Mănăstirea Neamţ: ctitori şi donatori de la Dunărea de Jos (II)

Mănăstirea Neamţ

În numărul precedent al revistei Călăuză ortodoxă  (386, ianuarie 2021) am scris despre recenta publicare a Pomelnicului Mănăstirii Neamț1, în care sunt înscriși ctitori, donatori și binefăcători din România, de‑a lungul timpului, făcând specială referire la Epis­copul Melchisedec Ștefănescu, Episcopul Dunării de Jos.

Studiul de față  dorește să aducă unle precizări la înscrierile lacunare ale pomelnicului referitoare la ctitorii și donatorii care au aparținut jurisdicției actuale a Arhiepiscopiei Dunării de Jos (județele Galați și Brăila), cunoscând că Mănăstirea Neamț a avut, în perioada medievală, posesiuni funciare în perimetrul fostului ținut Covurlui (astăzi județul Galați)2 și, de la începutul veacului al XIX‑lea, ținea în Galați un schit‑metoc („Sfinții Arhangheli“) care și astăzi funcționează ca mănăstire de călugări, nu departe de Dunăre.

  1. O primă menționare vine din perioada domniei voievodului Bogdan III (30 iunie 1504 ‑ 22 aprilie 1517), supranumit „cel Orb“, fiul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și al doamnei Maria Voichița. Acesta, potrivit pomelnicului (p. 26 din volumul amintit), „au dat (mănăstirii, n. ns.) jumătate de sat, anume Ciofreștii la ținutul Tecuciului, și Ezer (sic) la Bârlad din a patra parte pe jumătate la anul 1514, decemvrie 17“.

Satul Ciofreștii nu mai există astăzi. A fost la N de satul/comuna Tudor Vladimirescu, județul Galați unde și astăzi, un teren agricol (în Câmpia Tecuciului) se numește Ciofrești3.  S‑a mai numit și Ghioldumul. În a doua jumătate a secolului al XIX‑lea s‑a contopit cu satul Privalul (tot pe teritoriul comunei actuale T. Vladimirescu), nemaifiind menționat în documentele ulterioare care se referă la evoluția administrativă a localităților din Moldova4.

Voievodul Bogdan al III-lea

Informația din pomelnic este eronată în ceea ce privește proprietarul a jumătate din satul Ciofreștii, dar și cu privire la conținutul daniei, care cuprinde și partea de jos a satului Piscu, existent și astăzi, la sud de satul Tudor Vladimirescu. Dania respectivă nu aparține voievodului Bogdan al III‑lea, ci lui Ioan Frunteș, pârcălab al Cetății Neamț5, domnitorul întărind doar uricul prin care dregătorul moldovean oferă Mănăstirii Neamț jumătate din acest sat. La data respectivă, voievodul întărea uric Mănăstirii Neamț, unde egumen era Dorotei, „o giumătate de sat pe Bârlad, la marginea marelui iazăr, anume Ciofreşti, partea de jos şi iarăşi şi iazăr în Bârlad, ce iaste în gura Gerului, să aibă sfântă mănăstire din a patra parte giumătate“6. De asemenea, a mai întărit mănăstirii şi o altă danie a lui Ioan Frunteş, făcută la moartea lui, „o giumătate de sat pe Bârlad, anume Piscul, partea de jos şi cu giumătate de moară ce iaste pe Bârlad“7. Lui Frunteș, pe când avea rangul de stolnic, i s‑a întărit de către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare (la 24 ianuarie 1496) a patra parte din Ciofreștii în iezer, împreună cu Toader, pisarul domnesc8. De altfel, pomelnicul despre care scriem, menționează mai către final, în fruntea ctitorilor mireni, pe „Claniu, Eremie, Frunteș“ care „au dat Piscul și Ciofreștii“ (p. 116) înscriind imediat: „Ioan Frunteș au dat jumătate de sat, anume Piscul, și o moară în Bârlad“ (p. 116).

Claniu este, de fapt Clănău (Cîlnău), spătar, rudă prin alianță cu Sfântul Voievod Ștefan cel Mare (era căsătorit cu Dragna, nepoată de soră a voievodului Moldovei)9, căruia domnitorul îi dăruiește la 11 ianuarie 1495 „jumătate din satul anume Piscul, pe Bârlad, partea de sus şi jumătate din moara ce este pe Bârlad, iar cealaltă jumătate a aceleiaşi mori să fie a lui Eremia postelnic. Hotarul acestei jumătăţi de sat să fie din tot hotarul, jumătate, şi după hotarul vechi pe unde au folosit din veac“10. Când la 2 martie 1508 domnitorul Bogdan al III‑lea îi întăreşte lui Clănău satele ce le avea în stăpânire11, Piscu nu este amintit, ceea ce înseamnă că spătarul a dăruit Mănăstirii Neamț acest sat înainte de 2 martie 1508.

