Biserica – locaş şi comuniune în Hristos

Aproape de începutul noului An bisericesc, când Domnul Hristos ne cheamă să punem început bun mântuirii noastre, credem că este folositor să luăm aminte la un cuvânt duhovnicesc al părintelui Dumitru Stăniloae, în care vorbeşte despre importanţa Bisericii în viaţa credinciosului autentic. Deoarece ,,fără Biserică nu există mântuire” (Sf. Ciprian al Cartaginei), efortul pe care îl depunem pentru desăvârşirea noastră poate fi zadarnic, atunci când nu suntem şi noi îmbarcaţi în ,,corabia lui Hristos”- Biserica, în care putem vâsli lin către limanul mântuirii!

gallery_7958_4_38742Sfântul Apostol Pavel leagă strâns ,,Biserica”- în sensul de locaş cu ,,Biserica” – în sensul de largă comuniune în Hristos, răspândită pretutindeni unde sunt credincioşi în Hristos şi cu comunitatea ce se adună înlăuntrul ei ca locaş. Legătura între biserică – în sensul de locaş şi biserică – în sensul de comuniune răspândită pretutindeni o arată Sfântul Apostol Pavel, alternând folosirea cuvântului în cele două sensuri, iar legătura bisericii – ca locaş cu biserica – în sensul de comunitate adunată înlăuntrul ei o arată în locurile în care spune: „salutaţi Biserica din casa Nynfei” (Col. IV, 15), sau: „salutaţi pe Priscila şi Aquila… şi biserica din casa lor” (Rom. XIV, 10); sau: „har şi pace bisericii din casa ta” (Filimon, 2). Desigur nu salută locaşul în sine, ci comunitatea, dar comunitatea se aduna în acelaşi locaş.

Întocmai ca Sfântul Apostol Pavel, tot aşa şi creştinii de azi, când rostesc în diferitele lor limbi cuvântul biserică, subînţeleg prezenta şi lucrarea Domnului Iisus Hristos în ea, fie că vorbesc de locaşul bisericesc în care se aduna comunitatea locală a celor de aceeaşi credinţă, fie de largă şi continua comuniune bisericească. Prezenţa lui Hristos este atât de subînţeleasă în cuvântul ,,Biserica”, încât creştinii care trăiesc credinţa în realitatea ei spirituală concretă, când zic, în oricare din limbile lor raţionale, ,,biserica”, se gândesc în primul rând la locaşul bisericesc, pentru că în el primesc nemijlocit pe Hristos, pe Care cei mai trăitori din Biserică Îl văd mai mult în larga comuniune a celor ce cred în El. De fapt, dacă Hristos n-ar fi prezent şi nu S-ar comunica în locaşul bisericesc, unde se adună comunitatea locală, n-ar fi prezent nici în larga comuniune bisericească; Hristos este prezent în cea din urmă, pentru că Acelaşi fiind, e prezent în modul cel mai accentuat şi mai lucrător în locaşurile bisericeşti locale ale Bisericii. Dacă Hristos nu s-ar aduce Jertfă în locaşurile bisericeşti, dacă nu S-ar împărtăşi în ele prin Trupul şi Sângele Său, jertfite, şi prin harul tuturor Tainelor, membrilor comunităţii din fiecare locaş, El n-ar fi prezent şi lucrător în larga comuniune bisericească. De aceea credincioşii simpli au dreptate să înţeleagă în primul rând, prin ,,biserică”, locaşul în care se întâlnesc cu Hristos şi-L primesc pe El. De fapt noi vedem, ca şi Sfântul Apostol Pavel, că nici comunitatea nu poate fi despărţită de locaş, nici locaşul de comunitate şi nici amândouă de larga comuniune bisericească.

