Minunat este Dumnezeu şi minunate sunt lucrurile şi lucrările Sale! Cine va putea vreodată să surprindă măreţia şi frumuseţea lumii acesteia, dar mai ales să împlinească pe deplin chemarea lui Dumnezeu, de a‑I fi partener de iubire în veşnicie!? Omul, chip al lui Dumnezeu, programat, chemat să ajungă asemenea Lui, a fost invitat, prin Mântuitorul Hristos, la un mod nou de viaţă, în care să fie robit de iubire. De altfel, Mântuitorul a proclamat superioritatea Legii Noi: „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v‑am iubit pe voi, aşa şi voi unul pe altul să vă iubiţi“ (Ioan XIII, 34). În acest sens, creştinismul este cel mai frumos şi minunat mod de viaţă, în care omul este invitat să reînnoiască, permanent, parteneriatul de iubire cu Dumnezeu, prin tot atâtea parteneriate de iubire creştină, cu câţi semeni se va întâlni pe căile vieţii! Creştinismul nu este nici filozofie, nici ideologie, nici orice altceva, ci un mod de vieţuire, după descoperirea Lui Dumnezeu, în şi prin Iisus, Fiul Său şi Mântuitorul nostru!
Modul acesta de vieţuire acordă o importanţă deosebită întregii Revelaţii sau Descoperiri divine, tezaurizată în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Odată citită, Sfânta Scriptură (îndeosebi Noul Testament) ne ajută să descoperim şi să verificăm propria noastră trăire, dacă se află în fluviul iubirii jertfite, a lui Dumnezeu, sau, dimpotrivă, ne folosim de textul Ei, pentru a ne justifica manifestările şi apucăturile noastre! Cât priveşte Sfânta Tradiţie, suntem invitaţi să cunoaştem felul cum a rodit Cuvântul lui Dumnezeu în ogorul, atât de divers, al sufletului umanităţii, în decursul veacurilor! De aceea, pentru noi, orice gest liturgic, începând cu cel mai simplu ‑ însemnarea cu Sfânta Cruce şi până la cel mai complex, este o exteriorizare şi materializare a credinţei noastre.
Cât priveşte credinţa noastră, a creştinilor, în Maica Domnului, trebuie să facem precizarea că este izvorâtă din Revelaţia divină, în care găsim adevărul despre căderea protopărinţilor noştri, din comuniunea de iubire cu Dumnezeu, prin ispitirea Evei, de către şarpe. Dar tot din Revelaţie aflăm şi modul cum Dumnezeu a pregătit lumea, pentru primirea Răscumpărătorului, iar, prin Fecioara Maria, firea umană a fost ridicată la cea mai înaltă treaptă de curăţie, mai ales pentru faptul că în sufletul său nu a pătruns nici un gând pătimaş, ci numai gândul la Dumnezeu. De aceea, ea s‑a învrednicit să împrumute lui Dumnezeu firea noastră, umană, iar Cel născut din pântecele ei a fost Om adevărat şi Dumnezeu adevărat.
Pentru această curăţie, sau puritate sufletească, pe Maica Domnului au fericit‑o toate neamurile, dar s‑a învrednicit de cinstire cerească, fiind mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare decât Serafimii. Și noi o cinstim în nenumărate moduri: îi purtăm numele, îi închinăm cântări, îi înălţăm rugăciuni (acatiste, paraclise, tropare, condace etc.), ctitorim biserici pe care le aşezăm sub ocrotirea sa. Dar, cel mai minunat dar, pe care ni l‑a adus Sfânta Fecioară Maria, a fost Fiul lui Dumnezeu, Care S‑a smerit şi S‑a întrupat din pântecele său, iar prin aceasta ne‑a dat nouă, tuturor, posibilitatea să Îl primim în trupurile noastre, în Sfânta Împărtăşanie. De mare cinste s‑a învrednicit Maica Domnului, primind în pântecele său pe Cel ce a creat lumea şi l‑a plăsmuit pe om, pe Cuvântul Lui Dumnezeu, dar prin aceasta a dat posibilitate tuturor celor ce se pregătesc şi‑şi curăţă firea să‑L primească pe Acelaşi Fiu al Lui Dumnezeu! Cât de mult S‑a smerit Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce ţine toate în existenţă, lăsându‑Se ţinut în braţe de Maică! Și cât de mult Se smereşte Dumnezeu, lăsându‑Se consumat, mâncat de cei ce se pregătesc, aşa cum şi Fecioara Maria s‑a pregătit timp de doisprezece ani, spre a‑L primi pe Dumnezeu! Aceasta este evlavia poporului român, urmând exemplul de curăţie al Sfintei Fecioare Maria şi primindu‑L plenar, sensibil pe Fiul lui Dumnezeu în propria fiinţă! De aceea; Maica Domnului este atât de aproape şi familiară oricărui creştin, încât, după Dumnezeu, la ea aleargă permanent după ajutor şi binecuvântare, mai ales că mult poate rugăciunea Maicii pentru îmblânzirea Fiului! Și Maica Domnului este izvor, nu doar de mijlocire şi binecuvântare, ci de smerenie şi răbdare. Într‑o lume răvăşită, Maica Domnului rămâne un far călăuzitor, permanentă chemare spre curăţie sufletească şi ridicare pe muntele fericirilor. Sfântul Ioan Damaschin ne spune că Maica Domnului „cinstea pe toţi oamenii… şi avea încredere în orice om…“ Ce minunat ar fi să‑i urmăm exemplul !
Pr. prof. dr. Ionel Ene