Gânduri şi sfaturi pentru tinerii pelerini

În cursul anului bisericesc, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se desfăşoară mai multe pelerinaje – evenimente misionare şi duhovniceşti care pun în valoare cultul sfinţilor şi arată evlavia creştinilor. În perioada pe care o parcurgem acum, tinerii în special sunt chemaţi la Pelerinajul de Florii, prilej cu care ei încearcă să redescopere sensul apropierii de Hristos, după modelul oferit chiar de El, Care S-a făcut ,,Pelerin către oameni” prin Întrupare, activitatea Sa pământească, Pătimiri, Jertfă, Îngropare şi Înviere.

În oraşele şi satele Eparhiei, tinerii şi maturii, purtând ramuri de salcie şi cântând imne liturgice, se reunesc în ,,duhul pelerinajului” şi intră cu Domnul, în Ierusalimul unei vieţi pe care şi-o doresc mai luminoasă, mai curată, mai bună.

Acestor pelerini, sinceri căutători şi aflători de Hristos le oferim povăţuirile de mai jos:

La început, atunci când te hotărăşti să participi pentru prima oară la un pelerinaj, o faci de multe ori din curiozitate, pentru că ai auzit vorbindu‑se la radio, televizor sau în alte părţi.

După ce guşti însă din plăcerea pelerinajului, vei vedea că acesta „dă dependenţă“, ca orice rod bun. Ai vrea să mergi în fiecare an; el devine un fel de moment solemn şi marchează existenţa cotidiană. Sunt teologi care vorbesc chiar de „pelerinajul din afara pelerinajului“. Ce vor să spună prin această expresie? Timpul petrecut în aşteptare de‑a lungul anului, între două sau mai multe pelerinaje este plin de speranţă, optimism şi putere de viaţă, izvorâte tocmai din pelerinajul anterior.

Despre pelerini

Odată ajuns la locul pelerinajului, vei vedea că pelerinii creează o lume a lor aparte, lumea pelerinilor, sub grija şi îndrumarea Bisericii. Ceea ce este minunat este că acolo poţi întâlni oameni foarte diferiţi, din toate sferele sociale, de toate vârstele şi din toate regiunile ţării, oameni pe care altfel nu i‑ai fi putut vedea stând laolaltă. De ce? Pentru că mulţimea pelerinilor este de fapt o mulţime de fraţi întru credinţă, care caută adevărul împreună. Pelerinajul şterge graniţele între oameni.

În plus, trebuie să mai ştii că pelerinajul înseamnă sărbătoarea adevărată, cea a întâlnirii cu Sfintele Moaşte. La care se mai adaugă descoperirea uimitoare a sacrului şi a spaţiului sacru, certitudinea că sfinţii sunt aici, printre noi, exemple de virtute răsplătită de mulţimea în sărbătoare a credincioşilor strânşi laolaltă.

Pelerinajul de Florii la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi
Pelerinajul de Florii la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi

Înainte de a pleca în pelerinaj, încearcă să afli cât mai multe cu putinţă despre viaţa şi faptele sfântului sau sfintei pe care îl/o cinsteşti cu această ocazie: despre locurile în care a trăit, minunile săvârşite, dacă a suferit, mărturii etc. Toţi sfinţii au fapte şi sfaturi extraordinare de spus şi prin intermediul lor putem avea o mai bună cuprindere şi înţelegere a întregii istorii a creştinismului. Pentru a te documenta, încearcă să foloseşti şi altceva decât internetul. Vorbeşte cu preotul parohiei tale, mergi la bibliotecă şi caută cărţi. Nimeni nu poate înlocui lumina şi bucuria dată de cuvântul scris şi literele slovei.

După ce înţelegi ce este un pelerinaj, încearcă să le spui celor din jurul tău că este vorba de un gest extraordinar, de o voinţă veche, ancestrală a omului, de a se întâlni cu sacrul. Pelerinajul datează de la începutul creştinismului, din perioada Bisericii nedespărţite, şi va dura până la sfârşitul veacului. Pelerinajul dă putere: puterea de a‑l descoperi pe celălalt, fratele tău, faţa ascunsă a sfinţeniei, uneori nebăgată în seamă. Cel mai important poate, pelerinajul este puterea de a‑ţi rupe în mod voit din viaţa ta trecătoare, pentru a te simţi în mod voluntar mai aproape de Dumnezeu, prin intermediul sfinţilor Săi.

Ai să vezi, dragă pelerinule, şi lucruri care, la o primă vedere, te vor impresiona mai puţin plăcut. Vei vedea oameni care nu vor să stea la rând, încercând să ajungă în faţă la Sfintele Moaşte cu orice preţ, prin orice mijloace, provocând supărare sau dezordine. Vei mai vedea cerşetori, oameni tare sărmani sau chiar hoţi de buzunare. Tu trebuie însă să vezi pădurea şi nu copacii!

Sau, dacă eşti mai înţelept, încearcă să realizezi că astfel de lucruri sunt tot atâtea „încercări“ ce nu fac altceva decât să te întărească în credinţă. La urma‑urmei, sărăcia nu este un păcat, iar pelerinajul este compus din oameni care sunt oglinda lumii în care trăim. Păcat este să nu vrei să înţelegi ceea ce se întâmplă cu adevărat în jurul tău şi să te laşi înşelat de aparenţe.

