Cu 27 de ani în urmă, în ziua de 12 februarie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la cererea Arhiepiscopului, de vie memorie, dr. Antim Nica, aflat atunci în neputinţă trupească, alegea în treapta de Arhiereu-vicar, la Dunărea de Jos, pe tânărul Arhimandrit dr. Casian Crăciun. La puţine zile de la alegerea Sa ca Episcop, a urmat hirotonia, care s‑a săvârşit în 18 februarie. Această dată a devenit una de referinţă pentru cei aproximativ un milion de credincioşi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei noastre. Astfel, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian devenea al X‑lea ierarh la Dunărea de Jos, în şirul arhipăstorilor care au onorat, în mod strălucit, această istorică eparhie de la „Poarta Porţilor creştinătăţii“.
În vara anului 1994, după trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Antim Nica, Înaltpreasfinţia Sa Casian a devenit titular în tronul ierarhilor Dunării de Jos, iar la 27 septembrie 2009, ca o recunoaştere a lucrării sale jertfelnice, Sfântul Sinod, la propunerea Preafericitului Patriarh Daniel, l-a ridicat la slujirea de Arhiepiscop, Eparhia noastră devenind Arhiepiscopie. Evenimentele au marcat noi pagini în istoria Eparhiei noastre, de la primul moment evocat şi până astăzi adunându‑se în buchetul anilor de păstorire mai bine de un sfert de veac. Istoria vieţii omeneşti şi istoria Bisericii ne arată că există o legătură strânsă între acestea. Nimic nu este la întâmplare sau după voia oamenilor, ci totul este Pronie dumnezeiască, fiindcă am constatat că viaţa oamenilor Bisericii se împleteşte şi se identifică cu ea. Ierarhul nu‑şi mai aparţine sieşi, ci Bisericii, pentru că […] „episcopul este în Biserică şi Biserica în episcop“ […], spune Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian al Cartaginei.
În persoana noului Arhipăstor s‑a dovedit adevărul acesta, căci chemarea, la slujirea arhierească a Înaltpreasfinţiei Sale, a fost voia şi purtarea de grijă ale lui Dumnezeu, Care a dorit să‑l dea Bisericii noastre la vremuri noi, de prefacere, de schimbări profunde, atât din punct de vedere social‑politic, cât şi bisericesc. Sfântul Apostol Pavel ne încredinţează că „Nimeni nu‑şi ia singur cinstea aceasta, decât cel chemat de Dumnezeu, după cum şi Aaron“ (Evrei V, 4). Dumnezeu Îşi pregăteşte, în mod tainic, pe slujitorii care să fie puşi în fruntea Bisericii şi a eparhiilor, la momentul potrivit, pentru a da strălucire şi vigoare acestora. Privind retrospectiv la această perioadă, putem afirma cu certitudine, că Mântuitorul Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veşnic, prin noul ales ‑ de la Dunărea de Jos ‑ a valorificat şi folosit în el comoara de însuşiri şi posibilităţi mari, unice, naturale şi dobândite, sufleteşti, intelectuale, religioase şi, morale, o inteligenţă sclipitoare şi simţ practic sigur. Anii pe care i‑am parcurs împreună de la acest epocal eveniment, în viaţa unei eparhii nu înseamnă, desigur, prea mult, ci pot marca doar o perioadă, dar pentru Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, astăzi, înseamnă jumătate de viaţă personală slujită cu dăruire, competenţă şi jertfelnicie lui Dumnezeu şi Bisericii Sale. Nu este uşor, la un asemenea popas aniversar, să faci un bilanţ al celor 27 de ani, de binecuvântată şi rodnică slujire apostolică sau să vorbeşti despre personalitatea Înaltpreasfinţitului Arhipăstor, acest om cu inimă mare, întreprinzător şi cu o minte genială, întrucât nu ne permite nici timpul, nici spaţiul şi acest lucru ar trebui să‑l facă doar un arhiereu şi nu un umil preot. Viaţa unui om nu se măsoară cu numărul anilor, ci cu faptele bune şi evenimentele de referinţă din viaţa comunităţii. Este datoria cronicarilor să consemneze în sute şi chiar mii de pagini toate acestea.
