„Și când a venit ceasul, S‑a așezat la masă, și apostolii împreună cu El. Și a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de patima Mea“ (Luca 22, 14‑15).
Acestea sunt cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos rostite la Cina cea de Taină, corespunzând cu seara de Seder a Paștelui evreiesc, ultima cină și ultimul Paști după tradiția iudaică celebrat de Iisus și de apostolii Lui. În continuare, spune evanghelistul Luca: „Și luând paharul, mulțumind, a zis: Luați acesta și împărțiți‑l între voi. Că zic vouă: nu voi mai bea din rodul viței până nu va veni împărăția lui Dumnezeu. Și luând pâine, mulțumind, a frânt și le‑a dat lor zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea. Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând Acest pahar este Legea cea Nouă, întru Sângele Meu care se varsă pentru voi“ (Luca 22, 17‑20).
Și așa s‑a făcut și se face, de atunci și până în zilele noastre, păstrând cuvântul Sfântei Scripturi, dar și obiceiurile Sfântei Tradiții ‑ credința și tradiția fiind doi arbori porniți din aceeași rădăcină ai căror tulpini, crengi, frunze, flori și fructe se împletesc armonios, așa cum se împletește Binele cu Adevărul.
Căci prima „masă“ de Sfintele Paști se cuvine a fi Sfânta Împărtășanie cu Trupul și Sângele Domnului, așa cum a stabilit prin Legea Nouă Iisus Hristos și pe care creștinii o iau în perioada pregătitoare Învierii, în Sfântul și Marele Post al Paștilor ‑ desigur, după spovedanie, curățire de păcate și primirea dezlegării prin duhovnic.
La masa de Paști ‑ ca la orice altă sărbătoare religioasă, de altfel ‑ participă atât trupul, cât și sufletul. Trupul pentru îndestulare și întărire, iar sufletul pentru binecuvântare și înălțare la cele de sus. Și pentru ca această împletire de suflet‑trup să se realizeze și să fie bine înțeleasă, fiecare fel care se așează pe masă nu se pregătește întâmplător, ci are o semnificație aparte:
– oul roșu (azi, vopsit și diferit sau încondeiat) este simbolul sângelui vărsat de Mântuitorul pe cruce și al vieții jertfelnice;
– mielul, gătit în diferite moduri (ciorbă, friptură, drob) simbolizează jertfa lui Iisus Hristos, „Mielul lui Dumnezeu“, prefigurat de mielul pascal din tradiția iudaică;
– pasca creștină (frământată cu aluat dospit, ca o plăcintă cu brânză și cruce la mijloc) transfigurează mana cerească cu care Dumnezeu a hrănit poporul evreu timp de 40 de ani în pustie (evreii au în tradiția lor o pască nedospită, azima, simbolizând lipiile coapte la soare cu care s‑au hrănit în deșertul egiptean); și cozonacul, un aluat copt, îndulcit, umplut cu nuci, rahat, stafide sau mac, reprezentând bucuria pascală.
– peștele se adaugă și el mesei pascale, ca simbol de recunoaștere al primilor creștini, dar și ca aliment ușor, recomandat după postul îndelungat.
În mod tradițional, ouăle, cozonacul și pasca sunt aduse mai întâi la biserică, în noaptea de Înviere, în coșuri de rafie, ornate cu ramuri de salcie. După slujbă, spre dimineață, preotul le binecuvintează și apoi se împart și se consumă, fie acasă, fie pe loc, în comuniune – prima îmbucătură fiind pasca binecuvântată cu vin și apoi celelalte.
La masa de Paști, mai întâi se ciocnește tradiționalul ou roșu, cu un întreg ceremonial având semnificații diferite. Se spune că cel care sparge coaja oului partenerului său va avea parte de îndeplinirea dorințelor în anul respectiv.
Ca aperitiv, se mănâncă oul care a fost ciocnit, cu lămâie, cu sare, piper sau cu muștar, după gust. Dar și cu cozonac, deși gusturile sunt contrarii sau poate tocmai de aceea. Pe platouri, frumos ornate, pe „așternut“ de salată verde, se servesc: caș proaspăt, simbolizând prospețimea primăverii, drob de miel cu ou întreg în el, pifteluțe din carne de miel, icre cu măsline, salată de Beuf etc.
