Proiectul eparhial „Prietenie, unitate, credinţă“

„Prietenie, unitate, credinţă“ a fost unul dintre proiectele eparhiale care s‑a desfăşurat în majoritatea parohiilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Tinerii din parohia Pechea III

Ideea de bază a fost aceea de a antrena copiii să socializeze, să dialogheze şi să comunice între ei prin intermediul unor jocuri, în fruncţie de vârsta şi de înzestrarea fiecăruia dintre ei. Unele proiecte sunt remarcabile, şi, practic, au „îmbrăcat“ joaca în adevărate  preocupări extraşcolare. În această idee, ilustrăm activităţile din cadrul amintitului proiect, cu câteva exemple:

Atelier de pictură bizantină pe lângă Mănăstirea Cârlomăneşti

La Mănăstirea „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Cârlomăneşti, comuna Cerţeşti, judeţul Galaţi, în cadrul şcolii de vară s‑a desfăşurat o frumoasă şi ziditoare activitate cu copiii din mai multe aşezări ale Protoieriei Tecuci din: Cărăpceşti, Brătuleşti, Buceşti, Iveşti I, Lieşti, membri ai cercurilor parohiale de pictură. La activităţile taberei de la Mănăstirea Cârlomăneşti, au ajuns cei mai buni iconari şi iubitori de pictură bizantină şi desen. În vara care tocmai s‑a încheiat, micii iconari ‑ inspiraţi de harul lui Dumnezeu şi de frumuseţa locului ‑ au aprofundat lecţiile despre realizarea icoanei bizantine.

Potrivit rânduielii, copiii au participat la Sfânta Liturghie, la alte activităţi educativ‑formative, mai ales, au învăţat lecţia iubirii de aproapele.

Pr. Gheorghe Joghiu

Imnul Naţional, o lecţie de suflet

Atelier de pictură la parohia Buceşti

În 29 iulie 2018, în parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Slivna, de Ziua Imnului Naţional al României, a fost un motiv nimerit pentru a participa la manifestările dedicate Anului Centenar al Românilor.  După ce am participat la Sfânta Liturghie, copiii împreună cu toţi credincioşii prezenţi la biserică au intonat Imnul Naţional, înălţând astfel o frumoasă rugăciune spusă din inimi curate.

Pornind de la această sărbătoare identitară, am desenat împreună un drapel în curtea Bisericii noastre, mărturie a celor trei mari virtuţi creştine: credinţa, nădejdea şi dragostea, care, de două milenii, au contribuit la comuniunea neamului românesc şi la închegarea acestuia sub o singură credinţă, o singură limbă şi, mai apoi, o singură ţară creştină. Copiii au fost grupaţi în trei echipe şi fiecare echipă a avut de realizat câte o culoare din cele trei ale Tricolorului nostru românesc: roşu galben şi albastru.

În contextul manifestării, am prezentat importanţa fiecăreia dintre cele trei virtuţi şi rolul lor în unirea Principatelor Române, concretizată la 1 Decembrie 1918. Apoi, împreună cu cei 25 de tineri participanţi, ne‑am antrenat la mai multe jocuri educative.

La agapa frăţească ne‑am îndulcit cu câte o felie de cozonac, o prăjitură şi un pahar de suc, oferite de către credincioşii parohiei, după care am continuat jocurile cu zâmbete largi şi inimi veşnic în mişcare.

De asemenea, pe parcursul verii, copiii din cadrul Programului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ au participat la activităţile specifice, în acest scop fiind alocat un buget, modest, de 120 de lei.

Preot Mihail Bichir, parohia Slivna

Parteneriat româno‑belgian, la Țepu

Activități recreative cu tinerii din parohia Bărăganu

În perioada vacanţei de vară, în multe parohii din protoieria Nicoreşti s‑au desfăşurat activităţi cu tinerii şi copii. Astfel, între 25‑28 iunie 2018, douăzeci de tineri din Buciumeni, Nicoreşti, Poiana, Fântâni, Coasta Lupei, Tecucel, coordonaţi de pc preot Mircea Pilaf, au  vizitat mănăstirile din nordul Moldovei. Excursia a fost sponsorizată de Parohia Fântâni, Protoieria Nicoreşti, cu sprijinul Școlii Generale „Gabriel Drăgan“ din Nicoreşti.

La Țepu, în perioada 12‑24 iulie 2018, au fost prezenţi 20 de tineri din Belgia care au desfăşurat împreună cu tinerii din Țepu mai multe activităţi: igienizarea Școlii „Tudor Pamfile“ din Țepu, văruirea casei parohiale din Țepu, vizită la Complexul Muzeal „Banu“ din Nicoreşti etc.

