Interviu cu protoiereul Ignatie Peckstadt – ,,Ortodoxia este mărturisitoare prin excelenţă”

– Aveţi o îndelungată experienţă a Ortodoxiei, a misiunii pastorale ortodoxe din Occident, într-un context care este multiconfesional. Cum vedeţi viitorul Bisericii Ortodoxe  din  Occident?

– Dacă  vrem  ca  Ortodoxia să pătrundă solid în Occident, deşi ea este deja „în formare“, atunci trebuie să găsim metodele şi mijloacele misionare şi pastorale prin care Ortodoxia să fie acceptată în ţările occidentale. Adică, în Franţa, Belgia, Germania, Olanda şi celelalte ţări ale Europei de Vest, trebuie să avem o Ortodoxie care să permită slujirea în limba locală. Pentru că numai în aceste condiţii, autorităţile vor considera Ortodoxia ca aparţinând ţării respective. Ceva ce nu este importat din exterior, ci care s-a fixat cu adevărat în pământul naţional. De multe ori am dat următorul exemplu la anumite conferinţe sau congrese: dacă aducem o foarte frumoasă colecţie de flori în Belgia sau în Franţa şi aceasta este într-un ghiveci atunci ea nu s-a fixat. Numai atunci când nu va mai fi într-un ghiveci, ci în solul naţional, atunci se va fixa.

De exemplu, în Belgia există ortodocşi greci. Copiii şi tinerii greci născuţi în Belgia nu înţeleg liturghia din biserică, deoarece ei au mers la şcoală de mici în şcoli belgiene şi nu cunosc decât puţin sau foarte puţin limba greacă. Deci nu există transmiterea Ortodoxiei în adevăratul sens al cuvântului, în inimile acestor tineri. Ar trebui să fie o Ortodoxie predată, explicată şi practicată într-o limbă pe care ei o pot înţelege. Aceasta este o problemă serioasă pentru creştinii ortodocşi din Occident. Noi avem parohii greceşti în Belgia (ar fi cam 30), care sunt mai mult greceşti decât ortodoxe. Aceeaşi problemă e şi cu parohiile de origine rusă. Sunt câteva parohii ruseşti în Belgia (6-7), dar se slujeşte şi acum în slavona bisericească sau în rusă, limbi inaccesibile pentru belgienii de etnie rusă aflaţi la a doua sau la a treia generaţie.

Parohia noastră, aflată sub ocrotirea Sf. Ap. Andrei, din localitatea Ganz, există cam de vreo 33 de ani, dar slujim toţi în limba locală. Avem români, ruşi, ucrainieni, greci, sârbi, dar toţi sunt în Belgia în şcoli sau în organizaţii unde vorbesc şi înţeleg foarte bine limba locală (flamanda). Dar, ca o mică atenţie pentru ei, la fiecare Sfântă Liturghie cântăm unele părţi şi în limba maternă a celor din parohie. De exemplu, spun: „Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti...“, dar şi în greceşte: „Irini pasi!“ sau în slavonă: „Gospodi pomilui!“. Acest lucru a unit parohia noastră. Suntem o parohie cu peste 1.000 persoane, care au sentimentul apartenenţei la aceeaşi comunitate, deşi sunt de origini diferite. Aceasta este frumuseţea Ortodoxie, a creştinismului, în general! Am construit o biserică nouă care are în interior fresce bizantine pictate de doi iconografi din Moscova. Dar totul este în stil bizantin, nu rusesc!

După anul 1989 relaţiile între ortodocşii din Occident şi cei din estul Europei sunt mai puternice, de asemenea şi relaţiile ecumenice cu celelalte confesiuni, precum şi cele în domeniul învăţământului teologic. Care este părerea pc. voastre despre mesajul comun al Ortodoxiei pentru europeni?

