În pacea, în lumina și în liniștea sufletului, s‑a mutat la viața de Dincolo, cea cerească, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
După oficierea Dumnezeieștii Liturghii pascale din odăjdiile sacerdotale, printr‑o tainică chemare, a primit Crucea, nemilosul virus distrugător doar al trupului din pământ.
A trecut direct de la Sfântul Altar, pe „altarul“ jertfei de sine și al luptei eroice duse împreună cu bunii medici, asistenți și îngrijitori ai Spitalului „Matei Balș“ din Capitală.
Permanent l‑au susținut cu rugăciunea, dar și cu grija părintească, Preafericitul Părinte Patriarh, Eparhia sa, ierarhii Sfintei noastre Biserici și mulți credincioși. Am putea afirma că toți, în Biserică, l‑am susținut pe „brațele“ iubirii, în rugăciune și‑n dorință curată de însănătoșire.
Voia Domnului a fost ușurarea bunului păstor sufletesc de suferințele greu de purtat, mai ales la o vârstă atât de frumoasă!
Tainele Domnului pot fi descifrate doar duhovnicește, spre a le împărtăși nouă, tuturor celor înfricoșați de provocarea la adresa sănătății noastre trupești în Pandemie.
Spre a ne apăra și mai mult, spre a lupta cu credință, cu atenție și cu prudență, în respect față de toate instrucțiunile sanitare, a fost chemat la lupta cu virusul cel mai pregătit sufletește, evlaviosul, harnicul, misionarul și patriotul luminat, Înaltpreasfințitul Pimen.
Odrăslit în binecuvântatul plai buzoian, nu departe de oaza isihastă a Sfinților Vasile și Paisie de la Poiana Mărului, crescut într‑o familie evlavioasă, școlit la „academia“ sfintelor nevoințe în Lavra Mănăstirii Neamț, călit în ograda „Ierusalimului mănăstirilor“ – Putna Sfântului Ștefan cel Mare, vreme de trei decenii a păstorit, cu mult entuziasm și vrednicie, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Ierarh de tradiție echilibrată, al doilea vlădică din partea Buzăului în glia moldavă, după mitropolitul Irineu Mihălcescu, a reușit să iubească atât de mult tezaurul nemuritor al Bucovinei, „sufletul bucovinean“, râul, ramul și frumusețea artistică și teologică a picturilor „care‑ți taie respirația“, împământenindu‑se după cum a afirmat: „Sunt copilul răsfățaț al Bucovinei!“. Așa simțea și astfel trăia!
Toate trăsăturile sale sufletești, lucrarea, cultura și spiritul de luptă pentru binele Bisericii și al Neamului, râvna pentru Sfânta Liturghie și continuarea acesteia în filantropia exemplar organizată pentru copii și vârstnici în Arhiepiscopie, l‑au așezat acum pe „jilțul“ spiritual din inimile păstoriților și al nostru drept „Părintele duhovnicesc al Bucovinei“.
„Dulcea Bucovină“ participă cu aceeași tăcută rugăciune în Pandemie și își însoțește, sufletește, Păstorul, la oarecare distanță trupească, către „casa“ pregătită din viață, mormântul, iar de aici în drumul spre Înviere!
Ierarhul, cinul monahal, preoțimea și credincioșii de la Dunărea de Jos lasă discret ofranda unei lacrimi peste țărâna reavănă în care se coboară acum trupul Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, cu încredințarea deschiderii „brațelor părintești“ ale Domnului Învierii și al Vieții Veșnice pentru fericita sa odihnă în ceata celor ce‑n viață „Crucea ca jugul au luat și Domnului au urmat cu credință“.
Veșnică să‑i fie pomenirea din neam în neam!
Hristos a înviat!
† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos