Era începutul anului 1991, când Preafericirea Sa, Arhiepiscopul Anastasios de Tirana, Durrës și a întregii Albanii a fost numit Exarh Patriarhal în Albania. Într‑un interviu exclusiv, Preafericirea Sa ne‑a dezvăluit detalii despre efortul său de a reînvia Biserica Ortodoxă Autocefală din Albania, distrusă în întregime de regimul comunist din această țară balcanică, începând din 1967.
„În general, ne‑am adunat în ruinele bisericilor, sub copaci sau în aer liber în toată țara și am fost martorul disperării și al așteptării“, spune Arhiepiscopul Anastasios, oprindu‑se asupra întreprinderii provocatoare pentru dezvoltarea Bisericii Ortodoxe din Albania, care, după cum mărturisește, l‑a transformat într‑un „cerșetor internațional“.
„Am știut clar că întotdeauna cerșeam pentru ceva foarte esențial și nu pentru mine“, spune el, explicând că pentru a realiza proiectele necesare a trebuit să alerge în direcții diferite: să explice, să convingă și să cerșească. „Am apelat la toți prietenii mei din Europa, Statele Unite și Australia, căutând sprijin de la diverse fundații și persoane fizice. Mulțumesc lui Dumnezeu, ajutorul a venit din direcții de unde nu m‑am așteptat niciodată“, spune Arhiepiscopul Anastasios. El povestește despre suspiciunea cu care a fost întâmpinat, în special din cauza originii sale grecești, despre necazurile, neînțelegerile, acuzațiile și calomniile cu care s‑a confruntat de multe ori de‑a lungul tuturor acestor ani. „În toate situațiile încercate și dificile, refugiul și mângâierea noastră este certitudinea că «Dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră?»“ mărturisește cu hotărâre Preafericirea Sa Arhiepiscopul Anastasios în interviul următor:
– Preafericirea Voastră, cum s‑a întâmplat să fiți ales Primat al Tiranei, Durrës-ului și al întregii Albanii și care a fost reacția dumneavoastră la început, când religia renăștea în Albania după căderea regimului comunist?
– Surpriza a fost prima mea reacție. Era începutul anului 1991, când am primit un telefon în care Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, care are responsabilitatea de a îngriji și sprijini Bisericile Ortodoxe aflate în dificultate, mi‑a cerut să fiu Exarh Patriarhal în Albania. În acel moment, eram profesor titular de Istoria Religiilor la Universitatea Națională din Atena, arhiepiscop interimar în Africa de Est pentru organizarea Misiunii Ortodoxe și moderator (președinte) al Comisiei și Conferinței privind Misiunea Mondială și Evanghelizarea a Consiliului Mondial al Bisericilor (studiile mele postuniversitare din Germania și scrierile ulterioare s‑au concentrat asupra religiilor mondiale și mărturiei creștine).
Am sosit la Tirana în iulie 1991. După primul meu contact cu conducerea politică, am început să vizitez marile orașe și numeroase sate în care existau în mod tradițional comunități ortodoxe. În general, ne‑am adunat în ruinele bisericilor, sub copaci sau în aer liber în toată țara și am fost martorul disperării și așteptării. Primul meu mesaj a fost: „Îndrăznim să sperăm. Dumnezeul iubirii nu ne va abandona!“. Primele cuvinte pe care le‑am învățat în albaneză ‑ aveam deja 62 de ani ‑ a fost salutul pascal: „Krishti u Ngjall (Hristos a înviat)!“ Locul arhiepiscopului într‑o Biserică, mai ales în cazul unic al unei Biserici care a fost complet distrusă, cum este cazul Albaniei, nu era un tron de confort, putere și glorie, ci un loc de slujire în duhul Crucii. Iisus Hristos a descris foarte clar datoria sa: „Cine vrea să fie cel dintâi trebuie să fie cel din urmă și slujitorul tuturor“ (Marcu 9, 35).
– Care au fost primii pași pentru reînființarea Bisericii Ortodoxe Autocefale din Albania la acea vreme și de unde ați avut puterea să vă duceți la îndeplinire misiunea? Cine/care au fost susținătorii dumneavoastră morali și financiari?
