„Sfânta de la Adam“

„Pentru ca un credincios ortodox să scrie ceva despre Maica Domnului, sau trebuie să fie luminat de Dumnezeu, adică să fie sfânt, teolog înalt și cuprinzător, sau, dacă nu e, să nu scrie ceva de la sine, ci să transcrie, adunând ceea ce au scris sfinții cuvântători de Dumnezeu.“¹  Acesta a fost cuvântul care a rezonat în conștiința mea din momentul în care am primit ascultarea de a pune pe hârtie cateva gânduri despre bucuria pe care Maica Domnului o face prin Sfânta Sa Icoană de la Mănăsti­rea Adam. Citind și recitind ce au scris „sfinți cuvântători de Dumnezeu“ despre Maica Preacurată, am văzut cutremurul cu care au scris ei despre Maica Vieții, dar am primit și un răspuns chiar în momentul în care mă hotărâsem să nu mai încerc. Sfântul Ioan Damaschin, în Cuvântul cel dintâi la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, spune: „Așadar, ce [vom face]? Vom tăcea, ca și cum am fi stăpâniți de frică, pentru că nu suntem în stare să o cântăm după vrednicie? Nicidecum. Sau ne vom ridica piciorul mai presus de scară, cum se spune, uitându‑ne măsura, ca să atingem ceea ce este de neatins, fără de rușine și dezlegându‑ne de frâiele fricii? Nicidecum. Ci, mai degrabă amestecând dorul cu teama și împletind o cunună din amândouă, cu evlavie dumnezeiască, cu mâna tremurândă și cu suflet iubitor să‑i aducem Maicii celei împărătești, făcătoarei de bine a întregii zidiri, pârga cea smerită a minții noastre și să ne plătim cu recunoștință datoria“². Să ne facem așadar datoria, fără vrednicie, dar cu toată mulțumirea pentru binefacerile primite.

Gândul mă duce în copilărie, când printre poveștile despre război și foamete am aflat și de „Sfânta de la Adam“ care mergea prin satele de pe Valea Horincei și, îndată pe unde trecea ea, Dumnezeu adăpa din belșug pământul cu apă. Pentru copilul de atunci, „Sfânta“ era vie așa cum vie erau și Cuvioasa de la Iași și Sfântul Profet Ilie. Îmi închipuiam că este prima sau poate singura sfântă de la Adam. Mult mai târziu, am înțeles că „Sfânta“ era o sfântă icoană care nu mai putea fi văzută pentru că era ascunsă într‑o mânăstire din fața ateismului comunist. Totuși, copilul era în adevăr, deoarece Fecioara Maria este singura Sfântă și Preasfântă de la protopărintele Adam, singura vrednică să‑L nască din sângiuirile sale pe Fiul lui Dumnezeu, Care prin Sfântul Său Sânge a spălat păcatele lumii.

M‑am bucurat, ca tânăr preot, să mă închin la Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam și apoi să o însoțesc în pelerinaj prin toate satele de pe Valea Horincei și până la Pechea. Oamenii care o cunoșteau pe „Sfânta“ din copilăria lor plângeau, iar cei mai tineri stropeau cu apă drumul pe unde trecea Icoana. Cineva ar putea crede că este vorba de evlavia unor oameni neinstruiți care se raportează la Sfânta Icoană în mod superstițios sau interesat, pentru a‑și rezolva problema secetei.

