„Numai inima și sufletul pot reda frumusețea acestei catedrale“

Evenimentul central al Anului Centenar al Patriarhiei Române este sfințirea picturii Catedralei Naționale de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și marele ctitor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod, de sfințiții slujitori preoți și diaconi din toate eparhiile Bisericii noastre, din țară și din lume, în fervoarea rugătoare și însuflețitoare a Bisericii, cu miile și miile de credincioși, o adevărată icoană comunională a unei Cincizecimi actualizate.

Orice exprimare prin cuvinte alese potrivit momentului nu reușește a traduce ceea ce rămâne tainic, adâncit și dospit pe altarele inimilor îndreptate, prin smerenie, cu ajutorul frumuseții din icoanele în mozaic, spre o „Mega icoană a Cerului“ de pe pământul românesc, spre „Altarul zilei fără de înserare a Împărăției lui Dumnezeu“.

Chiar și celebrele exclamări, tot din inimi și tot către inimi, de odinioară, de la Templul lui Solomon din Ierusalim ori de la Sfânta Sofia Bizanțului Împăratului Justinian: „Te‑am învins, Solomoane!“, capătă valențe mult mai nuanțate pentru contemporanii internetului ai erei vitezei fără de opreliște omenească în fața Tainei transfigurării materiei, dacă ne referim la zecile de mii de pietricele minuscule din „mâinile de aur“ ale sutelor de artiști, care le convertesc la o smerită apropiere una de alta, dându‑și parcă voit identitatea altora, fără a dispărea ea însăși, dar pentru a se constitui unitatea uimitoare, într‑o diversitate copleșitoare ce se convertește, prin transfigurare, la Icoana frumosului care te ridică sus de tot, rămânând pe loc omenește, dar fiind transpus în lumea Luminii și care te transpune tot în lumina fără umbre!

Despre reperele istorice și arhitecturale se scriu și se vor scrie studii și documentare, se vor iniția căi noi de promovare a minunii unei asemenea zidiri bisericești, Catedrala, care însă prin sfințire, mai ales prin mesajul profund al frumuseții dumnezeiești, deschisă înțelegerilor spirituale și liturgice ale credincioșilor, capătă o dimensiune mistagogică, adică tainică, răpind neatenția, neștiința și nepriceperea noastră la o emoționantă întâlnire cu sacrul, împărtăşit de la Persoanele cerești din pictură la persoanele umane. Această ridicare de la omenesc spre sacru este și o redescoperire a sensibilității sufletești pe care am primit‑o la Botez și care s‑a dezvoltat ritmic, prin experiența vieții ortodoxe, în toate stările neputințelor omenești, într‑o dinamică a iubirii de Dumnezeu și de aproapele tocmai prin ajutorul harului și misiunea neîncetată a apostolatului de la Sfântul încreștinător Andrei, până în zilele noastre.

Nu dorim a prezenta argumentele teologice ce stau la baza realizării unui vis, ca mandat de la Domnul și de la înaintași în Biserica noastră, Catedrala, pentru că ea redă întru totul ceea ce, între mulți alții, a arătat maestrul inspirat de Dumnezeu, Daniel Codrescu, un Belizarie al vremurilor noastre: un arc peste timp de la Sfânta Sofia, mereu sub inspirație de la rugăciune și de la muncă artistică istovitoare, cu sfatul și ajutorul Preafericitului Patriarh Daniel, artistul ne transpune într‑o atmosferă nu numai de admirație pentru cea mai mare reușită a artei mozaicului de până acum în lume, ci şi pentru luciditatea identificării Autorului frumuseții care ne salvează, ne mântuiește și ne unește pe pământ ca și în cer, citez: „Am convingerea că, până la urmă, ni se arată soluția cea mai bună, pentru că nu‑i lucrarea noastră personală, e o lucrare care se află în profundă legătură cu Dumnezeu și nu avem cum să nu ținem cont de inspirația care vine de la Dumnezeu (…) Colectivul nostru (artiștii ‑ s.n.) s‑a format așa, organic, în funcție de necesitate, în funcție de moment și, cu cât merg mai adânc în proiect, cu atât mai mult îmi dau seama că, într‑un fel, Dumnezeu Își pictează singur biserica“¹. Mesajul complet, complex și accesibil în același timp în legătură cu toate manifestările consacrării și deschiderii spre pelerini, noi toți, slujitori și credincioși trebuie atent descifrat și în noi, dar și între noi, acum și pentru tot restul zilelor noastre în această lume.

Suntem pelerini aleși de Dumnezeu, prin apostolii credinței, tradiției, slujirii și ctitoririi Chivotului frumuseții cerești expuse în fața ochilor pământești, spre a vedea încă din această lume ceea ce „ochiul n‑a văzut și urechea n‑a auzit“.

Ne rugăm Domnului, în starea de bucurie revărsată în inimi, spre a înțelege, fiecare în parte și toți în comuniune, darul pe care l‑am primit ca temei și ca loc sfințit al întăririi în dreapta credință, în dragostea față de Dumnezeu și de aproapele, de Biserică, de Patrie și de Popor.

Nu credem să se fi exprimat, cel puțin în modernitatea iconoclastă de pretutindeni, atâta teologie a iubirii, de la om la om, de toate vârstele, de toate condițiile sociale, culturale și spirituale, așa cum s‑a constatat la o sfințire de biserică, fie ea Catedrală prin timpul îndelungat de aşteptare în răbdare de 14 ore, în stare de rugăciune, asistați, la București,  de aproape 1.000 de tineri studenți ortodocși în acțiune filantropică și într‑o atmosferă de paternitate, de bunătate şi de solidaritate. Au fost peste 350.000 de pelerini căutători ai frumuseții care te convertește la normalitate, la viață netulburată şi pașnică, despre care între mulți pelerini descifrăm adevăratul înțeles al frumuseții din Catedrala Mântuirii Neamului: „Numai inima și sufletul pot reda frumusețea acestei catedrale“.

Această stare a mărturisirii tainice, convingătoare și inspi­ratoare a pelerinilor, preoți și mii și mii de credincioși din mai toate comunitățile Arhiepiscopiei Dunării de Jos este grăitoare. După experienţa celor 14 ore de aşteptare cu sens, cu rost și cu folos mântuitor, pelerinii ne uimesc prin ceea ce ne‑au transmis – o parte din dânșii – din „vistieriile inimilor tot către inimi!“.

Tot din inimă, așa cum o face mereu Preafericitul Părinte Patriarh, și eu, smerit, vă mulțumesc pentru contribuția efectivă, materială și mai ales spirituală, la această măreață mărturie a iubirii de frumusețe care ne mântuiește!

† Casian

Arhiepiscopul Dunării de Jos

 

1. Daniela Șontică, „Dialoguri despre mozaicurile din Catedrala Națională“, în: Ziarul Lumina, nr. 219 (5122), 19 noiembrie 2025.