Cei doi fii ai Brăilei nu mai sunt printre noi, sunt în lumea lui Dumnezeu, unde cu toţii vom merge: PETRU-ANDREI BUCĂ şi LOREDANA-MARINELA DĂRESCU. Şi au trecut 40 de zile de la ziua fatidică, 40 de zile în care ne-am zbuciumat şi am plâns… N-am înţeles şi este atât de dureroasă despărţirea!
PETRU-ANDREI: 29 de ani, absolvent al Colegiului Naţional „Gh. Munteanu Murgoci” din Brăila, arhitect, plin de vise şi de perspective, răsfăţatul părinţilor şi bucuria revederilor noastre, cu aleasă educaţie creştinească, fiul unor mari ctitori de biserici, ataşaţi de Biserica Strămoşească, susţinători ai tuturor programelor lansate de Sfânta Arhiepiscopie a Dunării de Jos. Am fost în clasă cu el şi am copilărit, retrospectiv înţelegând mai bine statura uriaşă a caracterului ce l-a avut. Acum un an, de 1 noiembrie, a trecut printr-o mare cumpănă, salvând dintr-o barcă răsturnată, 11 suflete, 11 prieteni pentru eternitate. Şi tot de un 1 noiembrie (30 octombrie), Dumnezeu l-a luat la El, printr-o grea şi de neimaginat suferinţă şi purificare!
LOREDANA: 29 de ani, fostă elevă a Grupului Şcolar „Constantin Brâncoveanu” din Brăila, plecată în Bucureşti de 7 ani şi angajată la o companie multinaţională. Era la Facultatea de Ziaristică, visul vieţii ei!, şi visa să scrie frumos. Iar mie, cunoştinţă comună şi legată de ea prin multe fire, îmi revine tainic datoria să o evoc şi să scriu despre ea Frumos! Aşa cum şi era, cum vorbea, cum gândea şi răspândea în juru-i veselie şi optimism.
Am plâns nepotolit, m-am întristat şi zbuciumat, dar o bunică evlavioasă m-a întrebat de durere şi m-a mângâiat, spunându-mi că ei sunt bine, sunt fericiţi, sunt în lumină … , şi o cred, pentru că de multe ori mi-a vorbit despre Dumnezeu, despre credinţă, despre pacea inimii şi liniştea sufletelor noastre. Mai sunt printre noi sfinţi, care cu putere dau mărturie de lucrarea lui Dumnezeu în iubirea Sa faţă de oameni. Şi am înţeles: moartea lor a fost o răscumpărare şi o mântuire. Şi în redempţiune, Îl vedem pe Hristos şi lucrarea Sa mântuitoare!
Poate ar fi trebuit să vorbim altfel despre ei! Să-i fi aniversat sau să-i cinstim ca pe nişte miri ai bucuriei părinţilor. Dar, nu!, judecăţile lui Dumnezeu nu sunt ca judecăţile noastre … Acum îi comemorăm, ne rugăm bunului, milostivului şi nemărginitului în iubire Dumnezeu să-i aşeze în Lumină, în Veşnicie, în Frumuseţe şi Iubire. Trupurile lor sunt aici, de-a stânga Dunării, în aval, şi de-a dreapta lui Dumnezeu, în viul Vieţii.
Ioana-Andreea Mazăre