,,Calea mântuirii”, proiect pentru catehizarea adulţilor

În cadrul lucrărilor Congresului naţional „Hristos împărtăşit copiilor” de anul acesta s-a discutat aplicarea noului proiect catehetic adresat adulţilor numit „Calea mântuirii”, proiect ce mai este cunoscut şi după denumirea sa în limba engleză „The Way”.

Proiectul a fost conceput şi realizat de un colectiv de specialişti din cadrul Institutului pentru Studii Creştin Ortodoxe de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, sub supravegherea şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia, şi a fost adoptat şi de Biserica noastră, fiind aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Proiectul are drept scop integrarea în comunitatea bisericească a familiilor creştine şi a persoanelor adulte cu vârste între 18 şi 80 de ani şi se adresează parohiilor şi aşezămintelor Bisericii, care au o lucrare deosebită social-filantropică cu persoanele adulte, şi care dispun de dotări adecvate desfăşurării lui.

El va consta dintr-o serie de 12 întâlniri săptămânale, centrate în jurul servirii unei mese comune, la care vor fi invitaţi să susţină prelegeri preoţi sau mireni, cu vocaţie catehetică deosebită, din eparhie, şi vor fi dezbătute 12 teme despre credinţa ortodoxă, despre problemele concrete ale omului contemporan, despre rolul şi rostul lui în Biserică, despre rostul mărturisirii lui Hristos astăzi sau despre cum se naşte în om cuvântul lui Dumnezeu, teme stabilite prin suportul cursului:

  • Căutarea Credinţei,
  • Dumnezeu Sfânta Treime „Iubitorul de oameni”,
  • A fi uman: pe deplin viu,
  • De ce a venit Iisus la noi?,
  • Mântuirea în Hristos,
  • Sfântul Duh,
  • Ce reprezintă Biserica pe Pământ? Nu este Dumnezeu de ajuns?,
  • Trăirea Credinţei I: Dumnezeiasca Liturghie – „O perlă de mare preţ”,
  • Trăirea Credinţei II: Sfintele Taine,
  • Trăirea Credinţei III: Sfânta Scriptură, Rugăciunea şi Postul,
  • Comportamentul creştin,
  • Cerul pe Pământ: Membri ai Bisericii şi Cetăţeni ai Raiului.

La întâlniri vor putea participa între 12 şi 80 de persoane, iar fiecare întâlnire va avea următoarele etape:  rugăciunea,  servirea unei mesei comune,  prezentarea cursului,  discuţiile pe grupe, sesiunea de întrebări şi răspunsuri, precum şi o rugăciune de final.

Pentru eparhia noastră au fost propuse spre a aplica acest proiect următoarele parohii, capele de pe lângă instituţiile bugetare, aşezăminte filantropice sau asociaţii:
Aşezământul socio-medical „Sf. Mc Pantelimon” – Lacu Sărat, responsabil pr. Doru Sima;

Centrul multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a treia”, responsabil pr. Florin Chiosa;
Cantina socială parohială „Samarineanul milostiv” din parohia „Înălţarea Domnului” – Galaţi, responsabil pr. Costel Bălan;
Cantina socială parohială „Cuv. Parascheva” – Galaţi, responsabil pr. Ioan Gologan;
Cantina socială parohială „Acoperământul Maicii Domnului” – Galaţi, responsabil pr. Gabriel Pelin;
Cantina socială parohială „Sf. Ioan Casian” – Brăila, responsabil pr. Ioan Tudose;
Cantina socială parohială „Sf. Arhangheli” – Brăila, responsabil pr. Victor Ţugui;
Cantina socială parohială „Naşterea Domnului” – Brăila, responsabil pr. Costel Vatră;
Cantina socială parohială „Cuv. Parascheva” – Brăila, responsabil pr. Stan Ştefan;
Parohia „Sf. Gheorghe şi Sf. Spiridon” – Căminul pentru persoane vârstnice – Galaţi, responsabil pr. Ion Alexandru Budişteanu;
Capela „Sf. Ap. Petru şi Pavel” – Căminul pentru persoane vârstnice – Brăila, responsabil pr. Florin Grecu;
Capela „Sf. Dimitrie cel Nou” – Garnizoana Galaţi, responsabil pr. Paul Zaharia;
Capela militară „Sf. Martiri Brâncoveni” – Garnizoana Brăila, responsabil pr. Leontin Cristian;
Capela militară „Naşterea Maicii Domnului” – Flotila de Dunăre, Brăila, responsabil pr. Gabriel George Pamfile;
Asociaţia studenţilor creştini-ortodocşi români, filiala Galaţi, responsabil dl. Codruţ Mirică.
Toţi aceşti responsabilii vor participa la o sesiune de formare organizată de Patriarhia Română, iar până la 1 decembrie se va traduce suportul de curs, urmând a fi pus la dispoziţia celor interesaţi.

Pr. Daniel Zlate,
Inspector pentru cateheză