Căci în toate aplicările, Biserica are drept viaţă a ei pe Hristos, pornind de la comunitatea unită cu Hristos în locaşul bisericesc. (…)

Deoarece, conform poruncii Mântuitorului credincioşii trebuie să se unească în Hristos mâncând Trupul şi bând Sângele Lui sub chipul pâinii şi al vinului, deci cu Hristos Care în prealabil Se jertfeşte, locaşul bisericesc trebuie să fie prevăzut cu un altar vizibil de jertfă, care este în acelaşi timp şi o sfântă masă, aşezată în faţa credincioşilor, la care slujeşte ca organ văzut al lui Hristos, Care Se jertfeşte şi Se dă spre mâncare şi băutură,  episcopul sau preotul.

Deci sunt absolut necesare trei condiţii văzute pentru ca toţi credincioşii dintr-o localitate să se poată împărtăşi de Trupul şi Sângele lui Hristos, jertfite pentru ei înainte de a se împărtăşi, sub chipul pâinii şi vinului, toţi împreună, ca la Cina cea de Taină; un locaş, un preot şi un altar sau o sfântă masă. Iar întrucât Jertfa lui Hristos s-a adus pe cruce, amintirea lui Hristos ca întâlnire reală cu El în stare de jertfă se concretizează ca însoţită de semnul crucii, care e prezent cât mai mult în biserică, în binecuvântările preotului şi în rugăciunile credincioşilor. (…)

Dar prezenţa cu mult mai directă, mai simţită, a lui Dumnezeu Cel făcut Om şi Care Se aduce ca aceeaşi jertfă şi Se împărtăşeşte credincioşilor în toate aceste locaşuri, realizează o unitate a credincioşilor în Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat şi deci El, mai presus decât unitatea pe care o realizau templul din Vechiul Testament şi jertfele ce se aduceau acolo şi, de care se împărtăşeau membrii poporului Israel. Căci aceia nu se împărtăşeau toţi de însuşi Trupul şi Sângele Fiului lui Dumnezeu Cel întrupat şi înviat, de Trupul şi Sângele Aceluiaşi Hristos. Dumnezeu nu era acolo atât de aproape cum e în locaşurile bisericeşti creştine, în care e prezent Fiul lui Dumnezeu Însuşi, venit în maximă apropiere de noi, prin participare la firea noastră şi rămas aşa şi după înviere, adică pentru veci, şi nici nu se împărtăşeau acolo membrii poporului Israel toţi de Trupul şi Sângele Lui, întreg, ci fiecare familie mânca o parte din carnea animalului adus de ea ca jertfă, care nu avea decât o oarecare atingere cu puterea dumnezeiască. În bisericile creştine ne împărtăşim însă toţi de Însuşi Fiul lui Dumnezeu, venit în cea mai mare intimitate a noastră şi rămas aproape de noi. Ba mai mult, Îl avem într-o şi mai mare apropiere datorită Jertfei şi pătimirii Sale pentru noi şi datorită faptului că ne rămâne în această apropiere permanentă prin starea de jertfă în care Se află continuu şi în care ni Se împărtăşeşte.

Dar tot prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi mai ales prin împărtăşirea de El ca Jertfă, se realizează o unitate cu mult mai mare, nu numai între cei ce sunt în acelaşi locaş bisericesc, ci între cei prezenţi în toate locaşurile bisericeşti. (…)

Prin împărtăşirea de Acelaşi Hristos în starea Lui permanentă de jertfă, se depăşeşte nu numai despărţirea dintre membrii comunităţii dintr-un anumit locaş bisericesc, ci dintre toate comunităţile aflate în diferite locaşuri bisericeşti în care se mărturiseşte aceeaşi dreaptă şi integrală credinţă în Hristos. Şi depăşind despărţirile între ei, credincioşii depăşesc spaţiul ca interval între ei. Toţi se unesc în Acelaşi Hristos, Care e la temelia nespaţială a spaţiului. Ba chiar dacă în diferitele locaşuri bisericeşti credincioşii nu se împărtăşesc exact în acelaşi timp, ei depăşesc şi timpul, întrucât Hristos de Care se împărtăşesc e pururea în starea de jertfă în care li Se împărtăşeşte; numai prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Său, jertfite, are loc în diferite timpuri, potrivit cu necesităţile noastre de a dedica diferitele timpuri diferitelor noastre trebuinţe.