– Am început să sărbătorim, să predicăm și să difuzăm Biblia și literatura creștină în limba albaneză. Am organizat un Comitet, cu participarea unui preot în vârstă și a unui laic din fiecare dintre principalele districte, pentru a reprezenta Biserica Ortodoxă în relațiile publice. Am creat un Seminar pentru pregătirea clerului local. Deoarece nu aveam clădirile și facilitățile necesare, am închiriat un hotel în Durrës și am început acolo cu multe dificultăți. Am acceptat persoane care terminaseră cel puțin liceul. Prin harul lui Dumnezeu, în timpul slujirii mele aici, am educat, hirotonit în preot și sprijinit mai mult de 160 de cetățeni albanezi.
Când am început, nu aveam promisiuni nici pentru un buget financiar, nici pentru o echipă de oameni care să mă ajute. Am acceptat această aventură provocatoare cu o credință spontană în Dumnezeu și o ascultare liberă față de Biserică. Singurul lucru care era sigur pentru mine din punct de vedere financiar era pensia mea de la Universitatea din Atena. Pentru a realiza proiectele necesare, a trebuit să alerg în direcții diferite: să explic, să conving și să cerșesc. Am apelat la toți prietenii mei din Europa, Statele Unite și Australia, căutând sprijin de la diverse fundații și persoane fizice. Mulțumesc lui Dumnezeu, ajutorul a venit din direcții la care nu m‑am așteptat niciodată. De dragul dezvoltării Bisericii Ortodoxe din Albania, am devenit un „cerșetor internațional“, dar în tot acest timp, am știut clar că am cerșit pentru ceva foarte esențial și nu pentru mine.
În ceea ce privește întrebarea „de unde luați puterea de a vă îndeplini misiunea“, trebuie să vă reamintesc că întreaga mea viață se bazează pe convingerea că Fiinţa Supremă din univers este Dumnezeul Iubirii. Îmi amintesc mereu de acest verset minunat al Sfântului Ioan Evanghelistul: „Dumnezeu este Iubire și cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu întru el“ (I Ioan 4, 16), sunt convins că această definiție despre Fiinţa Supremă este cea mai semnificativă și este întotdeauna relevantă și o sursă de inspirație. Desigur, știu că există mulți oameni care nu cred în Dumnezeu, cu atât mai puțin într‑un Dumnezeu al iubirii, și poate că acești oameni sunt suspicioși când ne aud vorbind despre credințele noastre. Le respect libertatea de a avea ideile lor, dar nu încetez să fiu inspirat de credința mea creștină, de certitudinea prezenței lui Hristos în fiecare pas al eforturilor noastre. Cred din toată inima mea că cel mai important lucru pe care îl putem oferi și experimenta în viață este iubirea. Că cel mai important efort al Bisericii este de a fi un atelier al iubirii care radiază iubirea lui Dumnezeu.
De multe ori în toți acești ani ne‑am confruntat cu suspiciuni (în special din cauza originii mele grecești), necazuri, neînțelegeri, acuzații și calomnii. În toate situațiile încercate și dificile, refugiul și mângâierea noastră este certitudinea că „Dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră?“ și, în special, experiența Sfântului Pavel, care a scris: „Toate acestea le pot prin Hristos, Care mă întărește“ (Filipeni 4, 13). Înțeleg că acest limbaj poate fi ciudat pentru persoanele care au diferite convingeri religioase; am menționat acest lucru doar ca un semn că există o zonă a credinței și a experienței care oferă puterea spirituală de a depăși obstacolele și necazurile. Credința și rugăciunea rămân forța secretă a tuturor celor care încearcă să aibă o relație cu Dumnezeu și să slujească. În aceste eforturi, nu am fost singur, în acești 25 de ani am avut diverși colaboratori excelenți, majoritatea din rândul localnicilor, dar și aproximativ 4‑6 clerici și 5‑8 laici din străinătate, persoane cu spirit de iubire și sacrificiu.
– Este un fapt istoric important că, odată cu crearea statului albanez în 1912, a început o nouă etapă pentru Biserica Ortodoxă. Venirea independenței politice a adus cereri repetate de obținere a independenței tuturor comunităților religioase din partea centrelor care se aflau în alte țări. Cum considerați această perioadă?
