Călăuză ortodoxă nr. 307-308 (Cuprins)

,,Două decenii de arhipăstorire jertfelnică şi rodnică” Apostolat, misiune sfântă, slujire rodnică, păstorire înţeleaptă de două decenii la Dunărea de Jos a Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Casian Crăciun Mulţumire plină de recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi Biserica neamului la plinirea a…

Mărturii pentru istorie

Personal sunt convins că în ziua de 12 iulie 1994, Adunarea Electorală de la Bucureşti a confirmat, printr-o inspiraţie miraculoasă, alegerea spirituală, tainică şi anticipată, din inimile credincioşilor pe care PS Casian le-a cucerit duhovniceşte, în cei patru ani cât…

Ziua Eroilor

Eroii nu ne părăsesc nicicând Li se aud profunzi prin secoli paşii, Noi trecem toţi, dar ei rămân vibrând Mereu contemporani cu toţi urmaşii. Nicolae Iorga spunea că neamul este etern prin cultul eroilor săi. Eroii sunt cei dragi nouă….

Câştigătorii etapei eparhiale a concursului ,,Sfânta Euharistie – Lumina vieţii creştine” au fost premiaţi cu prilejul serbării hramului istoric al Catedralei Patriarhale

Anul omagial euharistic şi al comemorării Sfinţilor Martiri Brâncoveni a însemnat şi înseamnă, în Patriarhia Română, nu doar  organizarea unor manifestări cu caracter ştiinţific, conferinţe şi simpozioane pe această temă, ci şi a unor proiecte duhovniceşti cu caracter filantropic,  derulate…

Colecte în eparhie

În spiritul principiului întrajutorării frăţeşti a eparhiilor mai sărace, prin solidaritate spirituală şi materială exprimată în cazuri de urgenţă (dezastre, calamităţi naturale etc), prevăzut în art. 14, alin. (1), lit. b) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R. şi în…

Preafericitul Vladimir al Kievului şi întregii Ucraine a trecut la Domnul. Un ierarh duhovnicesc şi un păstor blând şi înţelept

Sâmbătă, 5 iulie 2014, în urma unei îndelungate suferinţe, a trecut la Domnul Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina, Preafericitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Kievului şi al întregii Ucraine. În după-amiaza zilei de sâmbătă, sicriul cu trupul neînsufleţit al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe…

PF Vladimir Sabodan

Date biografice Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) s-a născut din părinţi agricultori pe 23 noiembrie 1935 în satul Markovţî din raionul Leticevsk, regiunea Hmelniţk, Ucraina. În 1954 a intrat la Seminarul Teologic din Odesa, iar în 1958 la Academia…