1. Regăsirea de sine prin model
A scrie texte din alte texte devine din ce în ce mai frecvent o modă! Cărțile se scriu din cărți! Vorbele omenești emană din preocupări mai mult pe orizontala zgomotoasă, obositoare și supărătoare din noi către alții.
Convorbirile tac! Duhul vorbește! Lăuntrul se păgubește! Iubirea, ca act viu, hrănitor și sănătos, sufletește și frățește, e pe cale de marginalizare, de epuizare, cu efecte deloc binefăcătoare. Este nu doar o stare socială, ci mai ales o cruntă oboseală cu efecte pentru o nedorită contagiune spirituală.
Din acest diagnostic, adică sărăcirea spirituală, se cuvine să învățăm, să înțelegem și să acceptăm sfatul, ajutorul și oferta unei terapii concrete. Aceasta este la îndemâna pacientului grijuliu faţă de starea sa și preocupat efectiv de însănătoșirea sa, de care depinde și cea a semenilor, fără de care nu putem trăi normal, frățesc și pașnic, nici personal, nici familial și nici comunitar.
Așadar, trebuie să acceptăm darul terapiei lăuntrice pe căile bătătorite de cei înțelepți, pașnici, purificați de învolburatele patimi și luptători „cu armele duhovnicești“ împotriva strivirii iubirii prin alegerea izolării în egoism, ură, violență și moarte.
Nu ne convingem de unii singuri, chiar cu biblioteci în față, cu tomuri în mâini și, mai ales, blocați pe ecrane, cum se și întâmplă astăzi, la modă!
Nu ceva mai bun, mai calitativ și neapărat cantitativ ne va aduce pacea din inimi, liniștea în gândurile răsfirate ori armonia în locul stării de răutate, ci Cineva! Cineva care ne știe bine pe dinăuntru și Care nu este pripit să reacționeze zgomotos pe dinafară!
Este și Părinte, este și Frate, este și Prieten, este și Doctor vindecător. Este și în noi și între noi! Așteaptă să‑L invităm, să‑L chemăm discret, tainic și în chip smerit: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi!“ (Marcu 2, 17)… „Că şi Fiul Omului n‑a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească“ (Marcu 10, 45).
2. Bucurie și lăuntrică terapie pentru toţi cei necăjiţi
Se adaugă ca ajutor al Mântuitorului cea mai blândă, cea mai aprofundată și cea mai disponibilă Mamă neadormită, în cer și pe pământ, spre a așeza, spre a consulta și a ajuta oricând, oriunde și pe oricine în încercări, în suferințe, în părăsiri și‑n rătăciri! Este Maica Domnului – „bucuria tuturor celor necăjiți“!
Este un paradox, greu de acceptat doar în toiul suferințelor, necazurilor și izolării, cum să te bucuri în suferință. Omenește, pare o imposibilitate! Mai ales în contemporaneitate, asumarea suferinței este prilej de răzvrătire, de acuzare, de condamnare a altuia ca „țap ispășitor“ pentru greșelile mele!
Să mai observăm că și pedagogia maternă nu mai ține astăzi seama de fragilitatea omenească, în absența unei formări religioase în „arena greutăților“ îngăduite nu pentru a ne birui, ci pentru a le birui, pe căi înțelepte, cu metode verificate în timp, cu modele credibile în față, cu „medicamente“ întăritoare pentru o dublă imunitate: spirituală și biologică.
Fragilitatea noastră este alegerea noastră! Este efectul libertății înțelese în strâmtul ei și nu în elasticitatea ei divino‑umană și nu numai: „Să‑mi fie numai mie bine!“.
3. Iubirea de mamă pentru fiii altora
Aici este pasul decisiv. Să cauți ieșirea „din strâmt și îngust“ (Vasile Voiculescu) prin căutarea Persoanei, Care să cuprindă mai multe persoane diferite, pe care să le adopte ca pe proprii fii! Doar Maica Domnului este Persoana care L‑a adus pe Fiul lui Dumnezeu tot ca Persoană, însă cu fire divină și fire omenească în același Ipostas! Așa ne cuprinde pe fiecare, fără confuzie, fără mutilarea personalității, fără pătimire, în aceeași Familie, unde nu au loc învrăjbirile, parti‑pris‑urile și interesele de moment. Toți sunt oameni. Toți sunt iubitori, spre a și fi vindecați de absența exercițiului iubirii ca faptă a credinţei, a vindecării, a normalității.
Iată de ce lunga introducere, oarecum dinspre interiorul oricui acceptă acest exercițiu purificator, se dorește a fi o invitație, să fim în mod smerit martorii unui demers de la suflet la suflet și de la inimă la inimă, timp de două săptămâni în Eparhie, în Postul Adormirii Maicii Domnului printr-un pelerinaj în două sensuri, cu același scop, lăuntric, purificator și unificator-comunitar.
Mai întâi Maica Domnului, prin icoana Sa făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Adam este aşteptată, purtată pe brațe în 150 de comunități. Este aici, dincolo de tradiție, de pregătiri omenești, de gesturi spirituale, o întâmpinare, pe brațele calde de fiu și de fiică, a Mamei Cerești. O îmbrățișare de la fii la mamă, o împlinire a „dumnezeiescului dor de mamă“.
Apoi, este o ușurare emoționantă, inexplicabilă omenește, a unei perpetue îmbrățișării de mamă în rugăciune neadormită pentru noi, orfanii, cu cea mai convingătoare terapie din câte pot exista: împărtășirea din iubire ca de la mamă la fiu ori fiică! O observație: toți, în fața Maicii Domnului Pelerin prin icoană, devenim, cel puțin când sărutăm odorul sfânt, copii cu sufletul, cu mintea, cu inima, cu ființa! Astfel, ființăm în familia devenită Casa dragostei, „ca la mama acasă!“
Așa trăiesc și preoții Sfintele Liturghii nocturne „ca o zi fără înserare“, împreună cu blânzii şi răbdătorii pelerini, cu zecile de mii, două săptămâni, pe secetă, pe ulițele prăfuite, dar stropite cu lacrimi reale sau lăuntrice, dar toți, de la copii la adulți, ne împărtășim din căldura terapeutică a iubirii Mamei tuturor celor fericiți!
La toți, mulțumire, apreciere, recunoștință și nesfârșită iubire de Mamă neadormită.
† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos