O biserică necunoscută din Roșcani, județul Galați (secolul al XVIII-lea)

În anul 1987, publicam, împreună cu regretatul preot Petrea Copceac, pe atunci paroh al bisericii parohiale Mavromol din Galați, o broșură intitulată Biserica Mavromol din Galați1, în care semnalam (la p. 34) donația de către Gheorghe Balmuș a 4 icoane hărăzite inițial bisericii ctitorite de acesta în veacul al XVIII‑lea în satul Roșcani din ținutul Covurlui, icoane pe care, la 24 iunie 1796, după stricarea bisericii din Roșcani, le redonează Mănăstirii Mavromol, în vremea egumenului Partenie.

Peste un sfert de veac (anul 2011), când am publicat un studiu despre biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din satul Roșcani, comuna Băneasa, județul Galați2, nu am mai făcut referire la donația din 1796.

Satul covurluian Roșcani, atestat documentar la 30 aprilie 1555, dar existent înainte de domnia Sfântului Voievod Ștefan cel Mare^3, știm sigur că avea o biserică la anul 1809, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, unde slujeau, potrivit Catagrafiei bisericești din acest an, preoții „Cozma, ficior păr(intelui) Costandin nevolnic (și) Vasilie“⁴. Profesorul și istoricul Moise N. Pacu scria în 1891 că proprietarul Roșcanilor, Mihail Chicuș a zidit, în 1827, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, „pe ruinele alteia mai veche“⁵.

O a treia mărturie indirectă, potrivit căreia exista o biserică înainte de ctitorirea celei din 1827 de către serdarul Mihalache Chicuș, este însemnarea manuscrisă din 1823, iulie 26, pe un exemplar dintr‑un Strasnic, imprimat la Blaj, în anul 1800, carte care a aparținut parohiei Roșcani, aflată astăzi în Depozitul de carte veche al Arhiepiscopiei Dunării de Jos: „Să să ştii di căndu au fost lăcustili din luna lui iulie, ziua 26, 1823, p(r)in satul Roşcanii. Să să ştii de căndu au fost lăcustili pi moşii Roşcanii, 1823, iulie 26“⁶.

Transcriind o condică de documente ale Mănăstirii Mavromol din Galați, întocmită în anul 1816, mi‑am adus aminte de actul de danie făcut acestui așezământ monahal la 24 iunie 1796, semnalat în broșura din 1987, pe care‑l reproduc acum integral, însoțit de un comentariu:

„Eu care mai gios mă voi iscăli, încredințăz la măna Sfinții Sale chir Partenie, egumenul Mănăstirii Mavromolului precum să să știe, că avănd eu patru icoane mari, una a Domnului Hr(i)stos și una a Maicăi Precistii, una a lui Sfeti Nicolae, una a lui Sfeti Arhanghel, care icoane sănt drepte făcute de mine, cu cheltuiala mea, care le pusăsăm la o bisărică făcută de mine, care bisărică din nestatorniciile vremilor⁷ s‑au cam stricat și căt au mai rămas am rădicat‑o⁸ de la Roșcani și am dăruit‑o la Greceni. Iar icoanile (le) fac danie la Sfănta Mănăstire Mavromolul din Galaț(i) spre pomenire(a) me(a) și a tot niamul meu.

Și cănd mi li‑au luat din mănă preotul Vasilache, atuncea nu le făcusem danie, ci îmi didesă sfinția sa un zapis, care zapis⁹  neaducăndu‑l acum ca să s(ă) rumpă, să rămăe ca o hărtie albă, neținăndu‑să în samă oricine să va scula cu dănsul.

Și pentru mai adivărată credință mi‑am pus numile și de­gitul. 1796, iunie 24.

Eu Gheorghie Balmuș dat‑am danie mănăstirii.

Eu Gvril Balmuș, nepot lui Gheorghie Balmuș, m‑am întămplat de față“¹⁰.

