„Marşul pentru viaţă“ ‑ 2019

Participanți la Marșul pentru viață – ediția 2019

Sub egida „Unic din pri­­ma secundă“, Mar­şul pentru viaţă s‑a desfăşurat şi anul acesta în peste 500 de localităţi ale României, reuşind şi la Galaţi, cu binecuvântarea arhierească a Înalt­preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, şi cu sprijinul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, să reunească o serie de asociaţii organizatoare, printre care: Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie din Galaţi, Platforma civică ÎMPREUNĂ, Pro Vita Galaţi, Asociaţia Ortodoxia Tinerilor, Asociaţia Familie şi Dăruire.

Astfel că, în 23 martie 2019, ora 13.30, în preajma sărbătorii „Buna Vestire“, „înarmaţi“ cu pancarde, bannere şi fluturaşi pro viaţă, câteva sute de gălăţeni am pornit într‑un marş al vieţii, pe traseul biserica „Sfântul Mina“, din str. Siderurgiştilor până la biserica „Pogorârea Sfântului Duh“, de lângă Orăşelul Copiilor, situat în Țiglina 1.

Toţi cei prezenţi au avut marea bucurie, ca  Înaltpreasfinţitul Părinte Casian să‑i întâmpine la biserica „Sfântul Mina“, înainte de plecare pe traseul stabilit, pentru a le acorda arhiereasca binecuvântare şi a le adresa un însufleţitor cuvânt de încurajare.

În alocuţiunea susţinută, Părintele Arhiereu a menţionat că participanţii la acest eveniment reprezintă „obrazul curat al societăţii“, în susţinere mulţumind celor prezenţi pentru mărturisirea de credinţă dovedită odată cu prezenţa la acest eveniment.

Marşul pentru viaţă ne arată că, dacă până în prezent mass‑media nu a pus în dezbatere problematica avortului, iată că acum putem spune că dezbaterea se poate face dinspre societate spre mass‑media. Și ne arată că românii au început să conştientizeze ce înseamnă cu adevărat avortul. Iar avortul înseamnă moarte.

Marșul pentru viață la Tecuci

Cu alte cuvinte, crudul adevăr, care „doare“, a început să fie spus în gura mare.  Avortul afectează întreaga familie, întreaga comunitate, ne afectează pe toţi. Toată societatea noastră este afectată de avort, pentru că ‑ din punct de vedere medical ‑ copilul este fiinţă umană din momentul concepţiei. Prin acest eveniment pro viaţă dorim să transmitem un mesaj către femeile care se întreabă dacă să dea viaţă unui prunc sau nu, că nu sunt singure, că oamenii din jur sunt alături de ele, copilul lor nenăscut e foarte important pentru noi toţi şi jertfa mamei este foarte importantă pentru societate, fiind o mărturisire în dreapta credinţă ortodoxă.

Mass‑media şi instituţiile de învăţământ au rolul special de a organiza interviuri, reportaje, conferinţe şi dezbateri media asupra apărării vieţii şi asupra conştientizării faptului că fără urmaşi românii vor dispărea ca naţiune, încetul cu încetul.

Marșul pentru viață la Brăila

Participanţii la marş, speră ca politicienii să‑şi urmeze vocaţia de creştini şi, prin legislaţia pe care o adoptă, să determine şi să încurajeze tinerii să‑şi întemeieze familii sănătoase şi prospere,  care să le asigure siguranţa unui nivel de trai decent, atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere al educaţiei. Ceea ce se întrevede la nivelul sistemului de învăţământ, nu este deloc încurajator, acesta promovând, de multe ori, ideologii străine de tradiţia şi morala poporului român.

De asemenea, mass‑media este chemată să promoveze, prin dezbaterile pe care le va iniţia, importanţa adopţiei unui copil abandonat de familia naturală. Este important pentru cetăţeni ca să fie îndemnaţi să viziteze centrele de plasament, care cu siguranţă îi va determina  măcar pe o parte dintre ei, să aducă în sânul familiei lor cu copilaş abandonat, care n‑ar avea şansa  să se dezvolte normal, dacă n‑ar fi adoptat de o familie formată dintr‑o mamă şi dintr‑un tată.

În concluzie, marşul pentru viaţă este despre iubire, iertare, viaţă, speranţă, sfinţenie şi mărturisire!

Paula Molnar