăit o perioadă în inima munţilor, iar după ani de rugăciune şi asceză, a devenit îndrumător al fraţilor din obşte, uimind pe toţi prin virtuţile sale. De aceea, era numit „Fericitul stareţ Rafail“. Din timpul vieţii a primit darul facerii de minuni, iar după moartea sa, mulţi bolnavi şi neputincioşi veneau la mormântul său pentru a se vindeca.
Însuşi Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei l-a considerat sfânt şi i-a cinstit sfintele sale moaşte.
Sfinţirea locului şi punerea temeliei schitului Zimbru în satul natal al Sfântului Rafail
Prima cinstire a Sfântului Rafail a fost săvărşită în localitatea sa natală anul trecut, când Preasfinţitul Episcop Casian al Dunării de Jos, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în mijlocul unei mulţimi de credincioşi a slujit Sfânta Liturghie în cătunul Zimbru al satului Bursucani, pe locul vechiului schit.
Anul acesta, sfântul a împlinit dorinţa rugătorilor săi şi a binecuvântat sfinţirea locului pentru ridicarea noului schit Zimbru, dependent de Mănăstirea Adam. „Am aşezat temelia schitului cu nădejdea că prin sfintele rugăciuni şi cu ajutorul credincioşilor şi ale oamenilor buni, ne va învrednici Domnul ca la anul, la Sărbătoarea Sfântului Rafail de aici, din satul său natal, să putem sfinţi lăcaşul monahal, care va arăta frumuseţea, continuitatea şi bucuria împrună lucrării noastre cu sfinţii lui Dumnezeu. Avem nădejdea că la anul ne vom bucura să vedem cum cei care vor trece spre Bârlad, vor putea să intre aici, să se roage, să mediteze puţin şi să admire un loc aşa de frumos, duhovnicesc. Este frumos să zideşti o biserică nouă, dar e mult mai frumos să refaci o biserică încărcată de istorie!” a spus, cu acest prilej, chiriarhul Dunării de Jos, Preasfinţitul Casian.
Referindu-se la prăznuirea Sfântului Rafail, Preasfinţia Sa a mai adăugat: „Un cuvios este cel care îl aşeză pe Dumnezeu mai presus de orice pe lumea aceasta. De aceea, viaţa pustnicilor şi a cuvioşilor este «fericită», după cum spun cântările Bisericii. Dumnezeu ne învaţă să descoperim oameni fericiţi, ca să învăţăm să fim şi noi fericiţi şi să fericim, la rândul nostru, pe alţii! Căci viaţa pustnicilor este fericită pentru că l-au găsit pe Dumnezeu şi au rămas în dragostea Lui. Cei care trăim cu gândul doar la cele lumeşti suntem aşa cum este şi lumea; cei care nădăjduim la frumuseţile lui Dumnezeu pe care le vedem astăzi aici, suntem aşa cum trăim această clipă binecuvântată de Dumnezeu. Noi nu putem fi singuri fericiţi în lumea aceasta, pentru că Însuşi Mântuitorul ne-a arătat de ce: datorită nouă şi al felului nostru de viaţă, în lume vom avea necazuri! Dar cei care au biruit necazurile, cu răbdare, cu post, cu rugăciune, cu nevoinţele de tot felul, care în lipsuri şi nevoi nu s-au întristat, aceştia au găsit viaţa fericită. Iar viaţa fericită este viaţa sfinţilor lui Dumnezeu. Şi dintre sfinţii lui Dumnezeu, cuvioşii sunt cei care ne arată de-a pururi fericirea lor!”
„Aceasta ne învaţă pe noi Dumnezeu, când ne cheamă să ne întâlnim la rugăciune în locurile pline de sfinţenie unde au trăit sfinţii! Sfântul Rafail, ca şi alţi cuvioşi ne arată cât de important este pentru orice creştin cunoaşterea vieţilor celor ce au iubit pe Dumnezeu şi au răspândit iubirea lui Dumnezeu în lumea noastră şi în aceste locuri!” a mai spus Preasfinţitul Casian.
Pe tot parcursul Sfintei Liturghii, icoana sfântului a fost ţinută pe braţe de tineri localnici îmbracaţi în costume populare, ca o nouă mărturie a frumuseţii şi bogăţiei spirituale ale acestor locuri.
La sfârşit, toţi credincioşii au primit câte o iconiţă cu Sfântul Rafail, iar bucuria sărbătoririi s-a întregit cu agapă frăţească, pregătită de harnicele maici de la Mănăstirea Adam.
În acest cadru solemn, la biserica din satul Bursucani, închinată şi ea ocrotirii Sfântului Cuvios Rafail, au fost sfinţite lucrările de restaurare.
Istoria Schitului Zimbru
Ridicarea Schitului Zimbru se leagă tot de numele Sfântului Rafail. Avându-se în vedere puternicele legături spirituale dintre sihaştrii din Munţii Neamţului şi cei de la Mănăstirea Râşca, ctitorii Schitului Zimbru pot fi consideraţi ucenicii de peste ani ai Sfântului Rafail de la Agapia, care au venit în satul de naştere al acestuia pentru a dărui lui Dumnezeu biserică şi schit călugăresc chiar în locurile de naştere ale marelui sihastru.
Acest locaş monahal, care avea ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost ridicat la marginea satului Bursucani, în anul 1793 de către doi călugări – ieromonahii Ioasaf şi Aloman – veniţi de la Mănăstirea Râşca, judeţul Suceava, cu sprijinul familiilor Cernat, Plesnilă şi Iamandi. Schitul a funcţionat până la 1864 ca mănăstire de călugăriţe. La secularizare, prin ordinul Ministerului de Culte, maicile, în frunte cu stareţa lor, monahia Agafia Palade, au fost silite să părăsească schitul, cele mai multe dintre ele ajungând la Manăstirea Adam. Însă la schit au mai rămas totuşi câteva maici printre care Epraxia Iamandi şi Agripina Cernat. În locuinţa primeia dintre ele, statul hotărăşte în anul 1866 înfiinţarea Şcolii Primare din Bursucani. Celelate bunuri ale schitului au fost vândute la licitaţie. Astfel, biserica schitului devine parohială. În ea se slujea doar de hram. În anul 1939, ea împlinea cerinţele spirituale ale credincioşilor din satul Zimbru, astăzi desfiinţat. La cutremurul din 10 noiembrie 1940, biserica este distrusă definitiv.
Astăzi, schitul Zimbru, reînfiinţat de către Episcopia Dunării de Jos prin hotărârea nr. 244/ 2008 va fi refăcut în scurt timp, după cum a existat în realitate şi după cum mărturisesc documentele istorice, precum şi după cum a rămas în amintirea bătrănilor satului. El va primi, pe lângă vechiul hram şi ocrotirea Sfântului Rafail.
Prăznuirea Sfântului Cuvios Rafail în satul său natal reprezintă o firească cinsire adusă de către urmaşii săi de peste timp, cei ce formează astăzi „obştea” sa de ucenici de la Dunărea de Jos, care nădăjduiesc în ajutorul şi mijlocirea Sfântului la tronul dumnezeiesc.