– Era o așteptare firească, deoarece și alte națiuni balcanice primiseră Autocefalia din partea Patriarhiei Ecumenice. De asemenea, era imperativ ca această autocefalie să fie acordată urmând Tradiția și procedura ecleziastică corespunzătoare. A fost necesar să se păstreze atât identitatea istorică creștină, ca membru al Ortodoxiei universale, cât și expresia sa locală, în cadrul statului albanez. Soluția a fost în cele din urmă formulată, după acordul reciproc al Patriarhiei Ecumenice și al autorităților albaneze, prin oferirea canonică a autocefaliei în aprilie 1937. După cum este scris clar în primul articol al Constituției sale: „Biserica Ortodoxă Autocefală din Albania, având ca Fondator și Cap pe Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, este o instituție divină în lume, ca prezență și manifestare a Bisericii Una, Sfântă, Catolică și Apostolică, rămânând integral unită cu Patriarhia Ecumenică și cu toate Bisericile Ortodoxe Autocefale surori și păstrând neclintit izvoarele credinței, și anume Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție și Sfintele Canoane Apostolice și Sinodale“.
În Tradiția Ortodoxă, avem un sistem sinodal; nicio Biserică Autocefală nu este independentă în sensul unei instituții seculare. Există o mulțime de relații interne continue și interdependență. Așa cum s‑a subliniat la Sfântul și Marele Sinod al Ortodoxiei, în 2016, în Creta, „Bisericile Ortodoxe Autocefale nu constituie o federație de Biserici, ci Biserica Una, Sfântă, Catolică și Apostolică. Fiecare Biserică locală, atunci când oferă Sfânta Euharistie, este prezența și manifestarea locală a Bisericii celei Una, Sfinte, Catolice și Apostolice“. Unitatea Bisericii Ortodoxe se bazează în primul rând pe Euharistie și pe succesiunea apostolică continuă a episcopilor săi.
În acest cadru teologic, restaurarea Bisericii Ortodoxe Autocefale din Albania, după distrugerea sa completă de către regimul ateu, trebuia să se realizeze în conformitate cu tradiția și ethosul ortodox. Patriarhia Ecumenică, care acordase Autocefalia Bisericii Albaniei, a luat inițiativa restaurării Bisericii anihilate. Totul s‑a desfășurat în maniera ecleziastică adecvată; acest lucru este bine cunoscut, nu numai în cercurile ortodoxe, ci în general în lumea creștină.
– Pe 22 noiembrie 1967, Albania a fost proclamată oficial stat ateu ‑ singurul de acest fel din lume și din istorie! În acest stat, toate formele de exprimare religioasă au fost interzise prin Constituție. Sute de biserici au fost dărâmate, iar multe altele au fost reamenajate. Cum ați trăit această perioadă grea prin care trecea poporul albanez? Care au fost unele dintre eforturile și realizările dumneavoastră în demersul pentru restaurarea Bisericii Ortodoxe Autocefale din Albania?
– Trăind în afara Albaniei, am urmărit cu mare durere și îngrijorare cumplita persecuție ateistă din Albania. Distrugerea nu numai a edificiilor religioase, ci și a credinței din inima oamenilor a fost cea mai teribilă nedreptate. Dezrădăcinarea din conștiința oamenilor a credinței religioase a fost cu adevărat o crimă împotriva umanității. Am păstrat certitudinea că Dumnezeu va face miracolul ca libertatea religioasă să fie oferită din nou Albaniei.
În ceea ce privește efortul meu, adaug la ceea ce am menționat anterior despre pregătirea cetățenilor albanezi pentru slujirea Bisericii, că în anii următori am ridicat Academia Teologică „Învierea lui Hristos“ în Shen Vlash, Durrës, și două licee cu numele „Sfânta Cruce“, toate cu internat, precum și o școală de muzică bizantină. O prioritate principală, în conformitate cu standardele Ortodoxiei, a fost crearea și dezvoltarea Sfântului Sinod. Astăzi acesta este format din: Arhiepiscopul, șase mitropoliți și un episcop. Alte două etape importante au fost ratificarea Statutului Bisericii Ortodoxe Autocefale din Albania și Acordul cu guvernul Albaniei, care a devenit Legea de stat nr. 10.057 la 22 ianuarie 2009, ambele constituind documentele juridice de bază ale Bisericii noastre.
