Biserica din localitatea Şiviţa a primit ia de har a târnosirii

Duminică, 10 octombrie a.c., Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Şiviţa, judeţul Galaţi.

Image2_renamed_5240
Aspect din slujba de sfinţire

Istoria sfântului lăcaş

Lăcaşul datează din anul 1881, pictat parţial în ulei. Icoanele de pe catapeteasmă datează din anii 1884-1889, donate de credincioşii parohiei Şiviţa la sfârşitul secolului al XIX-lea, realizate prin comandă specială de zugravul N. Nicolescu din Brăila. În anul 1927 are loc renovarea şi pictarea parţială a bisericii de către C. Toia. În acelaşi an a fost aşezată şi lespedea de marmură de pe Sfânta Masă, care se păstrează până în prezent. Întreaga lucrare s-a încheiat în anul 1977, preot paroh fiind Constantin Cazacu. Pictura a fost finalizată în tehnica fresco de Constantin Caraman din Galaţi. Arhiepiscopul de vie memorie Antim al Tomisului şi Dunării de Jos a sfinţit biserica în acelaşi an 1977.

Dipticele vechi amintesc de păstori în această biserică încă din anul 1833, printre primii slujitori fiind pr. Grigorie Nadă (1833-1860) şi pr. Ion Nadă (1860-1865).

Binecuvântarea centrului social-misionar al parohiei

După ample lucrări de reparaţii şi înfrumuseţare, bisericii din Şiviţa i-a sosit iarăşi timpul de a primi ia cea de har a târnosirii. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos.

După oficierea slujbei de târnosire, programul liturgic a continuat cu săvârşirea Sfintei Liturghii sub protia chiriarhului Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la care au participat autorităţi locale şi numeroşi credincioşi din localitate şi din împrejurimi.

Image4_renamed_29211
Bucurie duhovnicească la Şiviţa

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a sfinţit şi capela cimiterială cu hramul „Sfântul Lazăr” şi a binecuvântat cimitirul nou. De asemenea, a fost inaugurat noul centru social-filantropic cu hramul „Sfântul Dimitrie”, în care se vor desfăşura activităţile filantropice şi misionare ale parohiei. Aşezământul va avea o bibliotecă şi o sală de lectură pentru copiii şi tinerii parohiei, dar şi pentru ceilalţi credincioşi pasionaţi de lectura religioasă şi laică.

Acest aşezământ social-filantropic, cultural şi misionar „arată credinţa, cinstea şi dragostea credincioşilor din Şiviţa”, a arătat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian. Pentru rîvna de care au dat dovadă pe parcursul timpului, celor mai activi membri ai parohiei, care s-au implicat în dotarea şi înfrumuseţarea sfântului locaş, au fost oferite 40 de diplome de vrednicie, intitulate sugestiv „Diploma Crezul Ortodox”.

Tot cu acest prilej, pc. pr. paroh Dumitru Palade i s-a oferit rangul bisericesc de iconom stavrofor. La final, copiii şi tinerii parohiei au primit mici daruri de suflet – iconiţe cu Maica Domnului şi cărţi de rugăciune. Şiviţa şi locuitorii ei au trăit o altă zi istorică, demnă de credinţa înaintaşilor şi de truda celor de astăzi, înnobilată de această biserică înnoită

Diac. Marian Pătraşcu