Plecarea în luna februarie a.c. la veşnicele lăcaşuri a părintelui prof. dr. Ilie Moldovan, după o îndelungată, jertfelnică şi roditoare slujire ca preot şi dascăl de Teologie în Biserica noastră, a lăsat pe pământ, pentru noi, slujitorii şi credincioşii, un gol imens, dar a aprins în inimile şi în sufletele noastre o făclie a speranţei în perpetuarea darurilor lucrării sale, întrucât moartea nu ne desparte niciodată de cei dragi şi apropiaţi şi care ne rămân ca pilde de urmat în viaţă.
Prin întreaga sa lucrare, s-a dovedit a fi un preot de certă şi reală valoare, un dascăl de Teologie profund, competent şi entuziast şi un român autentic, păstrător al valorilor nepieritoare ale tezaurului sufletului neamului nostru, păstrat atât în cultura populară, în port şi în tradiţii, cât şi în lupta pentru apărarea vieţii umane, tot mai ameninţată de provocările modernismului, secularizării şi superficialităţii.
Duhovnic şi părinte îndrumător al multor generaţii de studenţi de la Bucureşti, Sibiu, Alba-Iulia şi din alte centre universitare, părintele prof. Ilie Moldovan rămâne pentru noi, toţi, un model viu şi pentru frumuseţea vieţii de familie pe care mai întâi a arătat-o personal şi apoi a apărat-o prin scrisul teologic, prin misiunea neobosită şi prin nenumăratele fapte bune, menite să-i încurajeze pe toţi cei care iubesc şi apără dreapta credinţă şi valorile morale, ca temelii statornice la edificiul poporului român.
Redăm mesajul transmis de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop dr. Casian Crăciun, cu prilejul trecerii la Domnul a părintelui profesor:
Întristată Doamnă preoteasă Elena,
Iubită familie a neuitatului Părinte Profesor Ilie Moldovan,
În lumina Întâmpinării Domnului la Templu a închis ochii pământeşti, la Sibiu, acasă, sub privirile blânde şi credinciose ale iubitei sale soţii, presbitera Elena, Părintele Profesor Ilie Moldovan.
Părintele Ceresc Îşi întâmpină slujitorul bun, evlavios, credincios, entuziast şi mărturisitor în braţele Sale iubitoare, cu încredinţarea că i se potrivesc binecuvântările Sfântului Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, credinţa am păzit!”.
Părintele Profesor Ilie Moldovan arată Domnului o vieţuire luminoasă, într-o familie – „icoană” a frumuseţii virtuţilor, cum rar se poate vedea. Cu adevărat a ştiut să îşi chivernisească bine casa sa şi aşa a reuşit să fie chivernisit şi în Casa lui Dumnezeu.
Ca tineri studenţi la Bucureşti, am învăţat multe, nu doar din îndrumările Părintelui nostru profesor şi duhovnic, ci şi din armonia ce domnea în frumoasa sa familie.
Fiii săi au devenit nu doar prietenii noştri, ci şi fraţii noştri de rugăciune!
De aceea, astăzi, toţi sunt demni, vrednici şi credincioşi!
De aceea şi noi, ca prieteni şi ucenici de la Dunărea de Jos, participăm cu însufleţire şi cu aceeaşi durere sufletească la doliul familiei, cu speranţă şi cu încredinţarea că moartea aceasta este „uşă” deschisă către Casa Părintelui ceresc, unde intră părintele, spre a continua Liturghia cerească, în ceata aleşilor lui Dumnezeu.
Pentru noi va rămâne viu şi în această viaţă trecătoare. Prezenţa harismatică şi optimistă a părintelui Ilie care, deşi suferind fiind, transmitea atâta dor de a scrie în continuare despre forţa şi dinamica Ortodoxiei, în „inima” realităţilor nepieritoare ale românilor. De aceea nu ne rămâne, frate Sebastian, decât să-i continuăm lucrarea! Cu credinţă, cu tenacitate şi cu aceeaşi disponibilitate.
Dumnezeu să-l aşeze cu drepţii, să-l ierte şi să-l mântuiască şi pe cei apropiaţi din familie să-i mângâie, cu iubirea Sa de oameni!
Veşnica lui pomenire!