În toată această perioadă, am reușit să ridicăm peste 150 de biserici noi, mari și mici, în plus, alte 60 de monumente culturale ‑ biserici și mănăstiri ‑ au fost restaurate și peste 160 de biserici mai vechi au fost reparate. De asemenea, peste 70 de clădiri au fost construite sau renovate pentru a face grădinițe, școli, centre de tineret, ateliere și clinici. În total, au existat peste 450 de proiecte de construcție. Zeci de cărți despre teologie și spiritualitate, precum și diverse periodice au fost publicate de tipografia noastră privată. Au fost înființate frății ale tinerilor, femeilor și intelectualilor, precum și un post de radio, pentru a dezvolta în continuare viața și mărturia creștină.
În toți acești ani a rămas o problemă crucială: asigurarea continuității financiare pentru susținerea tuturor acestor eforturi pentru viitor. Acest vis a fost mai greu de realizat. Prin puterea lui Dumnezeu, în 2016 am reușit să finalizăm o hidrocentrală lângă Librazhd. Acest proiect are patru caracteristici esențiale: îndeplinește pe deplin toate standardele de mediu, utilizează numai surse de energie regenerabilă, ajută la dezvoltarea infrastructurii din Albania prin contribuția la energia electrică disponibilă și are o perspectivă socială clară: prin veniturile sale vom putea să ne continuăm eforturile spirituale, filantropice, educaționale și sociale.
– Pe lângă religie, v‑ați implicat și în alte proiecte de sprijinire a oamenilor obișnuiți a căror situație era grea în acea perioadă?
În perioadele de mare criză (1992, 1994, 1997 etc.) am încercat să alinăm suferința oamenilor. Am oferit un ajutor umanitar extins, furnizând mii de tone de alimente, haine și medicamente. Am pus un accent puternic pe educația generală, evidențiată prin înființarea a aproximativ 30 de școli de toate nivelurile: grădinițe, școli primare și licee, institute de învățământ tehnic și un colegiu universitar (cu numele Logos). În acești ani, am oferit peste 30 000 de burse anuale și peste 11 000 de copii și studenți au fost sprijiniți în studiile lor.
În domeniul asistenței medicale, Centrul ortodox de diagnostic medical „Bunavestire“ din Tirana oferă servicii de asistență medicală cu contribuția unor medici renumiți și a unor echipamente medicale moderne. Mai mult de 2 milioane de vizite medicale și milioane de analize au fost efectuate în cei 17 ani de funcționare a acestuia. Alte programe medicale au fost organizate pentru a deservi oamenii din unele orașe și din mediul rural. De asemenea, am dezvoltat și sprijinit o serie de programe sociale, inclusiv proiecte de dezvoltare în zonele montane.
Un efort foarte important a fost întreprins în 1999, când mii de refugiați au sosit în Albania din Kosovo. Biserica noastră, în cooperare cu alte Biserici europene, a ajutat și a găzduit peste 33.000 de refugiați. Acestea sunt doar o parte din eforturile concrete pe care le‑am realizat, dar nu este posibil să intrăm mai în detaliu în acest interviu (informații suplimentare sunt disponibile pe site‑ul nostru www.orthodoxalbania.org și prin publicațiile relevante ale Bisericii).
În diferitele departamente, fundații și instituții create de Biserică, sunt angajate peste 800 de persoane, care au lucrat de‑a lungul acestor ani; dacă adăugăm și persoanele care au lucrat pentru firmele de construcții folosite pentru diferitele programe ale Bisericii în ultimii 25 de ani, numărul crește semnificativ și acest lucru oferă o imagine a contribuției sociale și financiare a Bisericii la dezvoltarea țării. Pe scurt, Biserica noastră a contribuit substanțial la reconstrucția și la dezvoltarea socială și spirituală a Albaniei.
– Care sunt legăturile și cooperarea Bisericii Ortodoxe a Albaniei la nivel internațional?
– Participăm pe deplin la toate activitățile Bisericilor Ortodoxe. Contribuția Bisericii noastre a fost foarte importantă la Sinaxele Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din ultimii ani și, în special, la Sfântul și Marele Sinod al Ortodoxiei care a avut loc în Creta în iunie 2016. De asemenea, Biserica noastră a devenit membră a Conferinței Bisericilor Europene (Geneva), a Consiliului Mondial al Bisericilor (Geneva), precum și a Conferinței Mondiale Interreligioase a Religiilor pentru Pace (New York). Se știe că, în toate aceste organizații internaționale, am avut o participare activă (în Conferința Bisericilor Europene am fost vicepreședinte, în Consiliul Mondial al Bisericilor ‑ președinte, iar în cea Interreligioasă a Religiilor pentru Pace ‑ președinte de onoare).
