Mereu trebuie să trăim cu sentimentul că este timpul să ne întoarcem la Dumnezeu. Din această experienţă, pe care o avem în Taina Sfintei Spovedanii, în Postul Naşterii Domnului, izvorăşte o întreagă spiritualitate a sărbătorilor Crăciunului, care se aşează ca formă de vieţuire peste obştile noastre creştine. Tot anul, în vacanţele copiilor, munca adulţilor, osteneala bătrânilor se structurează în jurul Domnului Hristos şi al sărbătorilor bisericii.
La parohia noastră am considerat şi noi că este timpul să ne întoarcem la duhul sărbătorilor aşa cum le trăiau bunicii noştri. Am revenit la costumul popular, am alcătuit un ansamblu folcloric cu care participăm la festivităţile locale şi judeţene şi am reintrodus colindele tradiţionale ale locului. Pe toţi ne încântă frânturile de balade, zicători, urale ce le auzim de la bătrânii din parohie, şi cu atât mai mult apreciem pe cei care au vioiciunea să ni le rostească.
Colindele locale înglobează unesc trăirea duhovnicească cu experienţa cotidianului, în acest efort de sfinţire a vieţii şi de respectare a rânduielii.
Colindul casei (de bătrân) este cel cu care se începe orice program de colindat, fie că la acea casă locuieşte o familie tânără sau mai în vârstă, cu copii sau fără copii. Acest colind este o compoziţie ce sintetizează lucrarea răscumpărătoare a Mântuitorului, amintind de Întruparea, Răstignirea şi Învierea Sa. Patimile Domnului au loc, parcă, în mijlocul câmpiei:
Și unde‑mi porunceară,
Și unde‑mi aduceară,
Cămăşută verde,
Verde de urzică,
Trupuşor beşică,
Cu ea‑L îmbrăcară.
Cum Îl îmbrăcară,
Sângele că‑I dară
La pământ picară,
Și unde‑mi porunceară,
Și unde‑mi aduceară,
Brâu lat de măceş,
Cum Îl încingeară,
Sudoarea că‑I dară,
La pământ picară,
Și unde‑mi porunceară,
Și unde‑mi aduceară,
Cunună de spini,
Pe cap I‑o puneară,
Pe ochi I‑o dregeară,
Lacrimi giurgiuiară”.
Natura se sfinteşte din această Jertfă, din picăturile de sânge şi de sudoare, ce ies din chinurile Domnului:
Cu mâna luară,
La câmp aruncară,
Tot grâu se făceară,
De‑atunci mi s‑a faptu,
Vinul şi cu mirul,
Şi cu rumeioru grâu.
Grâu pe la plugari,
Vin în deal la vie,
Mir la mănăstiri,
La preoţi bătrâni,
Ca să ne boteze,
Să ne‑ncreştineze,
În ziua de Crăciun,
Şi‑a de Bobotează,
Când preoţi botează,
Cerul şi pământu,
Şi pe noi de‑a rându,
Doamne milostive.
Bătrânii lăcrimează la auzul colindelor care nu s‑au mai cântat în localitate de şaptezeci‑optzeci de ani. Unii fredonează frânturi din ce îşi mai amintesc din tinereţe. Sunt şi bătrâne care le ştiu din dragostea pe care au avut‑o pentru viaţa satului, deşi cu aceste colinde merg doar flăcăii. Toţi vor să le fie colindate casa şi copiii!
Celelalte colinde detaliază şi mai mult buna aşezare a vieţii creştine prin cele de băiat, de fată, de mireasă, de păstor, de pescar. Ca la pomelnicele care se aduc la biserică, numele celui colindat se pune în aceste colinde arătând cu ce se ocupă fiecare. Tânărul (numele) „bun cal hrăneşte, bici verde împleteşte un şoimel îl creşte”. Tânăra (numele) „coase şi chindoseşte un guler şi o batistă, guleraşul fratelui, batista iubitului”.
Întâlnirea dintre tineri, pentru formarea de noi familii se face în cadrul frumos al sărbătorilor, când oamenii se adună şi se bucură împreună. După colindă, tinerii, cu învoiala părinţilor, invită fetele colindate la masa de Crăciun, care are loc seara. Fetele aduc prăjituri, iar băieţii din ce primesc la colindă fac o bogată masă tradiţională.
Este prima dată când băieţii fac dovada capacitîţii lor de a susţine prin agoniseala muncii, o familie în viitor.
Unii, pentru prima oară dansează cu o fată. Nimeni nu vrea să rămână acasă singur de sărbători: toţi tinerii îşi caută un loc la masa de Crăciun.
Îndeletnicirile oamenilor din acest colţ de lume sunt cuprinse în colindele de păstor, de agricultor şi de pescar. Din toate desprindem tema transhumanţei: oierii de la munte coboară cu oile la şes pentru iernat. Păstoritul şi lucrarea pământului, sunt acum clar diferenţiate pe Câmpia Bărăganului, între munteni şi cojani.
Sus la munte ninge,
La şes cade rouă,
Leru‑i roua de la şes.
Aceste colinde locale care sunt izvorâte din viaţa oamenilor de pe aceste meleaguri au acelaşi mesaj de a‑L lăuda pe Domnul.
Pr. Ionel Mircea
parohia Lanurile, protoieria Însurăţei