Un pelerinaj este o adunare complexă, în care fiecare parti­cipant are un rol şi un cuvânt de spus, de la preoţii care sunt de veghe lângă raclă, până la jandarmii care asigură ordinea. Fii atent la toate gesturile rituale, încearcă să înţelegi cât mai bine ce se întâmplă, pentru a „gusta“ cât mai bine din bucuria pelerinajului. Trebuie să mai ştii că pelerinajul te ajută să înţelegi istoria unei ţări, a unei regiuni, a legăturilor stabilite între tradiţie şi lumea în care trăieşti.

Un sfat, tinere pelerin!

(…) Pelerinajul nu se trăieşte şi nu se poate înţelege în faţa tele­vizorului. Omul modern, îndepărtat de tradiţie, nu mai trăieşte credinţa în Biserică şi prin Biserică. Uneori are tendinţa de a con­suma surogate şi întăritori. Mass‑media caută şi ea, în felul său, emoţia şi tăria credinţei ascunse în pelerinaj. Numai că se opreşte în multe cazuri la superficial şi senzaţional. Nu lua, aşadar, mass‑media şi internetul drept referinţă pentru înţelegerea pelerinajelor tale!

Te‑ai întrebat, oare, de ce se aşteaptă atât de mult la rând înainte de a ajunge la racla cu Sfintele Moaşte? Rândul, aşteptarea, efortul sunt tot atâtea elemente care „modelează“ pelerinul. Nu te poţi numi pelerin, dacă nu suferi odată cu rândul, în rând. Rândul îţi dă „diploma“ de pelerin, el este piatra de încercare a aptitudinilor de pelerini şi a credinţei. Tot rândul mai reprezintă un loc de întâlnire şi convivialitate creştină, unde poţi avea parte de întâlniri extraordinare.

O întrebare:  de ce dăinuie pelerinajul!

(…) Pentru că el aprofundează credinţa creştină şi ortodoxă a pelerinului, fiind una dintre manifestările exterioare cele mai puternice, mai adânci ale acesteia. Pentru că în societatea actuală, din ce în ce mai încercată de secularizare, semnificaţia practică şi simbolică a pelerinajului, înţelesul său tainic arată faptul că toţi creştinii trebuie să rămână împreună pentru a‑şi manifesta cu cinste prezenţa, credinţa, speranţa!

Turistul hrăneşte doar sinele individual

Dintotdeauna pelerinajul a fost legat de ideea de călătorie, de străbatere a timpului şi a spaţiului. Atunci când au început să fie practicate primele pelerinaje, în secolele IV şi V, cuvântul şi conceptul de turism nu exista încă. Turismul este o invenţie modernă, a omului de astăzi, prea obosit şi chinuit de grijile lumeşti ale vieţii.

Trebuie marcate toate aceste lucruri, deoarece în zilele noastre sunt persoane care amestecă până la confuzie ideea de pelerinaj cu cea de turism. A te urca într‑un microbuz închiriat de niciunde şi a începe să vizitezi mănăstiri şi locuri sfinte, în viteză, cu dorinţa de a bifa cât mai multe într‑o singură zi, ei bine, acest lucru NU se poate numi pelerinaj. Putem să‑i spunem excursie la mănăstiri, vizită în circuit, dar nu pelerinaj!

Cum recunoaştem un pelerinaj faţă de o excursie obişnuită? În pelerinaj, fiinţa omenească pleacă într‑o călătorie spre adân­curile sinelui, este o regăsire şi o întărire în acelaşi timp a relaţiei profunde pe care el o are cu Dumnezeu şi Sfinţii. Un pelerinaj se pregăteşte din timp, prin post, rugăciune, curăţie trupească, aşa cum se pregăteau pe timpuri meşterii iconari în faţa unor lucrări dificile ce urmau să le facă. Iarăşi, foarte important, pelerinajul înseamnă a fi împreună, într‑o atmosferă calmă, tihnită, cuviin­cioasă. În pelerinaj, ai timp, nu eşti cu ochii pe ceas şi pe uşa autobuzului, cu frica să nu fii uitat într‑o parcare. Un pelerin trebuie să fie un exemplu pentru cei din jur. Un turist hrăneşte doar sinele individual.

Aşadar, să folosim cu mai multă grijă şi atenţie cuvântul „pelerinaj“. El este un adevărat dar, preţios, legat de istoria întregii creştinătăţi. Dacă vom boteza „pelerinaj“ orice excursie, riscăm să banalizăm şi să pierdem prin uzură această comoară spirituală care, minunat, se află la îndemâna tuturor. Nu trebuie să ai neapărat bani pentru a pleca în pelerinaj. Trebuie să ai dorinţă, dragoste şi hotărâre.

Şi încă ceva: nu vă lăudaţi în jur cu locurile unde aţi fost, ca pelerini! Ele trebuie purtate în inimă, în suflet, trebuie să fie transpuse apoi în faptele bune de după. Sfinţii pe care îi venerăm în pelerinaje au fost oameni discreţi, plini de bună‑cuviinţă. Iar lumea de astăzi, tocmai de aceste lucruri are nevoie: discreţie, bună‑cuviinţă, curăţie sufletească.

Dr. Mirel Bănică, cercetător ştiinţific

în cadrul Institutului de Istorie a Religiilor de pe lângă Academia Română