Proclamarea locală a canonizării Sfinților Iraclie și Alexandru din Basarabia

Anul 2025 a fost rânduit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul Centenarului Patriarhiei Române“ și „An comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși din secolul al XX‑lea“. În acest context aniversar, Biserica noastră cheamă credincioșii să privească spre istoria sa plină de jertfă și lumină, o istorie a sfinților care au întărit prin viața și mărturisirea lor unitatea spirituală a neamului românesc. Un moment cu totul deosebit a fost proclamarea solemnă a canonizării a 16 sfinți români, la 4 februarie 2025, în Catedrala Patriarhală din București, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie. Între aceștia se numără și doi mari mărturisitori din Basarabia: Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie Flocea și Sfântul Preot Mucenic Alexandru Baltaga.

Dacă proclamarea generală a canonizării lor a avut loc la București, în prezența întregului Sfânt Sinod, cinstirea lor s‑a desăvârșit la nivel local printr‑un eveniment aparte, des­fășurat la Chișinău, în mijlocul credincioșilor basarabeni. În 3 august 2025, la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“ din Chișinău, a avut loc proclamarea locală a canonizării celor doi sfinți basarabeni. Proclamarea a avut loc la finalul Sfintei Liturghii arhierești, oficiată de ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, împreună cu un sobor de ierarhi: ÎPS Casian, Arhiepis­copul Dunării de Jos, prezent ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, PS Ignatie al Hușilor, PS Antonie de Bălți, PS Veniamin al Basarabiei de Sud, PS Damaschin Dorneanul, Epis­cop‑vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și PS Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Alături de ierarhi a slujit și un sobor numeros de preoți și diaconi din Mitropolia Basarabiei și de pe teritoriul României, care, prin rugăciunile și cântările lor, au sporit solemnitatea acestui moment istoric.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a rostit un cuvânt de învățătură: „Iubiți credincioși, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, în Sfânta Mitropolie a Basarabiei, dimpreună cu binecuvântarea și prezența Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a ierarhilor din Sfântul Sinod al Mitropoliei Basarabiei, precum și a ierarhilor din România prezenți la Dumnezeiasca Liturghie, procedăm acum la cel mai sacru eveniment, la 100 de ani de la ridicarea Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie și la 30 de ani de la înființarea Sfintei Mitropolii a Basarabiei. Sfântul Sinod, la inițiativa și cu binecuvântarea Patriarhului, arată din mijlocul clerului, canonizarea unor mari duhovnici, mari pătimitori în închisori, aici și pretutindeni, români ortodocși care au dăruit prinos de jertfă şi suferință, multă apropiere de popor și, în cele din urmă, însăşi viața lor. Astăzi se proclamă local doi sfinți din Basarabia: Sfântul Cuvios Iraclie și Sfântul Preot Mucenic Alexandru Baltaga, binecunoscuți tuturor creștinilor. Să‑i primim în sufletele, în gândurile și în inimile noastre, ca să fim buni creștini. Amin!“

A urmat momentul solemn al citirii Tomosurilor. PS Episcop Veniamin al Basarabiei de Sud a dat citire Tomosului de canonizare al Sfântului Cuvios Iraclie, iar PS Ignatie al Hușilor a citit Tomosul de canonizare al Sfântului Preot Mucenic Alexandru. După fiecare citire, ÎPS Mitropolit Petru și ÎPS Casian au binecuvântat poporul cu Tomosul, iar în timp ce corul și soborul cântau troparul, ierarhii au sărutat icoanele sfinților, închinându‑se cu evlavie. În continuare, ÎPS Casian a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Sfinții Iraclie și Alexandru – mărturisitori ai credinței și ai unității românești“. Părintele Patriarh a subliniat că cei doi sfinți „sunt dar al lui Dumnezeu pentru Biserica și poporul român, mai ales pentru Basarabia, unde credința ortodoxă a fost păstrată cu prețul vieții“. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, PS Episcop Veniamin a oferit ÎPS Mitropolit Petru un fragment din mâna sfântului, care va rămâne spre binecuvântarea Chișinăului și a tuturor celor ce caută „viață frumoasă în Hristos“.

În încheiere, ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, a mul­țumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântare, ierarhilor și clerului pentru împreuna‑slujire și poporului credincios pentru dragostea arătată, mărtutisind că această proclamare este o bucurie istorică și duhovnicească.

Diac. Alexandru George Rouă