Valoarea acestui document este deosebit de importantă pentru istoria bisericească a satului Roșcani. Aflăm că Gheorghie Balmuș, locuitor în Roșcani în a doua jumătate a secolului al XVIII‑lea, a ctitorit o biserică – evident de lemn –, care înainte de anul 1796 s‑a stricat „din nestatorniciile vremurilor“, aluzie probabil la Războiul Ruso‑Otoman din anii 1768‑1774¹¹. Gheorghie Balmuș se regăsește în Recensământul populației Moldovei din anul 1774,  între cei 20 de locuitori ai Roșcanilor – sat de poștași –, dar care slujeau în satul apropiat Oancea, precum și Gavriil Balmuș, nepotul său, alături de alte două persoane ale acelaiași familii  Balmuș, respectiv Costandin și Gligore¹². După cum citim în documentul de mai sus, ctitorul și‑a înzestrat locașul de rugăciune cu icoane pictate cu cheltuiala sa și, probabil, cu alte bunuri necesare desfășurării sfintelor slujbe. Credem că biserica respectivă, al cărei hram a fost, cu siguranță, „Adormirea Maicii Domnului“, a fost construită înainte de anul 1774, iar materialele care au mai rămas din aceasta după stricarea ei, înainte de vara anului 1796, le‑a strămutat în satul Greceni¹³, sat aflat astăzi în Republica Mol­dova.

Grație acestei inițiative, reprezentând donația de materialele care au rămas după distrugerea bisericii lui Gheorghie Balmuș de la Roșcani satului Greceni, credem că obârșia donatorului era din această localitate. „Vidomostia“ ținutului Grecenilor înscria, la 12 iunie 1774, în satul Greceni, „un popă“, anume Costandin, locuitorii satului făcând parte din categoria poștașilor.

Gheorghie Balmuș a păstrat pentru sine patru icoane din cele ce se aflau în biserica desființată, pe care le‑a încredințat spre păstrare, cu zapis, preotului Vasilache, probabil aceeași persoană cu preotul Vasilie, amintit ca slujitor la Roșcani în catagrafia din 1809. La 24 iunie 1796, a dăruit icoanele respective Mănăstirii Mavromol, anulând zapisul prin care le încredințase anterior preotului Vasilie/Vasilache să le țină în custodie.

Nu știm ce legătură era între Gheorghie Balmuș și egumenul Partenie al Mănăstirii Mavromol. Poate că a donat icoanele întrucât Mavromolul avea același hram cu biserica ctitorită de el. Dorința exprimtă de donator în actul de danie era ca să fie pomenit el și neamul lui de către slujitorii mănăstirii gălățene.

Înclinăm să credem că icoanele donate de Gheorghie Balmuș Mănăstirii Mavromol sunt între cele menționate în anul 1921 în patrimoniul bisericii Mavromol. Cităm din lucrarea reputatului cercetător Sorin Geacu din cadrul Academiei Române: „(Biserica, n. ns.) păstra 8 icoane vechi reprezentând pe: Iisus Hristos, Maica Domnului, Adormirea Maicii Domnului, Sf. Nicolae, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Mihail și Gavriil“¹⁴.

În inventarul întocmit în anul 1967, din care se păstrază un exemplar în Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, nu am mai găsit menționate aceste icoane.

Patru icoane mari, donate sfântului locaș din Roșcani de către Gheorghie Balmuș, în secolul al XVIII‑lea, vor fi redonate de acesta Mănăstirii Mavromol din Galați, în timpul când egumen era Partenie.

Părintele Partenie și‑a început egumenatul la Mănăstirea Precista înainte de 1794 martie 14, păstorind până anterior datei de 1802 iulie16. Acest egumen, în răstimpul celor circa 10 ani cât s‑a aflat la conducerea mănăstirii, s‑a dovedit un luptător dârz în apărarea și recuperarea bunurilor mănăstirii. A făcut mai multe plângeri (jalbe) către domnii Moldovei: Mihail I Suțu, Alexandru Callimachi, Constantin Ipsilanti și Alexandru Moruzi, cerând intervenția acestora pentru a stopa abuzurile unor târgoveți care, fie se instalaseră ilegal pe teritoriile mănăstirii, fie nu plăteau bezmenul (chiria)  cuvenit, păgubind astfel mănăstirea.

În toamna anului 1808, semna totuși ca proin Mavromolit, adică fost egumen la Mavromol, un demers în favoarea acestei mănăstiri, la solicitarea Mitropolitului Veniamin Costachi, soldat până la urmă cu câștigul de cauză al Mavromolului¹⁵.

