Icoana – fereastră spre cer

Când m-am botezat,

Icoana lângă mine-a stat.

Iar când dormeam, la capul meu

Icoana-mi veghea somnul cel greu.


La şcoală când mergeam voios,

Aveam în minte-un gând frumos

Icoana, viaţa mea păzea

Şi relele le-ndepărta.


Icoana sfântă m-ajuta,

Iar ea era ca maica mea.

Vorbeam cu ea în fiecare seară,

Spunându-i orişice povară.


Ea m-asculta blând şi tăcută,

Iar eu chiar mă simţeam păzită.

Ea m-ajuta în orice clipă,

Făcând de Dumnezeu ca să mă simt iubită.


Icoana, fereastră spre cer,

Vorbeam prin ea cu Dumnezeu.

Vorbeam cu toţi sfinţii din cer

Dorind să-mi dea, tot ce vreau eu.


Ei m-ajutau şi mă iubeau,

Dar când greşeam, mă pedepseau.

Nu trebuia să uit nicicând

Pe Domnul Sfânt să-L am în gând.


Când m-am căsătorit,

Icoana mea de-acasă, cu mine a venit.

În căsnicia mea, ea mult m-a ajutat

Făcându-mă să-mi ţin mereu sufletul curat.


Pe pieptul meu când voi muri,

Nu vor sta bijuterii…

Va sta icoana cea sfinţită

Făcându-şi prezenta simţită.


Icoană, fereastră spre cer,

Mă-nchin, prin tine, la Bunul Dumnezeu

Şi-ţi mulţumesc că-mi dai ce-ţi cer,

Icoană, fereastră spre cer.

Lenuţa Coman, elevă în clasa a VIII-a,

Şcoala Gimnazială Nr. 2, Barcea, jud. Galaţi