In Memoriam

Pr. ic. Stavrofor Gheorghe CiocănelIMG

Luna noiembrie a anului încheiat 2011 a adus izbăvirea dintr-o grea şi lungă suferinţă, unuia dintre cei mai încercaţi slujitori de la Dunărea de Jos, preotul Gheorghe Ciocănel.

S-a născut la 15 februarie 1939, în comuna Bălăbăneşti, judeţul Galaţi, în familia bunilor săi părinţi Vasile şi Sevastiţa. A parcurs, pe rând, cursurile şcolii elementare din comuna Bălăbăneşti (1946-1954), pe cele ale Seminariilor Teologice de la Mănăstirea Neamţ şi de la Buzău (1956-1963) şi pe cele ale Institutului Teologic din Bucureşti (din 1964).

În anul 1965 (2 mai) s-a căsătorit cu tânăra Neagu Ecaterina, Dumnezeu dăruindu-le doi băieţi şi o fată. La început a funcţionat în învăţământ, la şcoala din comuna natală (1964-1965), dar nu a rămas aici. Tânărul Gheorghe Ciocănel a pornit pe treptele slujirii, în Biserică, lucrare pentru care se pregătise. În toamna anului 1965, cuviosul episcop Chesarie al Dunării de Jos l-a hirotonit întru diacon (31 octombrie) şi preot (1 noiembrie), rânduindu-l spre slujire la biserica „Sf. Nicolae” din Parohia Mahmudia, pe atunci în raionul Tulcea, regiunea Dobrogea, care ţineau canonic de Eparhia Dunării de Jos. A slujit cu entuziasm aici, reuşind în cele mai grele timpuri pentru Biserica noastră, să construiască o nouă biserică pe care a sfinţit-o însuşi fericitul întru pomenire Patriarh Justinian. Până astăzi credincioşii din Mahmudia îl pomenesc cu dragoste şi rămâne, pentru totdeauna, ca mărturie a slujirii sale jertfelnice aici, biserica zidită prin străduinţele sale.

În anul 1974 este transferat la Parohia „Schimbarea la Faţă” din Tulcea, împlinind totodată şi slujirea de protopop de Tulcea. S-a dovedit apropiat de preoţi, sfătuitor şi, mai cu seamă, mereu alături şi săritor la toate problemele pe care le întâmpinau Eparhia şi Arhiepiscopul Antim, în acele vremuri tulburi.

Pentru vredniciile sale, înce-pând cu 1 august 1977, a fost transferat la biserica „Sf. Trei Ierarhi” din Galaţi. Aici preia şantierul de pictare a bisericii, alături de vrednicii de pomenire preoţi Vladimir Spiceacu şi Constantin Picoş. Totodată, în anii de culminare a oprimării pe care o exercita regimul ateu asupra Bisericii noastre, părintele Ciocănel reuşeşte să salveze de la demolare atât biserica „Sf. Trei Ierarhi”, cât şi casa parohială şi toate dependinţele, păstrând intact patrimoniul sacru al parohiei. Este marele merit al slujirii şi luptei sale de preot paroh la această biserică istorică din Galaţi! Totodată, s-a apropiat sufleteşte de credincioşi, slujindu-le cu dragoste, dăruindu-se cu râvnă menirii sale preoţeşti, povăţuindu-i pe toţi şi conducându-i pe calea mântuirii. Numele său va rămâne scris, pentru totdeauna, atât în zidurile sfântului locaş de aici, cât mai cu seamă în inimile credincioşilor care l-au iubit şi-l pomenesc şi astăzi cu multă dragoste.

Însă Dumnezeu a rânduit părintelui Ciocănel o jertfă mai mare. În anul 1994 un accident cerebral l-a ţintuit la pat. A luptat cu multă putere, credinţă şi nădejde, reuşind să domine boala mulţi ani. Aici trebuie amintite jertfirea de zi cu zi şi grija totală cu care l-a învăluit distinsa sa soţie, presbitera Ecaterina şi climatul cald şi afectuos pe care i l-a oferit familia – copiii şi nepoţii săi. Timp de aproape 17 ani, părintele Ciocănel a arătat cum Dumnezeu Îşi descoperă puterea Sa în slăbiciunile oamenilor, ridicându-i din necazuri, susţinându-i la nevoi, înnobilându-i în suferinţa purtată cu demnitate.