Postul Mare presupune o încetinire a funcțiilor metabolice timp de șapte săptămâni, după care masa tradițională de Paști trebuie să fie cumpătată, nicidecum îmbelșugată peste măsură. Se recomandă, tot ca început, să se mănânce pește și derivatele sale, făcând mai ușoară trecerea spre alimentele „de dulce“ ce vor urma.
Felul întâi este tradiționala ciorbă de miel, acrită cu zeamă de varză sau cu borș, după caz.
Felul doi: friptura de miel cu garnitură de spanac și de cartofi natur, salată verde cu leurdă, ceapă și usturoi verde, ridichi.
Desert: cozonac și pască.
Primii creștini consumau mâncărurile cu măsură și beau vinul după masă, nu în timpul mesei. Astăzi nu se mai ține cont de acest obicei și se servește în timpul mesei, dar se bea moderat, pentru ca excesul să nu deturneze frumusețea și semnificația religioasă a sărbătorii.
Ar fi bine să ne amintim de simplitatea primilor creștini, fiindcă așa se deosebeau de mesele sardanapalice ale păgânilor romani, care în perioada imperială consumau câte 40 de feluri la o singură masă (vezi Macrobius, Saturnaliile sau Petronius, Satyricon)!
Timpurile au trecut, obiceiurile s‑au mai schimbat, bucătăria a devenit, din necesitate, o știință. Gastronomia beneficiază azi de o adevărată școală a perfecțiunii și artei culinare. Și, sigur, având în vedere măiestria fiecărui bucătar, mesele de Paști s‑au îmbogățit și ele cu noi adaosuri și variante, care mai de care mai sofisticate. A apărut, mai nou, pasca cu ciocolată; ouăle, din roșii, pentru consum, sunt astăzi „încondeiate“ cu motive populare, foarte frumoase de altfel, și de la oul de găină s‑a ajuns la împodobirea, pentru expoziție, a ouălor de struț. Ce‑i drept, cu artă! Oul de Paști poate fi văzut astăzi nu numai în casă, pe masă, ci și în locuri publice, în parcuri, în scuaruri, artistic ornat și iluminat, simbolizând cu fast o sărbătoare religioasă care iese din suflet pentru a fi mai vizibilă în exterior. Dar această evidență nu se regăsește întotdeauna și în obiceiurile pascale din ce în ce mai estompate în modernitate.
Pe lângă bucatele tradiționale, s‑a mai adăugat și consumul altor alimente, fără semnificații speciale sau doar inventate, în funcție de necesități. A apărut „iepurașul de Paști“, fără nicio simbolistică creștină, importat la noi de la popoarele germanice, ca și bradul de Crăciun, de altfel. Vacanțele de Paști, prelungite și favorizate de zile libere aprobate legal, se transformă în ieșiri în natură cu grătare, mititei, băuturi și muzici cu mulți decibeli sau în excursii în țări exotice.
Creștinii care mai simt creștinește păstrează totuși tradițiile primite de la părinți și bunici și nu uită că mâncarea de Paști nu înseamnă îmbuibare și distracție, ci mai ales a sta la masă cu Mântuitorul Hristos, cu rudele, cu prietenii, dar și a fi în comuniune cu părinții, moșii și strămoșii care nu mai sunt și a te bucura, astfel, împreună cu ei, de Învierea Lui.
Se știe însă că, pentru creștini, Masa Pascală nu are loc o singură dată pe an, ci în fiecare duminică, la biserică. Fiecare Sfântă Liturghie de peste an este, în fond, o Masă Pascală, căci colo, pe Sfântul Altar, se jertfește Trupul și Sângele Domnului. Prescura, pâinea din care s‑a scos Sf. Agneț (de la agnus = miel), este prefăcută prin harul Sfântului Duh în Trupul Domnului, „Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi…“, iar vinul din Sfântul Potir se preface în Sângele Domnului, „Acesta este Sângele Meu care se varsă pentru voi…“. Pâinea și vinul prefăcute în Trupul și Sângele Mântuitorului – mare Taină! ‑ se împart apoi creștinilor, după Spovedanie și dezlegare, ca Sfântă Împărtășanie.
Aceasta este Masa Pascală la îndemâna fiecărui creștin care caută mântuirea!
Acesta este prilejul de a sta, duminical, cu Domnul la Masă.
„Eu rânduiesc vouă împărăție, precum Mi‑a rânduit Mie Tatăl Meu. Ca să mâncați și să beți la masa Mea“ (Luca 22, 29‑30).
Violeta Ionescu