Sărbătoarea celui de-al doilea hram al Mănăstirii Toflea

IMG_8563
2 iulie 2012: Sărbătorirea celui de-al doilea hram al Mănăstirii Toflea

Marţi, 2 iulie a.c., când Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei între anii 1457-1504 şi mare ctitor de locaşuri sfinte, Mănăstirea Toflea din nordul judeţului Galaţi şi-a sărbătorit unul dintre ocrotitorii spirituali.

Totodată, anul acesta se împlinesc și 555 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare.

ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos şi PS Mihail al Australiei şi Noii Zeelande la Sfânta Liturghie, în ziua hramului
ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos şi PS Mihail al Australiei şi Noii Zeelande la Sfânta Liturghie, în ziua hramului

Aşezământul monahal datează din secolul al XVII-lea, când era atestat existenţa unui schit.

Situată în sihăstria Buciumenilor, la confluenţa judeţelor Galaţi, Vrancea şi Vaslui, Mănăstirea Toflea, cu hramurile Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost redeschisă în data de 18 decembrie 2010.

Sărbătoarea a fost prefaţată încă din seara zilei de 30 iunie când, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, au fost aduse la Toflea raclele cu moaşte ale Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfântului Nectarie Taumaturgul. Prezenţa sfinţilor la mănăstire şi slujbele de priveghere specifice marilor sărbători a atras mulţimi mari de credincioşi din satele de prin împrejurimi, într-un autentic pelerinaj în localitatea atât de frământată din punct de vedere misionar, Toflea.

În dimineaţa zilei de prăznuire a binecredinciosului voievod, Sf. Ştefan cel Mare, Sfânta Liturghie a adunat în jurul Sfântului Potir doi dintre ierarhii Bisericii noastre, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos şi Preasfinţitul Mihail, Episcopul Australiei şi Noii Zeelande, un impresionant sobor de preoţi şi diaconi din parohiile protopopiatelor Nicoreşti şi Tecuci. Au fost prezenţi oficialităţi locale, dar şi un mare număr de credincioşi, rromi şi români, din Toflea şi din parohiile învecinate.

IMG_8483
Prăznuirea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, la Toflea

La sfârşitul Sfintei Liturghii un grup de copii participanţi la programul catehetic naţional ”Hristos împărtăşit copiilor” a susţinut un frumos moment artistic ce a constat în recitarea unor poezii şi intonarea unor cântece întru slava Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.

În încheiere a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitori, după care, Înaltpreasfinţia Sa  a mulţumit ctitorilor bisericii şi tuturor celor ce s-au ostenit cu ridicarea ei, pcuv. părinte stareţ Paisie Agache, pc. protoiereu de Tecuci, pr. Gheorghe Joghiu şi pc. protoiereu de Nicoreşti, pr. Ifrim Barbu. Totodată, ierarhul Dunării de Jos a arătat că „mănăstirea aceasta este un omagiu adus peste veacuri, la 555 ani de la urcarea pe tron a măritului Voievod Ştefan cel Mare, iar această biserică este copia fidelă a uneia din bisericile ștefaniene, reprezentativă pentru partea de jos a Moldovei.

Moaştele Sf. Andrei şi ale Sf. Nectarie, în pelerinaj, la hramul mănăstirii
Moaştele Sf. Andrei şi ale Sf. Nectarie, în pelerinaj, la hramul mănăstirii

Prin sărbătoarea hramului, prin Sfânta Liturghie şi, mai ales,  prin prezenţa numeroasă a credincioşilor rromi se împlineşte o lucrare misionară de excepţie într-o ,,grădină a Maicii Domnului”, unde fraţii, cu toţii, rromi şi români, gustă unitatea, bucuria şi comuniunea sub semnul prezenţei Sfântului Voievod Ştefan cel Mare“.

Totodată, Chiriarhul Dunării de Jos a arătat importanţa deosebită pe care preoţii slujitori din parohiile învecinate trebuie să o acorde atât mănăstirii, prin slujire liturgică şi filantropică, cât şi comunităţii de rromi de la Toflea.

Prin străduinţa inimosului şi harnicului preacuvios părinte Paisie Agache, stareţul mănăstirii toflene şi prin implicarea exemplară a credincioşilor rromi din Toflea a fost organizată tradiţionala agapă frăţească la care au participat peste 1000 de credincioși prezenţi la hramul ştefanian al mănăstirii.

Participant