În Duminica Tomii a anului 2026, în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii, sufletul Rasoforei Anisia Iorga de la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ – Lacu Sărat a plecat la Domnul, lăsând în urmă amintirea unei vieți trăite în ascultare, studiu și o nesfârșită discreție a binelui.
Născută la 12 august 1981, sub ocrotirea Maicii Domnului în plin post al Sfintei Marii, Maria a fost singura fiică a părinților George și Zamfira. Prunc al rugăciunii, născut la o vârstă înaintată a părinților, ea a deprins de mică tainele slovei și ale cunoașterii, avându‑l pe tatăl său drept prim dascăl.
Deși a urmat studii universitare la Universitatea „Danubius“ din Galați, inima sa bătea deja într‑un alt ritm. Formată duhovnicește sub aripa nașei de botez și maturizată spiritual în cadrul A.S.C.O.R. ‑ Galați, tânăra Maria a găsit în Catedrala Arhiepiscopală și în cuvintele Înaltpreasfințitului Părinte Casian hrana necesară unui suflet care nu‑și găsea odihna în plăcerile efemere ale tinereții.
Dorința de a îmbrățișa viața monahală a întâmpinat, inițial, rezistența părintească. Cu o răbdare amintind de Sfânta Cuvioasă Parascheva, pe care o cinstea cu evlavie, Maria a așteptat binecuvântarea părinților săi. Aceasta a venit spre apusul vieții tatălui său, deschizându‑i calea către mănăstire.
În vara anului 2010, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, a fost încredințată de către mama sa Maicii Starețe Pantelimona. În obștea de la Lacu Sărat, s‑a remarcat prin ascultarea de la pangar, unde a devenit un far pentru credincioșii aflați în căutare de îndrumare.
Maica Anisia a practicat o filantropie tăcută, dar profundă. Din puținele sale economii, achita adesea sfinte vase sau cărți liturgice pentru preoții din parohii sărace, spunându‑le cu smerenie că „nu costă nimic“. De asemenea, se alătura constant campaniilor pentru familiile nevoiașe, considerând că darul cel mai de preț este mângâierea aproapelui. La data de 28 decembrie 2019, a primit treapta rasoforiei, luând numele Sfintei Mucenițe Anisia.
Anul 2020 a marcat începutul unui „urcuș al durerii“. Diagnosticată cu o tumoare cerebrală, Maica Anisia a acceptat boala cu un optimism rar și o demnitate de neclintit. Timp de cinci ani, între tratamente la București și pelerinaje de mulțumire la Sfinții Calinic de la Cernica și Dimitrie cel Nou, ea s‑a pregătit pentru întâlnirea cu Mirele Ceresc.
Ultima etapă a vieții a transformat‑o într‑o ființă meditativă, pregătită pentru veșnicie. Imobilizată la pat în vara anului 2025, a fost îngrijită cu dragoste de monahia Irina Aldea și de întreaga obște. Chiar și în suferință, chipul i se lumina la vizitele Înaltpreasfințitului Casian, răspunzând cu tărie salutului pascal: „Adevărat a înviat!“
După ce s‑a împărtășit în Joia Săptămânii Luminate, Maica Anisia a intrat într‑un somn profund, trecând la cele veșnice în Duminica următoare.
Rămâne în memoria obștii și a credincioșilor ca un model de răbdare în boală și de generozitate fără margini. Prin plecarea sa, Mănăstirea Sf. Pantelimon pierde o rugătoare pe pământ, dar câștigă, cu nădejde, o mijlocitoare în Ceruri.
Veșnica ei pomenire din neam în neam!
Monahia Irina Aldea
Sora Mariana Ciocea