Eremia (în pomelnic Eremie) postelnic, primea de la Ștefan cel Mare, la 12 ianuarie 1495, „jumătate din satul anume Piscul, pe Bârlad, partea de jos, şi jumătate din moara ce este pe Bârlad, iar cealaltă jumătate din acea moară să fie panului Clănău spătar“12. Eremia este menționat ca membru al Divanului lui Ștefan cel Mare la 15 octombrie 148113. La 3 ianuarie 1497 avea rang de pârcălab al Cetății Neamț, rămânând în componența divanului domnesc și după moartea voievodului (agreat, așadar de domnul Bogdan III, fiul lui Ștefan cel Mare). Ultima mențiune ca atare în această demnitate datează din 1513, martie 714.

Arhim. Chiriac Nicolau

Nu cunoaștem când a ajuns Ioan Frunteș să stăpânească jumătatea de sat din Piscu și din moara de pe Bârlad, dar aceasta s‑a petrecut, evident, în intervalul după 12 ianuarie 1495, data intrării acestor danii în posesia postelnicului Eremia și înainte de 17 decembrie 1514 când Frunteș pârcălabul dăruiește aceste moșii Mănăstirii Neamț15.

  1. Între arhimandriții care au făcut donații Mănăstirii Neamț se numără și Chiriac Nicolau (în pomelnic Neculau, p. 38), „din aciastă m(ănăsti)re“ care „a hărăzit icoana Sf(ântul) Mina, făcător de minuni, bisericei catedrale Înălțarea Domnului, precum și iconița Sfântului Ioan Botezătorului pentru Schitul Po- crov“.

Părintele arhimandrit Chiriac Nicolau (1839‑1907)16, mare filantrop în zona Neamțului, a fost predicator la biserica „Sf. Nicolae“ din Galați, care avea funcția de Catedrală Episcopală, între 1 octombrie 1880‑1 decembrie 1881, iar în perioada 1 decembrie 1881‑31 august 1887 a fost arhimandrit de scaun (vicar administrativ) la Dunărea de Jos, în timpul păstoririi Episcopului Iosif Gheorghian și la începutul celei a episcopului Partenie Clinceni. La 2 septembrie 1887 demisionează din această funcție și i se eliberează Carte canonică, transferându‑se la Mănăstirea Neamț17. Între al­tele, a făcut o importantă donație în bani Casei Generale a Spitalelor „Sf. Spiridon“ din capitala Moldovei și a construit o școală mixtă în comuna Vânători‑Neamț, în­­zestrând‑o cu o bogată bibliotecă18. Pe lângă școala cu patru săli de clasă și locuință pentru director, ridicată în anul 1895, peste câțiva ani a mai construit o sală de festivități (transformată ulterior în ateneu). Peste drum de școală a clădit, în 1904 o baie publică, transformată mai apoi în școală de fete19.

  1. Schimonahul Ghenadie Cu­coranul „au dat mo­șiia Furcenii de la ținutul Tecuciului“, citim în pomelnic (p. 50).
Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ

Ghenadie era fiul jitnicerului Neculai Cucoranul și a trăit în a doua jumătate a secolului al XVIII‑lea, la Mănăstirea Neamț. Era călugărit înainte de 15 iunie 1768, dată când iscălește ca monah actul prin care călugării Talasie și Iacob dau danie 5 pogoane de vie lucrătoare din Nicoreștii de Jos, „cu loc sterp ce‑l au“ părintelui stareț Paisie de la Mănăstirea Dragomirna20. Monahul Ghenadie a fost logofăt al starețului Paisie Velicicovschi21. La 26 iunie 1775 când semnează Diata prin care lasă moșia Furceni Mănăstirii Dragomirna, Ghe­nadie era monah22. Probabil că după această dată a primit schima cea mare. Tatăl său, Nicolae Cucoranu primise înainte de 21 aprilie 1743 moșiile Furceni și Durăști (azi Barcea, județul Galați) zestre de la socrul său, Vasile Balș23. Probabil că Neculai Cucoranul a lăsat fiecăruia dintre cei doi fii, Ghenadie și Toma satele Furceni (primului) și Durăști (celui de‑al doilea). Așa se explică de ce la 23 iunie 1775, Toma dăruiește starețului Paisie, la vremea aceea, egumen la Mănăstirea Dragomirna, moșia sa „Du­răștii, ci iaste la ținutul Tecuciului, pe apa Bârladului, cu vad de moară în Bârlad, care îmblă în curmeziș, optsute patruzăci de pași, bez șasăzăci de pași răzășăști… care această moșie și mie mi se trage dreaptă moștenire de la părinți“24.