Toţi credincioşii din toate locaşurile bisericeşti se întâlnesc cu Hristos Cel permanent jertfit şi se împărtăşesc de El, depăşind timpul şi spaţiul variat în care se împărtăşesc. Propriu-zis această depăşire a spaţiului şi timpului nu este o uitare de viaţa noastră în spaţiu şi timp, ci ridicarea ei în planul netrecător şi deschis universalului. Responsabilităţile noastre impuse de timpul şi de spaţiul propriu al nostru şi împlinite sau neîmplinite în ele devin responsabilităţi cu repercusiuni eterne şi pentru toţi. (…)

Dar dacă toţi intrăm la Tatăl prin Fiul Său Cel întrupat şi jertfit, toţi găsim în acelaşi timp unitatea noastră în unirea cu El în stare de jertfă. În felul acesta, toţi cei ce se împărtăşesc de El, în toate bisericile de aceeaşi dreaptă-credinţă, formează unitatea Bisericii ca şi comuniune universală a celor ce cred astfel în El. (…)

Iar pâinea şi vinul aduse de credincioşi, în succesiunea timpului, pentru a fi prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului, reprezintă în acelaşi timp toată creaţiunea, ca dar al lui Dumnezeu, şi în solidaritatea noastră, întoarsă ca dar al nostru lui Dumnezeu, unindu-se împreună cu noi înşine şi cu Fiul Cel Unul Născut şi întrupat al Tatălui. Toţi devenim astfel legaţi cu creaţiunea ce ni s-a dat, fii ai Tatălui, uniţi cu Fiul şi între noi. Această lucrare de unire a noastră cu Fiul şi între noi şi prin El cu Tatăl se face în locaşurile bisericeşti, care, deşi multe, nu ne despart, dar nici nu ne confundă, aşa cum nici membrii comunităţii din fiecare locaş nu sunt nici despărţiţi, nici confundaţi, ci uniţi fără confuzie în Acelaşi Hristos şi cu Acelaşi Tată.

Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae,

preluare din revista ,,Ortodoxia”, nr. 3/ iulie-septembrie 1982, p. 337-346

Sfântul Apostol Pavel leagă strâns ,,Biserica”- în sensul de locaş cu ,,Biserica” – în sensul de largă comuniune în Hristos, răspândită pretutindeni unde sunt credincioşi în Hristos şi cu comunitatea ce se adună înlăuntrul ei ca locaş. Legătura între biserică – în sensul de locaş şi biserică – în sensul de comuniune răspândită pretutindeni o arată Sfântul Apostol Pavel, alternând folosirea cuvântului în cele două sensuri, iar legătura bisericii – ca locaş cu biserica – în sensul de comunitate adunată înlăuntrul ei o arată în locurile în care spune: „salutaţi Biserica din casa Nynfei” (Col. IV, 15), sau: „salutaţi pe Priscila şi Aquila… şi biserica din casa lor” (Rom. XIV, 10); sau: „har şi pace bisericii din casa ta” (Filimon, 2). Desigur nu salută locaşul în sine, ci comunitatea, dar comunitatea se aduna în acelaşi locaş.