– Albania este lăudată pentru armonia religioasă dintre oamenii din întreaga țară. Cum considerați acest lucru, care este rolul dumneavoastră în acest demers?
– Chiar înainte de a veni în Albania, am fost membru al „Grupului teologic de lucru pentru dialogul cu oamenii de alte credințe și ideologii“ din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor. Aici, în Albania, suntem într‑un continuu „dialog al vieții“, cu profund respect pentru fiecare persoană umană, indiferent de ideile sau convingerile sale religioase sau filosofice. Din primul an, am lucrat pentru relații cordiale între conducătorii celorlalte comunități religioase. Am luat inițiativa creării Societății Biblice Interconfesionale. De asemenea, am înființat Consiliul Interreligios al Albaniei și am devenit membru al Conferinței Mondiale privind Religia pentru Pace. În general, am încercat să promovăm nu numai toleranța, ci și colaborarea frățească și coexistența armonioasă. Acest lucru a fost recunoscut public de către autoritățile statului. Armonia religioasă în Albania este un fruct concret al eforturilor conștiente și sârguincioase depuse în toți acești ani de toate comunitățile religioase. Ea trebuie să continue să fie un bun spiritual al societății albaneze.
***
Anastasios Yanoulatos: Icoana smereniei
și a iubirii creştine **
Moartea Arhiepiscopului Anastasios (Yannoulatos), la vârsta de 95 de ani, a lăsat Ortodoxia Răsăriteană fără, poate, una dintre cele mai strălucitoare lumini a smereniei și a iubirii pe care a învățat‑o Iisus Hristos. În acest sens, el a depășit fără îndoială pe mulţi dintre ierarhii contemporani ai Bisericii Ortodoxe Răsăritene.
Arhiepiscopul Anastasios și‑a început drumul în Biserica Ortodoxă a Greciei ca membru al „Frăției Teologilor ‑ Zoi [viață]“, un grup conservator, pietist, care a jucat un rol major în treburile bisericești în anii 1950 și 1960, organizând școli duminicale foarte conservatoare și tabere de vară creștine în toată țara și jucând rolul cheie în direcționarea evangheliei, în studiul Evangheliei, efort neglijat anterior de Biserica Ortodoxă a Greciei.
Frăția Zoi (acum dispărută în esență!) a avut o influență remarcabilă asupra Bisericii Greciei, dar mai târziu a fost criticată de personalități distinse precum filozoful‑teolog Christos Yannaras, o minte strălucită, dar și un exponent ultra‑conservator al superiorității credinței ortodoxe față de toate celelalte confesiuni creștine.
Anastasios era diferit! Un cleric liberal, deschis la minte, el a promovat cu înverșunare o atitudine conciliantă față de alte credințe și confesiuni creștine. În sensul cel mai profund, el a demonstrat că toate ființele umane sunt create egale, după chipul lui Dumnezeu. El a promovat mesajul lui Isus Hristos din toată inima, sufletul și mintea – în Grecia, Africa și, bineînțeles, în Albania.
Am avut privilegiul de a‑l intervieva, de a‑l vizita la casa lui din Atena și de a avea o serie de întâlniri întâmplătoare la diferite evenimente. Ceea ce îmi amintesc cel mai mult este că atunci când vorbea cu oricine, ochii lui străluceau cu o strălucire de dragoste și că atunci când îți vorbea era ca și cum ai fi fost singura persoană din lume prezentă acolo.
Arhiepiscopul Ieronimos al Atenei și al întregii Greciei a locuit în casa Frăției „Zoi“ din Atena în timpul studiilor sale în Teologie și Istoria artei bizantine. Anastasios, însă, a părăsit Frăția în urmă cu mai bine de jumătate de secol și și‑a trasat propriul curs în Biserica Ortodoxă a Greciei, unde ierarhia l‑a tratat cu o combinație de dispreț și gelozie.