Părintele Ghenadie mai apare o dată în pomelnic (p. 82) cu numele celor din familia sa: „Neamul Sfinții sale părintelui Ghenadie Cucoranul: Monah Calistru, Căsiiana monahie, Mariia, Coste, Nicolae, Mariia, Sandul, Elena, Ioan, Ana, Nicolae, Ruxanda, Moisi, Ioan, Constantin, Andrei, Manoil“.

Astăzi există două sate cu numele Furceni, anume Furcenii Vechi și Furcenii Noi, componente ale comunei Cosmești, județul Galați. Deși atestat documentar la 1 iulie 1637, credem că satul Furceni era constituit în secolul al XVI‑lea25. (Va urma)

Pr. Eugen Drăgoi

 

  1. Costin Clit, Pomelnicul Mănăstirii Neamț, Editura Pim, Iași, 2020, 152 p.

  2. Paul Păltănea, „Domeniul mănăstiresc din județul Galați în secolele XV‑XVII“, în: vol. Credință, istorie și cultură la Dunărea de Jos, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2005, pp. 67‑71, 78.

  3. Sorin Geacu, Județul Galați. Dicționar de geografie fizică, Editura CD Press, București, 2007, p. 59.

  4. Tezaurul toponimic al României. Moldova, vol. I, partea 1 (coordonator Dragoș Moldovanu), Editura Academiei Române, București, 1991, p. 232.

  5. Nicolae Stoicescu, Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova, sec. XIV‑XVII, Editura Enciclopedică Română, București, 1971, pp. 271‑272.

  6. Documente privind istoria României, A. Moldova, veacul XVI, vol. I, 1501‑1550 (întocmit de Ion Ionașcu, L. Lăzărescu‑Ionescu, Barbu Câmpina, Eugen Stănescu, D. Prodan, Mihai Roller), Editura Academiei RSR, București, 1953, pp. 93‑94, nr. 92; P. Păltănea, „Domeniul mănăstiresc din județul Galați în secolele XV‑XVII“…, p. 67.

  7. Documente privind istoria României, A. Moldova, veacul XVI, vol. I, nr. 92. A se vedea și Catalog de documente din Arhivele Statului Iași, Moldova, vol I, 1398‑1595 (întocmit de Virginia Isac), București, 1989, p. 184, nr. 442.

  8. Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. III, 1487‑1504 (volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproșu și N. Ciocan), Editura Academiei, București, 1980, p. 356‑357, nr. 196; vezi și Idem, pp. 357‑359, nr. 179; Catalog de documente din Arhivele Statului Iași, Moldova, vol I, p. 147, nr. 349 și p. 148, nr. 350. Pentru moșia Ciofreștii a Mănăstirii Neamț, precum și cea a satului Piscu a se vedea Paul Păltănea, Peceți ștefaniene la Dunărea de Jos, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2004, pp. 183‑188; P. Păltănea, „Domeniul mănăstiresc din județul Galați în secolele XV‑XVII“…, pp. 67‑71.

  9. N. Stoicescu, Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova…, p. 265.

  10. Documenta Romaniae Historica, A, Moldova, vol. III, pp. 289‑290, nr. 156; P. Păltănea, „Domeniul mănăstiresc din județul Galați în secolele XV‑XVII“…, p. 67.

  11. Mihai I. Costăchescu, Documentele moldovenești de la Bogdan Voevod (1504‑1517), București, 1940, p. 219‑220.

  12. Documenta Romaniae Historica, A, Moldova, vol. III, p. 297, nr. 161.

  13. Documenta Romaniae Historica, A, Moldova, vol. III, p. 366, nr. 240.
  14. M. I. Costăchescu, Documentele moldovenești de la Bogdan Voevod…, p. 316.

  15. Pentru istoricul ulterior al daniilor amintite a se vedea P. Păltănea, „Domeniul mănăstiresc din județul Galați în secolele XV‑XVII“…, pp. 68‑71.

