În Duminica a XIII-a după Pogorârea Sfântului Duh (2 septembrie a.c.), credincioşii parohiei Frumuşiţa, Protopopiatul Tg. Bujor, judeţul Galaţi, au participat la resfinţirea noii bisericii parohiale din localitate, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
File de cronică
Biserica a fost construită între anii 1910 – 1911, pe terenul donat de Atanasie Dimitrescu, mare proprietar din judeţul Buzău, cu cheltuiala şi osteneala „pioşilor creştini şi inimoşilor români”, moşierii Gheorghe şi Maria Rădulescu, din Ploieşti.
În cadrul unei exemplare ceremonii liturgice, culturale şi sociale, neuitatul şi impunătorul ierarh Nifon Niculescu al Dunării de Jos a sfinţit noul lăcaş la data de 14 octombrie 1911.
În urma celor două războaie mondiale şi a cutremurului din anul 1940 au fost necesare intense lucrări de restaurare, biserica fiind resfinţită la anul 1987, de către Arhiepiscopul Antim Nica al Tomisului şi Dunării de Jos.
În anul 2001, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos binecuvântează demararea unor ample lucrări de consolidare şi reparaţii la interior şi exterior, constând în construirea unor noi turle, reparaţii la acoperiş şi la pereţii exteriori, reamenajarea curţii, înlocuirea completă a mobilierului bisericesc şi placarea cu marmură a Sfintei Mese.
Binecuvântare şi sfinţenie
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, înconjurat de un ales sobor de preoţi din administraţia eparhială şi din parohiile învecinate, în prezenţa unui impresionant număr de credincioşi din parohie şi nu numai.
De asemenea, copiii participanţi la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ au oferit răspunsurile liturgice, alături de credincioşii prezenţi, într-o frumoasă cântare omofonă.
După ce au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine, urmând tradiţiei de la Dunărea de Jos, chiriarhul locului a oferit tinerilor elevi și preșcolari ghiozdane şi rechizite şcolare – daruri pentru începerea noului an şcolar.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a prezentat credincioşilor „Monografia Parohiei Frumuşiţa“, lucrare alcătuită de pc pr. paroh Marius Gavrilescu şi editată în cadrul Arhipiscopiei Dunării de Jos.
În prefaţa acestei monografii, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat că „dăinuirea de un secol a frumoasei biserici cu hramul «Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe», în localitatea Frumuşiţa arată deodată trăinicia temeliei credinţei, dar şi generozitatea şi dărnicia ctitorilor de lăcaşuri sfinte de odinioară, ale căror nume sunt scrise în documentul de sfințire din anul 1911, dar mai ales în «Cartea Vieţii».
(…) Apreciind mult iniţiativa autorului, vedem în cartea de faţă un model demn de urmat prin care noi, cei de astăzi, putem respecta jertfa şi truda înaintaşilor noştri. Cu adevărat, este frumos şi pilduitor să-ţi omagiezi înaintaşii şi, astfel, să-ţi cinsteşti și urmaşii, spre binele Bisericii şi al neamului românesc“ .
Pentru merite deosebite, preotul paroh şi autorul monografiei – pc. pr. Paroh Marius Gavrilescu a primit rangul de iconom stavrofor. De asemenea, au fost acordate o serie de diplome care au evidenţiat jertfelnicia ctitorilor, a autorităţilor locale, dar şi a credincioşilor.
Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala agapă creştinească, membrii Consiliului şi Comitetului parohial pregătind pachete cu alimente pentru 350 de persoane, atât credincioşi participanţi, cât şi persoane bolnave, nedeplasabile, aflate în evidenţele speciale ale parohiei.
Pr. Gabriel Molocea