Voi încerca să conturez şi să subliniez personalitatea Înaltpreasfinţitului prin câteva trăsături definitorii şi aspecte ale pastoraţiei realizate. Parcă luându‑şi ca modele pe înaintaşii arhipăstori ai Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian şi‑a impropriat în formarea sa polivalentă, calităţile şi orizonturile culturale ale tuturor acestora.
Pe linia înaintaşilor săi, care, toţi au strălucit prin vocaţie, pregătire teologică temeinică şi multiculturală realizate atât în ţară cât şi în străinătate, Ierarhul Dunării de Jos, încă din anii de studii seminariale şi universitare a arătat vocaţie şi propensiune către studiul culturii teologice şi duhovniceşti, care s‑au finalizat prin studii de doctorat la Strasbourg. Vine, deci, la slujirea Eparhiei Dunării de Jos, după o tenace şi riguroasă pregătire teologică şi multiculturală, dobândite prin muncă şi eforturi, în studiile realizate în ţară şi în străinătate (Franţa), cu nimic mai prejos decât ale înaintaşilor săi care s‑au remarcat sub acest aspect (Melchisedec Ştefănescu, Iosif Gheorghian, Partenie Clinceni, Pimen Georgescu, Iacob Antonovici, Cosma Petrovici şi Antim Nica). Aşa cum aceşti ierarhi ai Dunării de Jos şi‑au valorificat, în timpul lor, pregătirea lor teologică prin activităţi didactice şi studii pedagogice, şi Înaltpreasfiţitul Arhiepiscop Casian s‑a dedicat carierei didactice, la Seminarul Teologic din Buzău şi ca asistent universitar, la cele două Institute teologice ‑ Sibiu şi Bucureşti, în prezent fiind cadru didactic universitar la Universitatea „Dunărea de Jos“ ‑ Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie. Studiile şi cărţile elaborate şi tipărite dau mărturie despre creativitatea teologică şi universul cultural ale Înaltpreasfinţiei Sale.
Precum au excelat înaintaşii în experienţă administrativă, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a lucrat în cadrul Administraţiei Patriarhale ca inspector pentru învăţământul teologic preuniversitar, precum şi printr‑o ucenicie în administraţia de Cancelarie Eparhială, alături de experimentaţi şi competenţi ierarhi, precum Mitropolitul dr. Antonie Plămădeală sau Arhiepiscopul dr. Antim Nica.
De vocaţie şi formaţie monahală, Înaltpreasfinţiei Sale nu i‑au lipsit grija şi preocuparea pentru dezvoltarea vieţii monahale în eparhie. Constatând că viaţa mănăstirească (după noua organizare administrativ‑bisericească) lipsea, cu simţul realităţilor şi al înţelegerii juste a oamenilor, al situaţiilor şi al lucrurilor, dar cu multă perseverenţă, a reuşit ca în Arhiepiscopia Dunării de Jos, după 1990, să întemeieze şi să reactiveze treisprezece mănăstiri şi un schit. După modelul aceleiaşi preocupări a înaintaşilor săi de a înfiinţa şcoli teologice (Seminarul din Ismail, Seminarul de la Galaţi) pentru pregătirea personalului clerical, Înaltpreasfinţitul, chiar de la începutul activităţii pastorale s‑a străduit şi a reuşit să reînfiinţeze Seminarul Teologic „Sfântul Andrei“ din Galaţi, Şcolile de cântăreţi de la Galaţi, Brăila şi Tecuci şi Şcoala postliceală teologico‑sanitară Brăila. Pentru instrucţia şi educaţia religioasă a elevilor din şcoli, preocuparea constantă a Chiriarhului nostru a fost aceea de a asigura cadre didactice calificate în fiecare şcoală şi a dezvolta programe educaţionale prin antrenarea parohiei şi a familiei. La nivel de Eparhie s‑au organizat tabere şi întâlniri cu tinerii, concursuri şcolare, pelerinaje, simpozioane, congrese, conferinţe, colocvii şi universităţi de vară.