Activităţile desfăşurate în această perioadă de către tinerii belgieni cu tinerii şi oamenii din comună au fost un bun schimb de experienţă privind educaţia tinerilor, implicarea lor în treburile comunităţii, având ca punct de sprijin voluntariatul.

În fiecare săptămână, tineri voluntari din zona Nicoreşti au desfăşurat activităţi sociale şi au împărţit hrană caldă la bătrânii singuri şi bolnavi din zonă, cu susţinerea financiară a unor binefăcători şi a parohiilor din zonă. Pe 20 august 2018, zece copii cu situaţie socială delicată au primit din partea unor binefăcători din zona Nicoreşti haine şi încălţăminte în valoare de 1200 lei, prin implicarea părintelui Mircea Pilaf de la Parohia Fântâni.

În vizită la Mănăstirea Cârlomănești

Un alt proiect educativ a fost cel de curăţare a albiei pârâului Tecucel, la care au participat 15 copii din zona Nicoreşti.

De asemenea, la începutul anului şcolar, în Protoieria Nicoreşti au fost împărţite rechizite şcolare unui număr de 292 elevi cu o valoare de 15.240 lei.

Pr. Mihai Roşu

 „Curtea cu bucuriile copilăriei“

În cadrul activităţilor cu tinerii şi copiii, pe care le desfăşurăm la Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (Pechea II), pe durata vacanţei de vară am încercat să redescoperim bucuria şi înţelepciunea jocului, prin copii şi de la copii.

Programul Curtea cu bucurile copilăriei s‑a desfăşurat pe parcursul vacanţei de vară, la biserica parohială, în fiecare sâmbătă, între orele 15.00 şi 18.00 şi s‑a concentrat pe descoperirea, prin joc, a  calităţilor pe care fiecare copil sau tânăr le are. De un real ajutor, în organizarea şi susţinerea activităţilor desfăşurate a fost implicarea tinerilor pregătiţi în cadrul Taberei de Vară de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ din Tudor Vladimirescu. Aceştia şi‑au însuşit cu responsabilitate şi bucurie rolul de animatori pentru grupurile de copii şi tineri, iar jocurile şi activităţile propuse s‑au dovedit atractive, numărul participanţilor variind între 40 şi 50 de elevi. Joaca s‑a împletit cu lectura, cu activităţile artistice, precum pictura şi teatrul sau cele meşteşugăreşti.

Astfel, curtea bisericii a devenit Curtea cu bucurii!

Pr. paroh Bogdan‑Laurenţiu Istrate, Parohia Pechea II

Proiectul „Ce mică e vacanta mare!“, în parohia „Sfântul Antonie cel Mare“

La Parohia „Sfântul Antonie cel Mare din Brăila, sub îndrumarea preoţilor Mircea Ciubotaru şi Cristian Gagu s‑a desfăşurat proiectul „Ce mică e vacanţa mare!“, cu ajutorul tinerilor pregătiţi special în cadrul Proiectului de formare de la Aşezământul „Sfântul Pantelimon“ din Lacu Sărat, sub îndrumarea părintelui Sică Banică.
Din 13 iulie 2018, în fiecare vineri de la ora 17.00, copii cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani au participat la slujba Vecerniei, urmată de activităţi cultural‑educative, inima întâlnirilor fiind tinerii‑formatori,  pregătiţi, în acest scop, la nivelul Centrului Eparhial.

Activități recreative în parohia „Sf. Antonie cel Mare“ ‑ Brăila

Proiectul s‑a încheiat în 31 august, când toţi participanţii au primit mici daruri, personalizate cu numele proiectului şi al parohiei. Nu au lipsit dulciurile şi alte bunătăţi care au avut darul să le îndulcească şi să le bucure vacanţa. Ce doresc să  evidenţiez este faptul că într‑una din zile, cu puţin timp înainte de ora începerii proiectului, am săvârşit o slujbă de sfinţire a unor locuinţe. Pe drumul de întoarcere spre biserică, un grup de copii discuta despre „monotonia petrecerii vacanţei şi a timpului liber, pe telefoanele mobile“. I‑am întrerupt şi le‑am prezentat faptul că în timp ce ei se plâng de plictiseală, alţi colegi de‑ai lor se joacă de minune în curtea bisericii. Bineînţeles că i‑am invitat să participe. Au scos toţi telefoanele şi i‑au sunat pe părinţi să le ceară voie şi nu mică mi‑a fost mirarea să văd că tot grupul a mers cu mine la biserică.

A fost un proiect frumos, iar micii beneficiari s‑au declarat în­cântaţi de activităţile organizate.

         Pr. Mircea Ciubotaru