Un stejar falnic al credinței, adânc înrădăcinat în pământul sfințit de sângele mucenicilor, s‑a mutat din grădina istoriei zbuciumate a Iviriei, pentru a fi răsădit în Raiul dulcilor desfătări dumnezeiești, acolo unde Sfinții se bucură pururea de vederea Feței lui Hristos.
Timp de aproape o jumătate de secol, începând din anul 1977, a purtat pe umerii săi crucea deloc ușoară a păstoririi unui popor greu încercat. Născut în vremuri de restriște, sub prigoana pe care regimurile trecute a abătut‑o cu atâta asprime asupra Bisericii, Patriarhul Ilia a devenit pentru toți o icoană vie a răbdării, a trăirii și a demnității creștine.
Într‑o epocă în care lăcașurile de cult erau prefăcute în ruine sau batjocorite, acesta a adunat în jurul său turma cea cuvântătoare și risipită, vindecând rănile adânci ale neamului gruzin. Sub omoforul său, Biserica Georgiei a trăit o renaștere uimitoare, o adevărată „înviere“ a conștiinței naționale. A rezidit sute de biserici și mănăstiri, a redeschis școlile de teologie, a chemat tineretul la Hristos și a încununat această lucrare monumentală prin ridicarea măreței Catedrale „Sfânta Treime“ (Sameba) din Tbilisi.
Creștinii ortodocşi români au fost sufletește alături de durerea fraților lor din Georgia, între poporul român și cel georgian țesându‑se, de‑a lungul veacurilor, o statornică punte de lumină, de har și de cultură. Ne aducem aminte, cu recunoștință, de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, fiu ales al Georgiei și părinte luminător al Țării Românești. Acest mare sfânt, adus prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu pe acest pământ, a avut marele merit de a fi așezat dulcele grai românesc în cultul Bisericii noastre. Moștenirea Sfântului Antim a rodit tainic, peste veacuri, în inima marelui Patriarh Ilia, care a prețuit mereu frățietatea sfântă și neîntreruptă dintre Bisericile noastre surori.
Cea mai mare moștenire pe care o lasă însă Patriarhul Ilia este pilda unică de iubire pastorală din anii recenți, când, pentru a opri declinul demografic și a sprijini familiile creștine, el însuși s‑a oferit să boteze și să devină naș spiritual pentru fiecare al treilea prunc al oricărei familii din Georgia. A iubit tinerii cu o dragoste jertfelnică, văzând în ei florile primăverii duhovnicești și temelia de nezdruncinat a viitorului.
Acești tineri, purtând în mâini candelele nestinse ale recunoștinței, s‑au adunat pentru a‑l conduce pe ultimul drum pământesc pe Patriarhul Ilia al II‑lea cel care le‑a fost părinte, luminător și stâlp neclintit timp de aproape o jumătate de veac.
Procesiunea solemnă, purtând trupul său ostenit de ani și de nevoințe spre vechea și istorica Catedrală Sioni, închinată Adormirii Maicii Domnului, a fost cea mai grăitoare imagine a trecerii sale spre odihna cea cerească.
Veșnică să fie pomenirea adormitului întru fericire Părinte Patriarh Ilia al II‑lea, din neam în neam!
Pr. dr. Alexandru Bulgaru