Întocmai ca Sfântul Apostol Pavel, tot aşa şi creştinii de azi, când rostesc în diferitele lor limbi cuvântul biserică, subînţeleg prezenta şi lucrarea Domnului Iisus Hristos în ea, fie că vorbesc de locaşul bisericesc în care se aduna comunitatea locală a celor de aceeaşi credinţă, fie de largă şi continua comuniune bisericească. Prezenţa lui Hristos este atât de subînţeleasă în cuvântul ,,Biserica”, încât creştinii care trăiesc credinţa în realitatea ei spirituală concretă, când zic, în oricare din limbile lor raţionale, ,,biserica”, se gândesc în primul rând la locaşul bisericesc, pentru că în el primesc nemijlocit pe Hristos, pe Care cei mai trăitori din Biserică Îl văd mai mult în larga comuniune a celor ce cred în El. De fapt, dacă Hristos n-ar fi prezent şi nu S-ar comunica în locaşul bisericesc, unde se adună comunitatea locală, n-ar fi prezent nici în larga comuniune bisericească; Hristos este prezent în cea din urmă, pentru că Acelaşi fiind, e prezent în modul cel mai accentuat şi mai lucrător în locaşurile bisericeşti locale ale Bisericii. Dacă Hristos nu s-ar aduce Jertfă în locaşurile bisericeşti, dacă nu S-ar împărtăşi în ele prin Trupul şi Sângele Său, jertfite, şi prin harul tuturor Tainelor, membrilor comunităţii din fiecare locaş, El n-ar fi prezent şi lucrător în larga comuniune bisericească. De aceea credincioşii simpli au dreptate să înţeleagă în primul rând, prin ,,biserică”, locaşul în care se întâlnesc cu Hristos şi-L primesc pe El. De fapt noi vedem, ca şi Sfântul Apostol Pavel, că nici comunitatea nu poate fi despărţită de locaş, nici locaşul de comunitate şi nici amândouă de larga comuniune bisericească.

Căci în toate aplicările, Biserica are drept viaţă a ei pe Hristos, pornind de la comunitatea unită cu Hristos în locaşul bisericesc. (…)

Deoarece, conform poruncii Mântuitorului credincioşii trebuie să se unească în Hristos mâncând Trupul şi bând Sângele Lui sub chipul pâinii şi al vinului, deci cu Hristos Care în prealabil Se jertfeşte, locaşul bisericesc trebuie să fie prevăzut cu un altar vizibil de jertfă, care este în acelaşi timp şi o sfântă masă, aşezată în faţa credincioşilor, la care slujeşte ca organ văzut al lui Hristos, Care Se jertfeşte şi Se dă spre mâncare şi băutură, episcopul sau preotul.

Deci sunt absolut necesare trei condiţii văzute pentru ca toţi credincioşii dintr-o localitate să se poată împărtăşi de Trupul şi Sângele lui Hristos, jertfite pentru ei înainte de a se împărtăşi, sub chipul pâinii şi vinului, toţi împreună, ca la Cina cea de Taină; un locaş, un preot şi un altar sau o sfântă masă. Iar întrucât Jertfa lui Hristos s-a adus pe cruce, amintirea lui Hristos ca întâlnire reală cu El în stare de jertfă se concretizează ca însoţită de semnul crucii, care e prezent cât mai mult în biserică, în binecuvântările preotului şi în rugăciunile credincioşilor. (…)

Dar prezenţa cu mult mai directă, mai simţită, a lui Dumnezeu Cel făcut Om şi Care Se aduce ca aceeaşi jertfă şi Se împărtăşeşte credincioşilor în toate aceste locaşuri, realizează o unitate a credincioşilor în Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat şi deci El, mai presus decât unitatea pe care o realizau templul din Vechiul Testament şi jertfele ce se aduceau acolo şi, de care se împărtăşeau membrii poporului Israel. Căci aceia nu se împărtăşeau toţi de însuşi Trupul şi Sângele Fiului lui Dumnezeu Cel întrupat şi înviat, de Trupul şi Sângele Aceluiaşi Hristos. Dumnezeu nu era acolo atât de aproape cum e în locaşurile bisericeşti creştine, în care e prezent Fiul lui Dumnezeu Însuşi, venit în maximă apropiere de noi, prin participare la firea noastră şi rămas aşa şi după înviere, adică pentru veci, şi nici nu se împărtăşeau acolo membrii poporului Israel toţi de Trupul şi Sângele Lui, întreg, ci fiecare familie mânca o parte din carnea animalului adus de ea ca jertfă, care nu avea decât o oarecare atingere cu puterea dumnezeiască. În bisericile creştine ne împărtăşim însă toţi de Însuşi Fiul lui Dumnezeu, venit în cea mai mare intimitate a noastră şi rămas aproape de noi. Ba mai mult, Îl avem într-o şi mai mare apropiere datorită Jertfei şi pătimirii Sale pentru noi şi datorită faptului că ne rămâne în această apropiere permanentă prin starea de jertfă în care Se află continuu şi în care ni Se împărtăşeşte.

