Se împlinesc, la 30 decembrie 2022, șaisprezece decenii de la hirotonirea întru arhiereu a arhimandritului Melchisedec Ștefănescu, cel care avea să devină primul episcop al Episcopiei Dunării de Jos (astăzi Arhiepiscopia Dunării de Jos).
La momentul primirii darului arhieriei, arhimandritul Melchisedec era Locțiitor al Episcopiei Hușilor, unde fusese desemnat la 15 ianuarie 1861 și instalat o lună mai târziu. Va deține această demnitate până în data de l noiembrie 1864. Peste 16 zile, prin Decretul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza va prelua, ca locțiitor, nou înființata Episcopie a Dunării de Jos, iar la Huși va deveni locțiitor de episcop arhiereul Dionisie (Romano) Traianopoleos, prieten apropiat al Episcopului Melchisedec și viitor episcop titular al Episcopiei Buzăului.
Palmaresul arhimandritului Melchisedec, la vârsta de 39 de ani, când este înălțat la treapta de arhiereu, era pentru acea vreme, unul impresionant. Cu studii la Seminarul din Socola‑Iași, înființat de Mitropolitul Veniamin Costachi, continuate la vestita Academie Duhovnicească din Kiev, unde obține titlul suprem de „Magistru în Teologie“, hirotonit ieromonah în Lavra Pecerska din Kiev, își începe lucrarea în spațiul Bisericii din Moldova, unde va fi: inspector și profesor la Seminarul din Mănăstirea Socola‑Iași, director al Seminarului din Huși, membru al Consiliului Superior de Instrucție, deputat în Divanul Ad‑hoc – militând pentru Unirea Principatelor Române – membru în Comisia pentru secularizarea averilor mănăstirești și, câteva zile, ministru al Cultelor, în Cabinetul lui Mihail Kogălniceanu. De asemenea, până în decembrie 1862 s‑a remarcat ca publicist didactic, punând la dispoziția elevilor din seminarele din Moldova mai multe manuale și cărți liturgice și de catehizare.
Reputația sa de cleric învățat, clarviziunea programelor pe care le propunea forurilor diriguitoare cu privire îndeosebi la învățământul bisericesc, patriotismul dovedit în momente cheie ale istoriei din Moldova de la mijlocul veacului al XIX‑lea, l‑au recomandat pentru înălțarea arhimandritului Melchisedec în cinul arhiereilor români.
La data hirotoniei ca arhiereu a celui care avea să devină părintele spiritual al noii Episcopii a Dunării de Jos, niciuna din eparhiile din Moldova nu avea titulari, ci se conduceau de arhierei locțiitori. Mitropolia Moldovei era cărmuită, încă din anul 1860, de arhiereul Chesarie Răsmeriță Sinadon (1798‑1888); în fruntea Episcopiei Romanului se afla, din noiembrie 1855, tot ca locțiitor de episcop, arhiereul Nectarie Hermeziu Sotiriupoleos († 1867), iar Episcopia Hușilor era condusă de arhimandritul Melchisedec Ștefănescu, locțiitor de episcop, așa cum am arătat mai sus.
Încă din data de 27 decembrie 1861 se primise ekdosisul (decret patriarhal prin care se recunoaște hirotonirea unui arhiereu) de la Patriarul Ecumenic din Constantinopol, Ioachim II (1860‑1863). În baza acestui act oficial, la 30 decembrie 1862 (așadar, acum 160 de ani), arhimandritul Melchisedec este hirotonit arhiereu, cu titulatura de „Tripoleos“, un vechi tron episcopal din jurisdicția veche a Patriarhiei Ecumenice.
Această titulatură o mai purtase un alt arhiereu, înaintea lui Melchisedec, anume Ghenadie Șendrea († 1861), cu care arhimandritul Melchisedec a colaborat pe când se afla ca director al Seminarului din Huși, întrucât arhiereul Ghenadie a fost locțiitor al Episcopiei Hușilor (august 1857‑ noiembrie 1858); de asemenea, Melchisedec, împreună cu arhiereii Ghenadie Șendrea „Tripoleos“, Filaret Scriban „Stavropoleos“, cu arhimandritul Neofit Scriban și cu iconomul Dimitrie Matcaș, au elaborat, în decembrie 1857, un proiect în 12 puncte „cu privire la viitoarea organizare a Bisericii moldovene“, pe care l‑au prezentat Adunării Legislative. Arhiereul Ghenadie „Tripoleos“ este cel care l‑a hirotonit diacon pe scriitorul Ion Creangă (la 26 decembrie 1859).
Ceremonia religioasă a hirotoniei s‑a petrecut în vechea Catedrala Mitropolitană din Iași, cu hramul „Sf. Gheorghe“, ipopsifiul Melchisedec primind darul arhieriei prin punerea mâinilor a trei arhierei: Chesarie Sinadon (Răsmeriță), locțiitor de Mitropolit al Moldovei, Filaret Scriban „Stavropoleos“, profesor la Facultatea de Teologie din cadrul Universității din Iași (între anii 1860‑1863) și Isaia Vicol „Dioclias“, rector al Seminarului din Socola.
Cei trei hirotonisitori ai arhiereului Melchisedec erau foarte cunoscuți viitorului Episcop al Eparhiei Dunării de Jos. Ne vom referi la fiecare dintre aceștia, scoțând în evidență legăturile cu cel pe care l‑au hirotonisit.