– Am să vă spun un lucru: în Occident nu putem trăi izolaţi. Suntem aproape „invitaţi“ de Dumnezeu să fim în dialog cu ceilalţi creştini. Asta este, de fapt, Ortodoxia şi mesajul ei. Misiunea ortodoxă în ţările Europei de Vest este legată şi de faptul că marea provocare actuală în societatea occidentală secularizată este sau să fii credincios (aş spune chiar „credincios creştin“) sau să fii indiferent! Ori una, ori alta! Dacă vrem să transmitem mesajul Evangheliei Mântuitorului, trebuie să ne unim eforturile cu ceilalţi creştini care trăiesc în ţara noastră, fără să pierdem însă nimic din Ortodoxia noastră. Dimpotrivă, trebuie să aducem lumina învăţăturii curate, ortodoxe, nealterate, în această lume debusolată, aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul. De exemplu, în parohia noastră, la Ganz, avem patru biserici într-un perimetru de 250 m2: o biserică catolică, una protestantă, una anglicană şi biserica noastră, ortodoxă. De două ori pe an, avem o ceremonie comună – nu o slujbă! – ci o ceremonie în care ne rugăm pentru unitate, pentru o slujire comună în interesul spiritual al semenilor noştri. Misiunea noastră ca şi a creştinilor într-o astfel de societate este de a fi mărturisitori, de a manifesta deschidere, fără a ne pierde însă identitatea, fără a scădea nimic din bogăţia şi plenitudinea credinţei noastre, aşa cum a fost moştenită de la Mântuitorul Hristos şi Sfinţii Săi Apostoli şi transmisă nealterat din generaţie în generaţie, de-a lungul veacurilor, până la noi!

Este cunoscut că pentru parohiile din Occident, misiunea cu şi pentru tineri este foarte importantă. Ce sfat daţi preoţilor ortodocşi din România în problema aceasta, a implicării tinerilor în viaţa parohială, dincolo de participarea doar la slujbe ?

– Trebuie să încercăm să avem multe iniţiative în aşa fel, încât tinerii să participe cu motivaţie interioară la acţiunile organizate de parohie. Nu trebuie să ne fie teamă să cerem tinerilor să se implice, în primul rând în parohiile lor, iar abia în al doilea rând în organizaţiile lor, cum ar fi de exemplu „Syndesmos“ şi, mai nou, cea a tineretului ortodox din Belgia. Ei organizează manifestări mai ample pentru tinerii ortodocşi, în special pentru cei cu vârsta între 16 ani şi 30 ani. Cu cei mici e altceva: Biserica Ortodoxă în Belgia e recunoscută oficial de stat de aproape 20 de ani şi pentru ei avem învăţământ ortodox în şcolile publice. Astfel, la începutul anului şcolar, în septembrie, părinţii elevilor pot să solicite printr-un formular ce religie/ confesiune vor să aprofundeze copiii lor. Pot să aleagă între catolicism, protestatism, ortodoxie şi celelalte religii reprezentate şi recunoscute în Belgia. Chiar dacă într-o clasă există un singur elev de o anumită confesiune, guvernul plăteşte un profesor pentru cele 2 ore de religie pe săptămână! Legea prevede că profesorii respectivi nu pot să predea ore de religie decât în limba locală (adică în franceză, iar la noi – în flamandă).

În această privinţă sunteţi sau aţi fost influenţaţi de legile laicizării date de Guvernul francez, de tendinţele secularizante care există astăzi mai peste tot în Europa Occidentală şi care încep să îşi facă simţită din ce în ce mai mult  prezenţa şi în mentalităţile din România?

– Nu există o astfel de influenţă! În Franţa este, într-adevăr, laicitate în şcoală. La noi nu este aşa! Nu este laicitate în adevăratul sens al cuvântului, aşa cum este în Franţa. În Franţa se cere ca nici un semn (simbol) religios să nu mai fie în şcoli. Nu există ore de religie. Din punctul nostru de vedere nu-i posibil aşa ceva! Există un curs de morală bun, dar nu sunt ore de religie. Este datoria noastră, a creştinilor să facem în aşa fel ca generaţiile viitoare de tineri să beneficieze de formare şi educaţie în spiritul valorilor creştine, ale iubirii şi respectului reciproc. Dacă Îl vor cunoaşte pe Dumnezeu prin rugăciune, prin aprofundarea Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, dacă vor avea o bază de viaţă creştină în mijlocul familiei lor, atunci, cu siguranţă, vor fi şi persoane cu un comportament şi o atitudine demne în mijlocul semenilor şi al societăţii, indiferent de statutul profesional, social sau de limba vorbită! Vă doresc şi dumneavoastră, creştinilor din România să urmaţi calea aceasta şi să trăiţi deplin Adevărul Evangheliei, astfel încât să spunem cu Sf. Apostol Pavel: “M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine!” (Galateni 2, 20).

A consemnat pr. Gelu Aron,

secretar eparhial