Citind în Sfânta Scriptură, vedem cum evangheliștii, ca și Mântuitorul Hristos, respectă smerenia Maicii Domnului, iar dacă ne raportăm la Sfânta Tradiție a Bisericii, vedem că patru din marile praznice (Zămislirea Sfintei Fecioare ‑ 9 decembrie, Nașterea Maicii Domnului ‑ 8 septembrie, Intrarea în Biserică ‑ 21 noiembrie și Adormirea Maicii Domnului ‑ 15 august) se întemeiază pe episoade cunoscute doar din evangheliile apocrife populare (diferite de evangheliile apocrife gnostice)³, de unde înțelegem că evlavia poporului smerit păstrează curat pomenirea Maicii Sfinte. Dacă evlavia oamenilor față de Sfânta Icoană ar fi lipsită de autenticitate, prezența ei în urban, mai ales în secolul XXI nu și‑ar găsi nicio explicație. Ori, an de an, la pelerinajul Icoanei în bisericile din Municipiul Galați, credincioși de toate vârstele, profesiile sau categoriile sociale își pleacă genunchii și inimile cu pioșenie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Nu dorința de a‑și rezolva problemele, de a scăpa de secetă, de boli, de război, îi aduce pe oameni la închinare și îi ține ore întregi la Priveghere, ci iubirea față de Fecioara Preacurată, care ne acoperă cu cinstitul ei Acoperământ și ne scapă de tot răul, de seceta sufletească, de războiul nevăzut și de boala sufletului. Am văzut oameni care, neajungând la timp să se închine, au venit în biserică să se roage în locul unde a stat „Sfânta“, neîndoindu‑se că vor primi binecuvântarea Precistei.

„Maica Domnului nu este prin sfințenia ei o excepţie intangibilă, ridicată deasupra umanității, ci este realizarea potențialului maxim de sfințenie înscris de Dumnezeu în natura umană și, ca atare, este modelul sfințeniei creștine, purtând toate caracteristicile ei distinctive. Sfințenia Maicii Domnului este sfințenia Bisericii și sfințenia noastră, modelul și programul vieții creștine“⁴ și, de aceea, creștinii se regăsesc înaintea Sfintei Icoane ca și copiii înaintea mamei, fără grijă sau frică și atenți la ea pentru a deveni ca ea.

Să ne rugăm și noi, împreună cu tot poporul și cu Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Privește‑ne și acum și ai milă de turma ta, poporul tău, pe care Fiul tău l‑a răscumpărat cu scumpul Său sânge. Roagă‑te pentru el și așează‑l în moștenirea ta și, din zi în zi, milostivește‑te și îndeamnă pe toți oamenii, împreună și pe fiecare în parte, să se facă toți un trup, ajungând la statura plinătății duhovnicești și să aibă un singur cap, pe Iisus Hristos, Fiul tău! Poporul tău și moștenirea ta, îmblânzește și roagă‑te pentru el, o, Preasfântă Împărăteasă, și ocrotește‑l, acoperindu‑l cu harul și cu ajutorul tău, și alungă din el păcatele nevăzute care omoară sufletele! Păzește‑l în luptele și ispitele văzute, măcar că, din pricina păcatelor noastre cele multe și a necredințelor, suntem lipsiți de cuvânt și vrednici de pedeapsă. Nu‑ți aminti de fărădelegile noastre, dă‑ne repede milostivirea ta, căci am sărăcit cumplit. Mântuiește‑ne și depărtează păcatele noastre prin mijlocirea ta la Fiul tău. Și, în această viață, păzește‑ne și fă‑ne biruitori asupra încercărilor și asalturilor demonului și asupra ispitelor văzute și nevăzute și fă să înceteze toate păcatele noastre! Iar în veacul viitor, du‑ne la sălașurile veșnice, la locul de odihnă, unde stăpânește lumina vieții lui Hristos, Fiul tău, ca de lângă tine să împărățească poporul tău care te slăvește și să ne bucurăm de numele tău. Căci ești fericită între femei și preabinecuvântată între toate casele și toate semințiile, slăvită în cer și pe pământ, căci toată limba te slăvește și te vestește Maică a Vieții.“⁵

Pr. Cătălin‑Titi Oprea

 

1. Monahul Teoclit Dionisiatul, Maica Domnului în teologia si imnografia Sfinților Părinți, traducerea: Cristina Rogobete și Adrian Marinescu, Editura Bizantină, București, 2002, p. 7.

2. Sfântul Ioan Damaschin, Cuvântări la sărbători împărătești, la sărbători ale Maicii Domnului și la sfinți, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, traducere din limba greacă veche de Pr. dr. Gabriel Mândrilă și Laura Mândrilă, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, p. 227.

3. Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul, Trei Vieți bizantine ale Maicii Domnului, ediţia a II‑a, traducere și postfață de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu 2007, p. 270.

4. Diac. Ioan I. Ică jr., Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, Editura Deisis, Sibiu 2008, p. 147.

5. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, traducere și postfață: diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1998, p. 127.