Arhiereul Chesarie Sinadon (zis Răsmeriță, pentru că luase parte la Revoluția din 1821) este cel care a solicitat Patriarhului Ecumenic ekdosisul pentru hirotonirea întru arhiereu a arhimandritului Melchisedec. Legăturile celor doi s‑au întărit și înmulțit în perioada când arhiereul Chesarie a deținut locotenența tronului mitropolitan din Iași (decembrie 1860‑mai 1863). Doi ani mai târziu, arhiereul Chesarie Sinadon ia parte, alături de cei doi mitropoliți (de la Iași și de la București), cei 6 episcopi titulari, între care și Melchisedec al Dunării de Jos și alți 9 arhierei, la prima ședință a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Principatele Unite de la sfârșitul anului 1865. În anul 1872, arhiereul Chesarie Sinadon este numit arhiereu locotenet la Episcopia Dunării de Jos, întru sprijinirea Episcopului Melchisedec Ștefănescu. Nu s‑a putut stabili însă la Galați, edilii orașului de la Dunăre neputându‑i oferi o locuință adecvată, dar și datorită vârstei înaintate (avea 74 de ani).
Episcopul Melchisedec Ștefănescu l‑a prețuit și stimat pe acest ierarh, care a lucrat merituos pentru Biserica Ortodoxă din Moldova; la rândul său, arhiereul Chesarie se bizuia pe prietenia și sprijinul învățatului episcop de la Dunărea de Jos. Cunoaștem aceasta și dintr‑o scrisoare datată 1 august 1874, pe care arhiereul Chesarie i‑o adresa din Mănăstirea Agafton, Episcopului Dunării de Jos, solicitându‑i intervenția acestuia pentru a i se reda pensia, tăiată de Ministerul Cultelor, în preambulul căreia scria: „Dea‑ți Domnul înțelegere și spor întru toate; îndeplinească‑ți Domnul toate cererile inimei, învrednicindu‑te a dobândi fericirile amânduror lumelor. Acestea sunt dorințele ce totdeauna am cerut, cer și voi cere pentru sine‑ți, până când voi fi“. Apoi, cerând mijlocirea Episcopului Melchisedec pe lângă Ministerul Cultelor de a i se reda pensia întreagă, scria: „Te rog, frate, iubite în lumea de plâns! Pune‑ți toată agerimea cu care ești înzestrat, lucră pe ce cale știi, spre a fi agiutat de Minister, dându‑mi pensioara de până acum, spre a nu mă pogorâ fără vreme, cu durere, în mormânt“.
Arhiereul Filaret Scriban „Stavropoleos“ (1811‑1873), magistru în teologie al Academiei Duhovnicești din Kiev (aprilie 1842) a fost profesor și rector al Seminarului „Veniamin“ de la Mănăstirea Socola din Iași (septembrie 1842‑ianuarie 1848; 1851‑1860), precum și stareț al respectivei mănăstiri. Melchisedec a fost elevul acestui vrednic pe atunci arhimandrit stavrofor; tot rectorul Filaret l‑a numit profesor la seminarul în care studiase, apoi l‑a trimis pe tânărul ierodiacon Melchisedec la studii la Academia Duhovnicească din Kiev. Când s‑a întors în țară, cu titlul de magistru în teologie, îl reașază în postul de profesor la seminarul socolean (1851‑1856). Arhimandritul mitrofor Filaret a fost hirotonit arhiereu în ianuarie 1852.
Din mai 1865, când s‑a votat Legea pentru numirea episcopilor de către Domn, arhiereul Filaret „Stavropoleos“ s‑a situat de partea celor care au protestat, în cadrul „luptei pentru canonicitate“, considerând că numirea ierarhilor români încălca prescripțiile canoanelor vechi. Pentru aceasta, relațiile dintre cei doi s‑au răcit. Corespondența dintre arhiereul Filaret Stavropoleos și Episcopul Melchisedec, publicată în urmă cu 63 de ani, arată opiniile acestora, din care, în final, a biruit argumentarea și poziția Episcopului Melchisedec.
Arhiereul Isaia Vicol „Dioclias“ (1821‑1878) a fost coleg de cancelarie cu viitorul episcop Melchisedec la Seminarul „Veniamin“ de la Mănăstirea Socola, între anii 1851‑1856. A fost hirotonit arhiereu la 3 februarie 1862, cu titlul de „Dioclias“.
La solemnitatea instalării Episcopului Melchisedec, în ziua de 6 ianuarie, ca locțiitor al Episcopiei Dunării de Jos, în Catedrala „Soborul“ din Ismail a fost prezent și Arhiereul Isaia Dioclias, delegat al arhiereului Calinic Miclescu, locțiitor al Mitropoliei Moldovei.
Când arhiereului Isaia Dioclias i s‑a dat delegația de a sfinți biserica Schitului românesc Prodromu, din Sf. Munte Athos, sfințire oficiată la 21 mai 1866, a fost însoțit și de arhimandritul Ieronim Ștefănescu, fratele Episcopului Melchisedec.
A condus ca locțiitor Episcopia Romanului (1868‑1873), apoi ca arhiereu titular (25 ianuarie 1873‑20 iunie 1878). Acestuia i‑a urmat în tronul episcopal de la Roman (din februarie 1879), Episcopul Dunării de Jos, Melchisedec Ștefănescu, membru al Academiei Române, cel mai învățat episcop al Bisericii Ortodoxe Române din secolul al XIX‑lea care, din 16 mai 1892, își doarme somnul de veci în vecinătatea Catedralei romașcane, după o slujire ca arhiereu vreme de 30 de ani.
Pr. Eugen Drăgoi