Programe social-filantropice desfăşurate cu ocazia Sărbătorilor Sf. Ap. Andrei

IMG_5933
Program filantropic la Spitalul de Urgenţă ,,Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi

,,Ajutorul sfinţilor pentru vindecarea bolnavilor”

Miercuri, 24 noiembrie 2010, în cadrul manifestărilor artistice şi cultural-religioase, dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul oraşului şi a întregului neam românesc, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Spitalului de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”, din Galaţi s-a organizat un program liturgic şi catehetic pentru cadrele medicale şi bolnavii spitalului.

Evenimentul a debutat cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, la care au participat pc. pr. Ionel Rotaru, consilier eparhial pe probleme sociale şi pastoral-misionare, delegatul chiriarhului Dunării de Jos, preoţi slujitori ai capelelor sapitalelor şi penitenciarului din Galaţi, precum şi cadrele medicale din cadrul acestui aşezământ, ca şi mulţi bolnavi.
Pe parcursul desfăşurării evenimentului au fost aduse spre închinare moaştelor Sfântului Apostol Andrei şi Sfântului Nectarie Taumaturgul, atât pentru cei bolnavi, cât şi pentru cadrele medicale.

După săvârşirea sfintei slujbe, preoţii prezenţi au mers cu icoana Sfântului Nectarie şi cu sfintele moaşte la saloanele bolnavilor, pentru a-i vizita şi a le aduce alinarea suferinţelor sufleteşti şi trupeşti, împărţind tuturor iconiţe cu Naşterea Domnului şi cărţi de rugăciune pentru bolnavi.

Cu acest prilej, slujitorii sfintelor Altare au îndemnat cadrele medicale la cât mai multă răbdare şi disponibilitate în a sluji pe aproapele nostru, aflat în suferinţă.

,,Ajută-ţi aproapele!”

Un alt program social-filantropic prin care s-a dorit a se aduce un strop de speranţă şi întărire duhovnicească pentru cei aflaţi în suferinţă a fost „Ajută-ţi aproapele!”. Acest program, derulat în cadrul Sărbătorilor Sfântului Apostol Andrei, a avut drept obiectiv sprijinirea familiilor cu venituri reduse din fiecare parohie (între 15-20 familii/parohie). Astfel, în cadrul acestui program filantropic, preoţii slujitori, împreună cu membrii consiliilor şi ai comitetelor parohiale, au efectuat vizite misionare la azilurile de bătrâni, în instituţiile de protecţie a copilului şi în alte centre de asistenţă socială din oraş pentru săvârşirea de slujbe de sănătate şi oferirea de pachete cu alimente.

Beneficiarii ajutoarelor acestui program sunt 737 familii aflate în risc social, valoarea pachetelor ridicându-se la suma totală de 32.601 lei.

,,Speranţe pentru vârsta a treia”

La sărbătoarea Sfântului Stelian al Paflagoniei, ocrotitorul copiilor (26 noiembrie 2010), Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale-,,Speranţe pentru vârsta a III-a” din municipiul Galaţi a sărbătorit un an de activitate. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a binecuvântat acest aşezământ prin stropirea cu agheasmă şi ungerea cu untdelemn sfinţit.

Programul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Chiriarhul Dunării de Jos a subliniat faptul că „aici programele privind vârsta a III-a şi programele de consiliere a familiilor, devin două braţe întinse de către Domnul, tinerilor şi bătrânilor, copiilor şi vârstnicilor”. Toţi cei prezenţi au fost invitaţi la ceas de Vecernie, la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din municipiu, unde a avut loc un spectacol religios artistic de binefacere, susţinut de persoane hipoacuzice, în limbajul mimico-gestual.

Un aşezământ necesar

Centrul a luat fiinţă odată cu punerea pietrei de temelie a bisericii parohiei, în anul 1993, dezvoltându-se, cu binecuvântarea ierarhului Dunării de Jos şi sub directa supraveghere a părintelui Carp Costică, concomitent cu zidirea sfântului locaş astăzi bine coordonat de pc pr. Florin Chiosa.

Acest aşezământ social-filantropic cu hramurile „Sfântul Stelian şi Sfântul Nectarie Taumaturgul”, îngrijeşte 50 de bătrâni, rămaşi singuri în ţară şi care întâmpină dificultăţi de ordin material şi nu numai. Dintre aceştia, 30 domiciliază la centru şi 20 sunt asistaţi la domiciliu. Toţi cei asistaţi se află sub incidenţa riscului de marginalizare socială, izolaţi în singurătate, fără posibilitatea de a comunica cu altcineva.

Centrul funcţionează ca parte integrantă a Parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt şi Sfântul Stelian”, iar dintre activităţile specifice desfăşurate aici menţionăm: servicii sociale, consiliere psihologică de grup şi individuală, de servicii medicale de primă urgenţă, spovedanie şi împărtăşire periodică, în duminici şi sărbători. Roadele muncii desfăşurate aici se văd pe chipurile luminoase ale bătrânilor asistaţi şi ale celor vizitaţi la domiciliu, bucuroşi de faptul că nu au fost uitaţi şi cineva încă le deschide uşa.

Diac. Marian Pătraşcu