Deși numele său a fost uneori propus ca o alegere mai mult decât potrivită pentru tronul de Arhiepiscop al Atenei și al întregii Grecii, Biserica nu l‑a ales niciodată ca să fie episcop sau mitropolit titular (cu turmă). În schimb, a fost numit Episcop de Androusis (pentru „slujirea apostolică“ a Bisericii), care de fapt nu era un adevărat scaun cu jurisdicţie, iar apoi l‑a ridicat la rang de Mitropolit de Androusis, din nou fără turmă.
Între timp, Anastasios a început o carieră strălucitoare ca profesor de teologie la Universitatea din Atena, post pe care l‑a ocupat timp de multe decenii. În acea perioadă, el a publicat lucrarea sa fundamentală „Islam“, introducând grecii în credința otomanilor, cu care au coexistat timp de aproape patru secole, și despre care, totuși, grecii moderni știau foarte puțin sau lucruri inexacte despre religia musulmană. Lucrarea, publicată pentru prima dată în 1975, a avut 14 ediții și este încă predată în Facultățile de Teologie.
Arhiepiscopul Anastasios a fost în viața sa dedicat lucrării misionare, în conformitate cu îndrumarea din Evanghelia după Matei: „Mergeți, deci, și faceți ucenici din toate neamurile, botezându‑i în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt“ (Matei 28, 19). Această poruncă a Mântuitorului a urmat‑o ani de zile într‑un mare număr de țări africane, unde s‑a angajat într‑o serie de lucrări caritabile. Angajamentul său față de lucrarea misionară a fost reflectat în revista „Porefthentes“, pe care a fondat‑o și care a fost publicată timp de câțiva ani.
După moartea dictatorului comunist Enver Hogea în 1985, care a făcut din Albania singura țară din lume care a interzis complet practicarea oricărei religii, Patriarhia Ecumenică a început drumul anevoios al reconstituirii unei Biserici antice, despre care se spune că își are rădăcinile în vremea apostolului Pavel, deoarece în orașul Dyrrachium (astăzi Durrës) exista o comunitate creștină timpurie.
Într‑unul dintre cele mai înțelepte acte ale sale, în calitate de lider de vârf al Ortodoxiei Răsăritene, Patriarhul Bartolomeu I l‑a ales și trimis pe prof. Anastasios – a cărui credință creștină profundă, modestie și prudență l‑au făcut alegerea ideală! – pentru a se confrunta cu un mediu ostil, pentru a fi exarh sau delegat oficial în Albania, iar mai târziu Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei.
De‑a lungul slujirii sale, el a fost aproape strujit cu dinții și unghiile de naționaliștii albanezi, care uneori au dezlănțuit asupra lui chiar și amenințări cu moartea.
Anastasios și‑a asumat o sarcină uriașă pe care, s‑ar putea concluziona, puțini alții, dacă ar fi vreunul, ar fi putut‑o îndeplini. El a înviat din cenușă o Biserică ce fusese complet distrusă de Hogea, ridicând în cele din urmă în această țară peste 600 de biserici ortodoxe. Pe această cale, a construit punți puternice cu diferitele religii și confesiuni creștine din Albania, într‑un spirit de iubire, incluziune și adevăr. Deși este o țară predominant musulmană (57%), Albania are și romano‑catolici (10%), ortodocși (6,8%), bektashi (un ordin sufi, 2,1%).
Arhiepiscopul Anastasios, în timpul mandatului său, a construit sute de biserici, zeci de școli, grădinițe, centre de îngrijire, iar la Tirana o policlinică ultramodernă care tratează albanezi de toate religiile și grupurile etnice. De‑a lungul deceniilor, el a purtat, de asemenea, lupte juridice dificile de ani de zile pentru a revendica proprietățile Bisericii expropriate sub Enver Hogea.
Materiale traduse de pr. Gelu Aron
* Interviu al Preafericirii Sale, Arhiepiscopul Anastasios de Tirana, Durrës și toată Albania cu jurnalistul Genc Mlloja, Albanian Daily News ‑ 23 ianuarie 2017.
** George Gilson, reporter și analist de știri politice, diplomație și afaceri bisericești, fost prim-ofițer de presă la Patriarhia Ecumenică (1996-1997). Sursa: https://www.tovima.com/society/anastasios-the-icon-of-christian-humility-and-love/ – pagină accesată în data de 30 ianuarie 2025.