  16. Despre acesta a se vedea: Cartea de aur a donatorilor, 1851‑1901, București, 1901, pp. 109‑113; Pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi și proți de seamă la Dunărea de Jos, 1864‑1989, Editura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1990, p. 159; Arhim. Mihail Daniliuc, „Un arhimandrit nemţean decorat cu Ordinul «Steaua României» în grad de cavaler“, în: Ziarul Lumina de Duminică, an. VIII, nr. 4, 29 ianuarie 2012, p. 10; Arhim. Mihail Daniliuc, „Biserica strămoșească, luptătoare pentru independența țării“, în: Ziarul Lumina, an. XIV, nr. 102, 8 mai 2018, p. 6.

  17. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare Generale, Dosar nr. 1831/1887, f. 3.

  18. Cartea de aur a donatorilor, p. 110.

  19. Constantin Luchian, Locuri, oameni și școli, monografie a învățământului nemțean, Piatra Neamț, 1996, pp. 434‑435.

  20. Documente istorice tecucene, vol. II, secolul al XVIII‑lea (identificare, selecție, transcriere, Cuvânt înainte și indice de Ștefan Andronache), Tecuci, 2001, p. 122‑123, nr. 101. Republicat în Ștefan Andronache, Documente istorice tecucene, Editura Grapho Press, Tecuci, 2019, pp. 159‑160, nr. 282 (cu numele greșit Falasie, în loc de Talasie!).

  21. Olimpia Mitric, Manuscrise româneşti din Moldova. Catalog, vol. I, Editura Junimea, Iaşi, 2006, p. 268, nr. 8. Un urmaş al lui Nicolae Cucoranu, anume Victor, era ierodiacon la Mănăstirea Neamţ, în 1841. Ibidem. În august 1843 semna ca ieromonah pe un Regulament al mănăstirilor. Vezi Olimpia Mitric, Manuscrise româneşti din Moldova. Catalog, vol. II, Editura Junimea, Iaşi, 2007, p. 349, nr. 13 (manuscris păstrat în fondul documentar al Mănăstirii Suceviţa). Acelaşi ieromonah Victor semnează, alături de alţi slujitori ai marii lavre nemţene, în 1856, în favoarea Unirii Principatelor române. A se vedea Diacon Ioan Ivan, pr. Scarlat Porcescu, Mănăstirea Neamţ, Iași, 1981, pp. 142‑143.

  22. Societatea Județeană a Arhivelor Naționale, Iaşi, Fond Mănăstirea Neamţ, pachet LXXI/14; Ștefan Andronache, Documente istorice tecucene, Editura Grapho Press, Tecuci, 2019, pp. 166‑167, nr. 295. Vezi și Pr. Eugen Drăgoi, Mărturii de viață bisericească în ținutul Tecuciului de la începuturi până la anul 1800, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2015, p. 355. La începutul secolului al XIX‑lea parte din moșia Furcenii a Mănăstirilor Neamțul și Secul era administrată de banul Neculai Lențu. Vezi Ștefan Andronache, Documente istorice tecucene, Editura Grapho Press, Tecuci, 2019, p. 307, nr. 513 (doc. din 25 iunie 1818).

  23. Societatea Județeană a Arhivelor Naționale, Iaşi, Fond Mănăstirea Neamț, pach. LXXI/5, jalbă din 21 aprilie 1743.

  24. Documente istorice tecucene, vol. II, secolul al XVIII‑lea, pp. 129‑130, nr. 108. Republicare în Ștefan Andronache, Documente istorice tecucene, Editura Grapho Press, Tecuci, 2019, pp. 165‑166, nr. 294. Tot prin această „scrisoare“ mai lasă Cuviosului Paisie Velicicovschi și câțiva țigani. Actul de danie este scris și iscălit de monahul Ghenadie Cucoranu, fratele donatorului. Hotarnica moșiei Durăștii (1794, iunie 9) în Documente istorice tecucene, vol. II, secolul al XVIII‑lea, pp. 168‑173, nr. 136. Republicare în Ștefan Andronache, Documente istorice tecucene, Editura Grapho Press, pp. 205‑208, nr. 363.

  25. Pavel din Furceni, împreună cu alții este martor în Cartea lui Dumitraşcu stolnic privind hotarnica părţii de moşie cumpărată de Iorga, cămăraşul cel mare, la satul Mărceşti, din „apa Siretului pînă în hotarul târgului Tecuci spre răsărit şi în sus pînă în hotarul Oncenilor“. Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhiva Istorică Centrală a Statului, vol. II (1621‑1652), Bucureşti, 1959, nr. 1226.