Este dificil să vorbesti despre optimism atunci când lumea este zdruncinată de crize economice, atentate teroriste, boli, sărăcie… Această încercare ar putea părea chiar cinică pentru cei care suferă sau a căror existenţă se desfăşoară între un azi înfrigurat şi înfometat şi un mâine la fel de incert. Totuşi, împotriva unei astfel de atitudini defensive şi, de ce nu, pierzătoare, fără, însă, a opta pentru un discurs de tip motivaţional, voi încerca o scurtă pledoarie pentru optimism, luând ca sprijin gândurile pe care sfântul Nicolae Velimirovici al Ohridei le adresează în cele şapte conferinţe publicate, sub titlul ,,Omilii despre optimism şi biruinţa binelui”, la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos (Galaţi, 2015, traducere din limba greacă de pr. dr. Iulian Eni).
Optimismul face parte în mod structural din condiţia creştină – asumarea deplină şi autentică a credinţei că existenţa este guvernată de Dumnezeu în toate resorturile vieţii nu are sens fără atitudinea optimistă a celui ce crede că a-L urma pe Hristos este o aventură pozitivă, din care încercările şi obstacolele nu pot lipsi, dar trebuie întotdeauna depăşite. Mulţi dintre noi suntem obişnuiţi, sub diverse influenţe contemporane, să identificăm în spiritualitatea creştină răsăriteană un mod existenţial-religios tributar unor reflexe ritualice învechite care promovează restricţii, interdicţii, porunci şi reguli făcute, pare-se, împotriva vieţii şi libertăţii cu care vedem că mărşăluiesc triumfător ideologiile (post-)modernităţii…multe „-isme” care vând eliberarea sinelui, dobândirea de competenţe spirituale pentru accesarea absolutului, fericirii, succesului, conectării cu energiile cosmice şi multe alte fantasme pe care omul contemporan, în dorinţa de „a obţine”, le cultivă fără discernământ, le digeră în fugă şi ajunge să trăiască nevrotic, depresiv, şi, finalmente, trist.
Creştinismul, în schimb, nu vinde nimic, pentru că Hristos nu Se vinde – El Se dăruie pe Sine, fără rest, cheamă fără să anexeze, aşteaptă fără să supună sau să oblige. Deloc întâmplător, dimpotrivă, cu totul dătător de semnificaţie, este faptul că cel dintâi cuvânt pe care mesagerul Învierii îl adresează oamenilor este: „Bucuraţi-vă!”. Aceeaşi bucurie însoţeşte şi vestea Naşterii Domnului: „Nu vă temeţi! Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Căci vi S–a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în Cetatea lui David” (Luca 2, 10-11).
Diferenţa fundamentală între spiritualismele / ideologiile de tot felul şi creştinism este aceasta: cele dintâi sunt produse de supermarket, frumos ambalate, atrăgătoare, apetisante pentru nevoile omului desacralizat, dar dornic să umple golul cu experienţe facile, trecătoare şi epuizante la finalul cărora se reinstalează nimicul spiritual. În schimb, bucuria credinţei, întemeiată pe Naşterea şi Învierea lui Hristos, este inepuizabilă – nu e marfă după care te întinzi înaintea altora, cu teama că „se epuizează stocul”, nici măcar ambalată frumos nu e – Pruncul nu e de găsit la cumpărături, ci într-o iesle, adică ,,înlăuntru”, în taina sufletului. Această bucurie nu este exhibiţionistă, obscenă, spectaculoasă, ci discretă. În această bucurie înveţi să-l preţuişeti pe celălalt, să-l accepţi, să-l ajuţi, nu să-l consideri inferior – e bucuria credinţei, nădejdii şi iubirii pe care le învaţă Hristos, Cel care se goleşte pe Sine.
În temeiul modelului hristic, optimismul credinţei este unul sacrificial, întemeiat pe jertfa lui Hristos – un optimism realist în care plinătatea bucuriei îl fortifică pe omul credinţei pentru a rezista „lumii”. Cred că sfântul Nicolae Velimirovici al Ohridei construieşte în această carte o adevărată fenomenologie a optimismului – categorie care este din ce în ce mai rară în modul de viaţă creştin astăzi, dar cu atât mai necesară cu cât ea face parte structural din trăirea creştină autentică păstrată în tezaurul credinţei răsăritene.
Prof. dr. Ion Cordoneanu