După această lungă suferinţă, în seara zilei de 26 noiembrie 2011, Dumnezeu l-a slobozit pe dânsul din chingile bolii. Trupul său ostenit a fost depus la biserica „Sf. Trei Ierarhi”, atât de dragă părintelui. A fost privegheat cu multă dragoste de familie, de fraţii preoţi din oraş şi de nenumăraţi credincioşi. La slujba de priveghi din seara zilei de 28 noiembrie a participat şi ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, care s-a rugat pentru sufletul răposatului preot, a mângâiat familia îndoliată şi obştea credincioşilor din această parohie. În Sfânta Evanghelie de pe Sfântul Altar, ÎPS Sa a scris: „S-a stins un făclier al Ortodoxiei dunărene, vrednicul, inimosul şi blândul preot Gheorghe Ciocănel, fost protoiereu de Tulcea şi paroh al acestei biserici. A fost şi rămâne un om bun!”.

Slujba pogribaniei a fost să-vârşită în ajunul prăznuirii Sfân-tului Apostol Andrei, în soborul ce-lor 24 de slujitori fiind foşti colegi din administraţia arhiepiscopală şi fraţi preoţi de la Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa. În linii calde şi prin cuvinte alese, chipul şi slujirea sa au fost evocate de pc pr. Eugen Drăgoi, care a transmis cuvenitele condoleanţe şi din partea p. cuv. Timotei  Aioanei – mare ecleziarh al Catedralei Patriarhale şi a pc. pr. lect. drd. Alexandru Gherasim, de la Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian” din Bucureşti, colegi ai fiului celui răposat, părintele Viorel Ciocănel. După înconjurarea bisericii, soborul de rugători a condus la locul de veşnică odihnă trupul ostenit de slujire şi de boală al părintelui Gheorghe Ciocănel. Acolo, în Cimitirul Eternitatea, el aşteaptă trâmbiţa ce va vesti învierea morţilor şi răsplata pe care o va da Dumnezeu celor ce bine I-au slujit. Veşnica lui pomenire!

Preoţii şi credincioşiibisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” – Galaţi


Preotul Ionel Pavelscan0002

Duminică, 10 decembrie 2011, a trecut la cele veşnice, după o perioadă de suferinţă, părintele Ionel Pavel din Galaţi

S-a născut în data de 4.11.1925, în sânul familiei Dumitriu de pe strada Movilei din Galaţi, ca cel de al cincilea copil. A fost botezat  la biserica ,,Sfântul Haralambie”,  cu numele Ionel.

După decesul tatălui, survenit la scurt timp, a fost dat la Orfelinatul din Galaţi

Aici, legat de un pom pentru năzbâtiile copilăreşti, l-au găsit Ştefan şi Maria Pavel veniţi să-şi găsească pruncul cu care nu fuseseră binecuvântaţi. Impresionaţi de ochii lui albaştri,  de starea în care se afla, l-au înfiat, oferindu-i dragostea părintească şi căldura familială în căminul lor,  din satul Moscu.

L-au crescut cu multă dragoste, cultivându-i dragostea pentru munca ogorului, pentru învăţătură, pentru neam şi ţară; dar, mai presus de toate, i-au sădit de mic iubirea de Dumnezeu.

La îndemnul învăţătorului din sat, s-a înscris la Seminarul Teologic din Galaţi, pe care l-a absolvit cu rezultate foarte bune, fiind al doilea clasat dintr-o promoţie de excepţie.

