Primul număr al revistei noastre eparhiale din 2016 doreşte a prefaţa multitudinea de proiecte eparhiale care vor marca „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului ortodox” cu un text aparte. Este opera elevei Alina Zonte din clasa a X‑a de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi, care în rândurile de faţă îşi arată simţămintele şi ataşamentul său faţă de valorile spiritual‑perene ale noastre, ale românilor: Familia, Şcoala şi Biserica, în contextul lumii în care trăim.
Opinia sa, publicată aici, este o voce dintr‑o generaţie de tineri care caută tot mai mult şi răspunsuri la întrebările lor existenţiale, dar şi sprijin real şi ocrotire la „sânul maicii spirituale a neamului românesc” – Biserica.
De altfel, în numărul de faţă al revistei, cititorii pot regăsi şi alte texte asemănătoare.
Tinereţea este vârsta propice cultivării Cuvântului lui Dumnezeu în suflete, vârsta la care rugăciunea începe să prindă contur, acaparând nu numai întruparea celor mici, ci, în mod special, sufletele acestora. Conform acestei realităţi, Tudor Vianu afirma că „religia reprezintă o valoare ce dă sens integrator celorlalte direcţii de cunoaştere”. Astfel, pentru a putea ajunge să descopere şi, ulterior, să cunoască enigmele universului în care trăieşte, tânărul trebuie să se cunoască în profunzime pe sine, prin prisma celei mai intime comuniuni – cea cu Dumnezeu.
Pe de o parte, educaţia religioasă înseamnă un proces complex evolutiv din punct de vedere moral, cultural şi estetic. Tinereţea presupune o contagioasă tendinţă de aspiraţie la Absolut, perfecţiune raportată la Dumnezeu, Creatorul a tot ceea ce putem percepe şi asimila. Astfel, elevii, cu precădere adolescenţii, au nevoie să înţeleagă că tot ce îi înconjoară reprezintă un dar al dragostei incomensurabile a lui Dumnezeu pentru muritori şi, de asemenea, răspunsul credinciosului la chemarea divină. În profunzime, educaţia religioasă nu îi face pe elevi numai să conştientizeze şi să îşi însuşească principalele învăţături de credinţă, reguli, tradiţii şi evenimente religioase ale Bisericii Ortodoxe, ci, mai mult decât atât, îi ajută pe aceştia să deprindă obişnuinţe spirituale, formându‑le un profil moral‑religios complex ce tinde spre modelul lăsat de Dumnezeu. De asemenea, educaţia religioasă desăvârşeşte tânărul, întrucât asigură armonia dintre trup şi suflet – îl pregăteşte pe acesta pentru o percepţie atotcuprinzătoare a realităţii, mult mai profundă şi semnificativă prin intermediul faptului că îl ajută să înţeleagă rostul rugăciunii, rolul Bisericii şi importanţa acestora în propria dezvoltare. Ea are menirea de a stimula conştiinţa, în vederea elaborării unei viziuni personalizate asupra existenţei şi-a construirii unui sens existenţial propriu, urmând normele etice şi religioase.
Pe de altă parte, credinţa în Dumnezeu şi în creaţia Sa este ceea ce Camil Petrescu caracteriza drept un act „voluntar la început, patologic pe urmă”. Tinerii generaţiei prezentului tind uneori să renege anumite aspecte neînţelese de ei din credinţa adevărată, îndepărtându‑se. În ciuda acestui fapt, ei continuă să îşi construiască impresii pe baza unor concepte desprinse din universul biblic, pentru ca apoi, în sinea lor, să trăiască cu nevoia de a crede în Dumnezeu, Cel ce a creat lumea şi-i va pune capăt. Credinţa apare, deci, ca o trebuinţă spirituală pe care copiii/tinerii sunt încurajaţi să o cultive, cu scopul de a se descoperi pe sine prin prisma comuniunii cu Dumnezeu şi a dezvolta un sistem de valori spirituale, etice, estetice, în conformitate cu societatea şi epoca în care trăim.
Prin urmare, pentru ca tinerii să ajungă să descopere calea cea dreaptă, să se cunoască în profunzime şi să vieţuiască cu siguranţa că nu vor fi niciodată singuri, părăsiţi, uitaţi în păcat, aceştia au nevoie de o educaţie religioasă de la cele mai fragede vârste, pentru a deprinde iubirea de credinţă, pentru a înţelege frica de Dumnezeu şi dragostea pentru toate cele create de El.
Alina Zonte, clasa a X‑a A,
Colegiul Naţional ,,Vasile Alecsandri’’ ‑ Galaţi