Alegerea noului Episcop‑Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

Noul Episcop‑vicar ales al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Arhimandritul Benedict Vesa, s‑a născut la 13 februarie 1984 în orașul Abrud, județul Alba, ca al doilea copil al preotului Ioan Vesa şi al prezbiterei Elena‑Mărioara. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Mitropolit Simeon Ștefan“ din Alba Iulia în perioada 1999‑2004. După terminarea studiilor seminariale a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, absolvind cursurile de licenţă (2004‑2008) şi un program de master (2008‑2010).

În perioada 2009‑2011 a urmat al doilea program de master, la Institutul Ecumenic de la Bossey, Elveția, perioadă de studiu finalizată cu o disertație dedicată spiritualității ortodoxe și rolului său în dialogul ecumenic, sub coordonarea părintelui prof. dr. Ioan Sauca.

În 2013 a obţinut titlul de doctor în teologie cu calificativul „summa cum laude“, la Universitatea „Babeş‑Bolyai“ din Cluj‑Napoca, cu o lucrare despre mistica Sfântului Isaac Sirul. În anul 2016 a obţinut titlul de doctor în studii istorice şi istorico‑religioase la Universitatea din Padova.

În anul 2012 a fost numit secretar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. În anul 2014 a devenit și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj‑Napoca, la Catedra de spiritualitate. La 17 ianuarie 2015 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Nicula, județul Cluj. La 24 ianuarie a fost hirotonit ierodiacon, iar la 30 ianuarie ieromonah. La 1 ianuarie 2016 a fost ridicat la rangul de protosinghel, iar la 25 decembrie 2017 a fost hirotesit arhimandrit.

Este autorul a cinci volume dedicate spiritualității siriace și a două mici volume de eseuri dedicate personalităților duhovnicești contemporane.

Întru mulți și rodnici ani de arhierie!

Preluare de pe www.basilica.ro