Absolvirea Seminarului îi dădea dreptul să urmeze numai Teologia; pentru a avea mai multe porţi deschise, a dat examenele de diferenţă necesare şi şi-a luat Bacalaureatul şi la Liceul Teoretic Vasile Alecsandri. Astfel, a început, pe rând,  cursurile la trei Facultăţi : de Teologie, de Litere-limbi clasice şi de Medicină Veterinară.

Conjunctura istorică a acelor vremuri i-a tăiat avântul tineresc fiind întemniţat politic pentru 7 ani, trecând prin închisorile de la Galaţi, Jilava, Gherla şi Canal. Torturile îndurate nu i-au putut anula, ci i-au întărit credinţa în Dumnezeu, iubirea de neam şi ţară, dragostea de aproapele, interesul pentru perfecţionarea zilnică.

I-a iertat pe toţi care l-au schingiuit, l-au umilit, l-au bat-jocorit; nu a vorbit niciodată pătimaş despre suferinţele îndurate, nu a cerut niciodată pedepsirea torţionarilor, nu a umblat după reabilitare civilă, deşi ştia că familia va avea de suferit. A plecat dintre noi cu durerea că nu se vrea să se afle adevărul despre o generaţie sacrificată pentru credinţa şi dragostea de ţară  şi că nu a putut sluji în biserica ridicată din bănuţul foştilor deţinuţi.

La ieşirea din temniţă nu-i mai rămăsese decât o cale de urmat – ,,Cărarea Împărăţiei”. A terminat Facultatea de Teologie din Bucureşti, pregătindu-se să-L mărturisească pe Dumnezeu într-o perioadă când  a-ţi lua crucea şi a-I urma lui Dumnezeu putea însemna condamnarea la moarte.

S-a căsătorit cu Maria Osman din Ciolăneşti-Teleorman, în 1956 şi a fost hirotonit diacon pentru Catedrala din Galaţi, de către vrednicul de pomenire Episcop Chesarie. Neprimind acordul împuternicitului politic, a fost preoţit şi trimis la parohia din Luncaviţa-Tulcea unde a slujit între anii 1957-1962.

Tinereţea, puterea de muncă şi mai ales harul cu care a fost dăruit, de bun predicator, i-au atras aprecierea credincioşilor, dar şi invidia unora. Numai cu ajutorul Celui de Sus a scăpat de o a doua condamnare, susţinându-i nevinovăţia tocmai procurorul, evreu de neam.

Între anii 1962-1973 a fost preot în comuna Rediu – Galaţi. Aici a reparat şi sfinţit cele două biserici din Rediu şi Suhurlui-, a îngrijit cele trei cimitire din Rediu, Suhurlui şi Plevna, a reuşit să intre în posesia casei parohiale.

Din 1972 este numit secretar la Protoieria Galaţi, iar din 1973 se alătură preoţilor de la biserica ,,Buna-Vestire”, ca preot pentru cartierul Ţiglina II. Şi-a păstorit cu multă dragoste enoriaşii mutându-se la Biserica ,,Înălţarea Domnului” pentru a fi cu credincioşii încredinţaţi lui de la venirea în Galaţi.

Prin ieşirea la pensie, pr. Pavel n-a încetat să slujească cu devotament şi dragoste pilduitoare, fiind invitat de fraţii preoţi la slujbe pentru calităţile sale de bun predicator, harnic misionar şi om al păcii. Mai aproape de locuinţa sa fiind biserica Mavramol, a găsit lângă Icoana Maiciii Domnului, loc propice pentru liniştea sa sufletească, pe care a împărtăşit-o la mulţi credincioşi.

Bunul Dumnezeu a rânduit ca ultimul drum pământesc să fie din biserica ,,Înălţarea Domnului”, condus de cei pe care i-a păstorit şi omul modest care trecea neobservat să aibă parte de o deosebită slujbă arhierească, de cuvinte deosebite, de recunoaştere ca Om al lui Dumnezeu din partea ÎPS Arhiepiscop Dr. Casian al Dunării de Jos.

Veşnică să-i fie pomenirea!

Redacţia