Așadar, știm că cea mai veche biserică din Roșcani, cunoscută până acum, a fost un locaș din lemn, ridicat înainte de anul 1774 de către ctitorul Gheorghe Balmuș, la care slujea preotul Vasilie (Vasilache), cleric ce păstorea în satul respectiv și în anul 1809.

Pr. Eugen Drăgoi

 

1. Editura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1987, 72 p.

2. Pr. Eugen Drăgoi, „Biserica «Adormirea Maicii Domnului» din Roșcani. Câteva mărturii și documente inedite“, în: „Danubius“, XXIX, Editura Muzeului de Istorie Galați, Galați, 2011, pp. 149‑161. Republicare în vol. Pr. Eugen Drăgoi, La izvoarele Covurluiului. Studii de istorie ecleziastică, Editura Partener, Galați, 2017, pp. 291‑303.

3. Documente privind istoria României, A. Moldova, veacul XVI, vol. II (1551‑1570), București, 1951, pp. 84‑85, nr. 76; Paul Păltănea, „Comune și sate din județul Galați care au urice de la Ștefan cel Mare și Sfânt“, IV, în: Viața liberă, nr. 4194, Galați, 3 septembrie 2003, p. 5; Paul Păltănea, Peceți ștefaniene la Dunărea de Jos, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2004, p. 11.

4. Constantin N. Tomescu, Biserica din Principatele Române la 1808‑1812, ediție îngrijită și note de pr. Eugen Drăgoi, Editura Partener, Galați, 2010, p. 68.

5. Moise N. Pacu, Cartea județului Covurlui, partea III, Galați, 1891, p. 107.

6. Însemnarea se găsește la p. 570.

7. Probabil referire la Războiul Ruso‑Otoman din anii 1768‑1774.

8. Afirmația respectivă ne îndreptățește să credem că biserica ctitorită de Gheorghe Balmuș era din lemn.

9. În original se repetă: care zapis.

10. Arhivele Naționale Iași, Fond Mănăstirea Mavromol, III/14. Original, difolio; Costin Clit, „Documente privitoare la istoria Mănăstirii Mavromol din Galați (secolul XVII ‑ începutul secolului XIX)“, în: Mănăstirea Secu. Buletin istoric și cultural, I 2025, Editura Muzeului de Istorie Galați, Galați 2025, p. 324, doc. nr. 74; Arhivele Naționale București, Colecția Manuscrise, ms. nr. 1521, f. 56 v (copie), doc. nr. 62.

11. Amănunte despre acest conflict armat la Paul Păltănea, Istoria orașului Galați de la origini până la 1918, ediția a II‑a (coordonată de pr. Eugen Drăgoi), partea I, Editura Partener, Galați, 2008, pp. 251‑255.

12. P. Gh. Dmitriev, Moldova în epoca feudalizmului, volumul VII, partea II, Editura „Știința“, Chișinău, 1975, p. 90.

13. Greceni este un sat‑stație de cale ferată aparținând comunei Burlăceni, raionul Cahul, Republica Moldova. A se vedea Fundația „Draghiștea“, Localitățile Republicii Moldova. Itinerar documentar‑publicistic ilustrat, vol. 6, Chișinău, 2006, p. 646‑647. Autorul materialului publicat la care ne referim, Anatol Eremia, scrie despre satul Greceni, din ținutul cu același nume (p. 647): „În cuprinsul acestuia (Ținutul Grecenilor, n. ns.) a existat și un centru populat, cunoscut documentar încă de la înc(eputul) sec. XVIII“. Grecenii aveau 45 de gospodării individuale în anul 2005 și o populație de 160 de locuitori (Fundația „Draghiștea“, Localitățile Republicii Moldova. Itinerar documentar‑publicistic ilustrat, p. 646).

14. Sorin Geacu, Biserici din Eparhia Dunării de Jos în anul 1921, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2021, p. 63. Am subliniat cu italice icoanele donate de Gheorghie Balmuș.

15. Arhivele Naționale București, colecția Manuscrise, ms. nr. 1521, f. 71 r-v (copie).