Dar tot prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi mai ales prin împărtăşirea de El ca Jertfă, se realizează o unitate cu mult mai mare, nu numai între cei ce sunt în acelaşi locaş bisericesc, ci între cei prezenţi în toate locaşurile bisericeşti. (…)

Prin împărtăşirea de Acelaşi Hristos în starea Lui permanentă de jertfă, se depăşeşte nu numai despărţirea dintre membrii comunităţii dintr-un anumit locaş bisericesc, ci dintre toate comunităţile aflate în diferite locaşuri bisericeşti în care se mărturiseşte aceeaşi dreaptă şi integrală credinţă în Hristos. Şi depăşind despărţirile între ei, credincioşii depăşesc spaţiul ca interval între ei. Toţi se unesc în Acelaşi Hristos, Care e la temelia nespaţială a spaţiului. Ba chiar dacă în diferitele locaşuri bisericeşti credincioşii nu se împărtăşesc exact în acelaşi timp, ei depăşesc şi timpul, întrucât Hristos de Care se împărtăşesc e pururea în starea de jertfă în care li Se împărtăşeşte; numai prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Său, jertfite, are loc în diferite timpuri, potrivit cu necesităţile noastre de a dedica diferitele timpuri diferitelor noastre trebuinţe.

Toţi credincioşii din toate locaşurile bisericeşti se întâlnesc cu Hristos Cel permanent jertfit şi se împărtăşesc de El, depăşind timpul şi spaţiul variat în care se împărtăşesc. Propriu-zis această depăşire a spaţiului şi timpului nu este o uitare de viaţa noastră în spaţiu şi timp, ci ridicarea ei în planul netrecător şi deschis universalului. Responsabilităţile noastre impuse de timpul şi de spaţiul propriu al nostru şi împlinite sau neîmplinite în ele devin responsabilităţi cu repercusiuni eterne şi pentru toţi. (…)

Dar dacă toţi intrăm la Tatăl prin Fiul Său Cel întrupat şi jertfit, toţi găsim în acelaşi timp unitatea noastră în unirea cu El în stare de jertfă. În felul acesta, toţi cei ce se împărtăşesc de El, în toate bisericile de aceeaşi dreaptă-credinţă, formează unitatea Bisericii ca şi comuniune universală a celor ce cred astfel în El. (…)

Iar pâinea şi vinul aduse de credincioşi, în succesiunea timpului, pentru a fi prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului, reprezintă în acelaşi timp toată creaţiunea, ca dar al lui Dumnezeu, şi în solidaritatea noastră, întoarsă ca dar al nostru lui Dumnezeu, unindu-se împreună cu noi înşine şi cu Fiul Cel Unul Născut şi întrupat al Tatălui. Toţi devenim astfel legaţi cu creaţiunea ce ni s-a dat, fii ai Tatălui, uniţi cu Fiul şi între noi. Această lucrare de unire a noastră cu Fiul şi între noi şi prin El cu Tatăl se face în locaşurile bisericeşti, care, deşi multe, nu ne despart, dar nici nu ne confundă, aşa cum nici membrii comunităţii din fiecare locaş nu sunt nici despărţiţi, nici confundaţi, ci uniţi fără confuzie în Acelaşi Hristos şi cu Acelaşi Tată.