Primul Crăciun liber

Anul acesta, deodată cu împlinirea a 30 de ani de la căderea regimului comunist, publicaţia „Vestitorul Ortodoxiei“, împlineşte trei decenii de la apariţia primului său număr. 

Redăm, în rândurile care urmează, primul articol scris în acel număr de arhimandritul Casian Crăciun, actualul Chiriarh al Dunării de Jos.

De 2000 de ani creştinătatea reaminteşte cea mai mare veste a lui Dumnezeu, „vestea minunată“ de la Betleemul Iudeii: eliberarea omului din cătuşele răului, prin Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Românii, deşi au auzit printre primii, în istoria creştinismului, despre această „minunată veste“, căreia i‑au dat, dintru început, crezare şi, mai mult, au făcut din ea „crezul“ vieţii lor, au gustat doar frânturi din binefacerile şi binecuvântările ei.

De astă dată, au trăit pe deplin libertatea spirituală a sărbătorii Crăciunului. Crăciunul, numele pe care românii l‑au pus Naşterii Domnului, pătrunde acum pe „uşa cea din faţă“ în sufletul fiecărui creştin din România, spre a rămâne totdeauna ca forţă lăuntrică dinamizatoare în viaţa nouă pe care o vom trăi. În aceste zile torţa eliberării, aprinsă prin jertfele celor mai tinere vlăstare ale neamului pe care dictatura le dorea cu tot preţul atee, a reaprins lumina sfântă a renaşterii spirituale a întregului neam românesc.

„Crăciun“ a fost eliberat şi el, darnicul Moş Crăciun, izgonind pentru totdeauna pe veneticul şi străinul Moş Gerilă, care ne îngheţase ce era mai neaoş în spiritualitatea noastră. Colindele, numite şi „liturghia copiilor“, ce vestesc de fiecare dată pe uliţe şi la ferestrele caselor Naşterea Domnului, care fuseseră şi ele oprimate, închise şi sortite uitării, însă care, în fericire, au fost păstrate cu sfinţenie în „Chivotul de aur“ al sfintelor altare şi‑n discreţia caselor bunilor noştri creştini, au explodat anul acesta, în tot spaţiul românesc, în sfântă slavoslovie, devenind imnul de biruinţă al eliberării neamului din păcatul grav al oprimării. Tineri şi adulţi au mărturisit că pentru Prima dată la un Crăciun au auzit ceea ce nici nu le venea să creadă că mai există, colindele noastre strămoşeşti şi, mai ales, transmiterea lor la emisiunile de la radio şi de la Televiziunea Română Liberă. Tot pământul românesc, toată istoria, strămoşii deopotrivă cu contemporanii noştri şi mai ales martirii, tinerii căzuţi pentru eliberarea noastră, au fost colindaţi de Hristos‑Domnul şi au renăscut cu El în viaţa cea nouă.

Hristos a fost primit de ziua Naşterii Sale, nu numai în casele şi sufletele oamenilor, ci şi în ziarele, care până acum erau forţate de „puterile răului“ să‑L izgonească sistematic nu numai din paginile lor, dar şi de pe întinsul ţârii, din cultura, din sufletele noastre. Dar, din inima Bisericii Ortodoxe Române, de pe „Dealul sfânt“ al Patriarhiei, simbolul dăinuirii spirituale româneşti, chiar şi în etapele cele mai cumplite, Crăciunul liber, sărbătoarea redeşteptării noastre, a fost cea mai deplină mărturie pentru întreaga lume astăzi a prezenţei adevăratelor valori spirituale, pe care românii, prin Biserică şi prin iniţiativele lor, de multe ori cu preţul vieţii, le‑au păstrat şi iată le avem şi după 2000 de ani.

Patriarhul ţării, Prea Fericitul Teoctist, înainte de a săvârşi jertfa liturgică nesângeroasă, Sfînta Liturghie, în Catedrală, s‑a bucurat împreună cu toată Biserica Ortodoxă Română, ierarhi, clerici şi credincioşi de binefacerea Crăciunului liber, putând să se adreseze pentru întâia dată după zeci şi zeci de ani prin postul de radio naţional tuturor românilor. L‑au auzit, în sfârşit, şi cei ce până mai ieri erau socotiţi în străinătate trădători, fraţii noştri români, care niciodată nu s‑au dezbinat de noi, ci s‑au dus acolo de multe ori să ne ajute suferind împreună cu noi. Ne‑a adunat, sufleteşte, deocamdată, pe toţi, Crăciunul liber. Deşi însângerat de prea multe jertfe pentru libertate, căci jertfele sunt temelia Crăciunului eliberat, am fost toţi fericiţi. Să ne dea Domnul de acum înainte mereu Crăciun liber, dar niciodată cu sânge.

Arhimandrit Casian Crăciun