Văzând insuficienţa numărului locaşurilor de închinare în eparhie, după anul 1989, şi din motive strategic‑misionare stringente, s‑au înfiinţat peste 303 parohii şi s‑au construit peste 130 de noi biserici ce răspund astăzi mulţumitor trebuinţelor spirituale ale enoriaşilor. Conferinţele misionare lunare şi semestriale ale preoţimii eparhiei, datorită bogatei experienţe şi înţelepciunii pastoral‑duhovniceşti ale Ierarhului, au devenit momente de comuniune liturgică, de coeziune şi unitate preoţească, de slujire sobornicească.
O practică frumoasă, cu impact misionar major asupra credincioşilor, a fost realizarea de pelerinaje şi aducerea, la Dunărea de Jos, a Sfintelor Moaşte şi relicve sfinte atât din străinătate, cât şi din ţară, începând cu anul 1992. De atunci, a devenit o tradiţie ca, în fiecare an, cu ocazia hramurilor marilor oraşe Galaţi, Brăila şi Tecuci, zeci de mii de închinători să se bucure, prin eforturile şi strădaniile depuse de Arhipăstorul nostru, de întâlnirea cu atâţia sfinţi şi de binecuvântarea harurilor lor, precum şi cu ierarhi de seamă din lumea ortodoxă, printre care s‑au numărat ca oaspeţi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Sancitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, cât şi fericitul întru pomenire Patriarh Teoctist. Pentru susţinerea activităţilor pastoral‑misionare a parohiilor, Ierarhul Dunării de Jos a fondat şi susţine revista Călăuză ortodoxă, volumul Biserică, Misiune, Slujire (anual) şi cărţi de rugăciune, lucrări ştiinţifice şi cărţi de spiritualitate, iar pentru asigurarea unor materiale pastorale, misionare şi omiletice, s‑a înfiinţat Tipografia eparhială „Candela cuvântului“, unde, astăzi se tipăresc toate acestea.
Înaltpreasfinţia Sa nu a neglijat nici latura social‑filantropică. Preluând moştenirea înaintaşilor săi, după eforturi şi diligenţe susţinute, a recâştigat şi reînfiinţat Aşezământul Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi, impulsionând parohiile să înfiinţeze cele 43 de instituţii social‑filantropice, între care: centre de binefacere pentru copiii abandonaţi sau care provin din familii sărace, cantine, dispensare medicale, grădiniţe, programe de asistenţă şi sprijin pentru familiile aflate în dificultate.
Purtarea de grijă faţă de patrimoniul bisericesc eparhial a fost un testament preluat de la înaintaşi, astfel că retrocedarea bunurilor aparţinătoare eparhiei s‑a încununat cu recâştigarea Palatului Episcopal, ctitoria Episcopului Partenie Clinceni şi transformarea lui într‑un muzeu, sui‑generis, în spaţiul dunărean ‑ „Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos“.
Amintind, pe scurt, toate aceste înfăptuiri ale Eparhiei sub inspirata şi vrednica păstorire a Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Casian, putem sublinia că, în toţi aceşti ani de slujire apostolică, Ierarhul Dunării de Jos nu a fost omul care să se împiedice de greutăţile, de potrivniciile şi de adversităţile ce s‑au ivit în cale. Cei 27 de ani de păstorire îi oferă posibilitatea de a‑şi evalua roadele slujirii binecuvântate de Dumnezeu, iar nouă, preoţilor şi credincioşilor, cele mai temeinice garanţii de viitor, întrucât ştim ce dorinţe mari putem nutri pentru binele Arhiepiscopiei şi al Bisericii, ştiindu‑ne păstoriţi de un astfel de ierarh. După cuvintele Sfântului Apostol Pavel se cuvine să zicem şi noi: „Un asftel de Arhiereu se cuvenea să avem noi“….
Pr. Ştefan Gheorghe, Parohia Sfântul Ierarh Spiridon‑Nou, Brăila,
membru al Consiliului Eparhial